Andreea Bănică, aniversare de 4 ani pentru micuțul Noah: „La 38 de ani nu mi-am imaginat că voi deveni din nou mămică” | Demamici.ro

Andreea Bănică, aniversare de 4 ani pentru micuțul Noah: „La 38 de ani nu mi-am imaginat că voi deveni din nou mămică”. Andreea Bănică a transmis un mesaj emoționant în ziua în care băiețelul ei și a lui Lucian Mitrea a împlinit vârsta de 4 ani.

Minunea a apărut în viețile lor într-un moment în care artista nu plănuia să rămână însărcinată, dar care într-un final s-a dovedit a fi a doua cea mai frumoasă binecuvântarea din familia lor.

Pe 16 noiembrie, mezinul familiei a împlinit 4 anișori. Artista a publicat o fotografie din perioada în care Noah avea doar câteva săptămâni, alături de un mesaj plin de emoție.

Andreea Bănică, aniversare de 4 ani pentru micuțul Noah

”Te iubesc până la cer și înapoi, Noah-Andrei! Nu există nimic altceva ce pot spune ca să exprim mai bine ce simt din toată inima. ❤️ La 38 de ani nu mi-am imaginat că voi deveni din nou mămică, cu atât mai puțin de băiat.

Ai fost o mare surpriză în viața noastră și ne-ai dăruit toată fericirea din lume! Ne-ai făcut familia completă! 👨‍👩‍👧‍👧 La mulți ani fericiți!❤️🎉🎈🎂”

Ioana Băsescu, Claudia Pavel, Adelina Pestrițu, dar și Carmen Negoiță, mame la rândul lor, au felicitat-o pe mămica Andreea Bănică și i-au urat „La mulți ani” juniorului.

Andreea Bănică și Lucian Mitrea formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc. Cei doi mai au împreună o fetiță – Sofia Maria în vârstă de 11 ani.

Vezi si: Andreea Bănică nu își mai trimite fetița la școală: „Trăim niște vremuri pe care nu-mi imaginam vreodată că le vom trăi!” | Demamici.ro

Vezi si: Șerban Copoț, gânduri de tată: „Cei 7 ani de acasă pot fi șterși foarte ușor de 2 ani de anturaj prost” | Demamici.ro

Cea de-a doua sarcină a fost mult mai grea pentru Andreea Bănica

„Toata perioada a fost una dificila, cu stari de rau, arsuri de stomac, dureri in piept si alte simptome specifice. Primele semne de la bebe le-am primit la 3 luni, cand simteam ca ma „scarpina” in burtica. Usor, scarpinatul s-a trasformat in lovituri de pumni si picioare si deja nu mai puteam sa dorm pe burta, cum obisnuiam.

Am aflat ca dupa a 16-a saptamana de sarcina nu e bine sa dormi nici pe spate, pentru ca toata greutatea uterului va pune presiune pe coloana vertebrala, intestine si pe vasele principale de sange si astfel pot aparea o serie de probleme precum: reducerea debitului cardiac, hipertensiune, privarea de oxigen si multe altele. Deci? Am ajuns sa dorm pe parti, dar nici asa nu s-a dovedit a fi prea bine, pentru ca la un moment dat au inceput sa cedeze din cauza greutatii si sa imi provoace dureri.

Pe masura ce au trecut saptamanile a aparut insuficienta respiratorie, pe care nu am prevazut-o, pentru ca in sarcina cu Sofi nu am avut astfel de probleme. Mi s-a intamplat si sa-mi cedeze articulatia genunchiului drept si am ramas intepenita de 3 ori pana acum, tot din cauza greutatii.

Am mai vorbit si cu prietenele mele si, desi exista cateva asemanari intre starile noastre, femeile sunt diferite, organismele sunt diferite, deci depinde de la caz la caz. Unele spun ca prima sarcina e mai grea, altele ca a doua, ori ca e mai greu atunci cand ai baiat.

Nu pot sa generalizez, dar in cazul meu a doua sarcina a fost mult mai dificila. Incerc insa sa trec peste momentele dureroase si sa ma gandesc ca merita din plin si ca fericirea care va veni odata cu nasterea va sterge aceste amintiri neplacute”, s-a confesat vedeta pe blogul său.

Share

Articole recente

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni ar putea fi asociată cu mai puține simptome de ADHD la copii STUDIU | Demamici.ro

Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…

4 zile

Călătorii fără griji – cum ajută suplimentele alimentare flora intestinală (P) | Demamici.ro

Primele călătorii alături de copii, indiferent de vârsta lor, îți vor lăsa unele dintre cele…

o săptămână

Vacanța nu trebuie să fie scumpă ca să fie valoroasă. Ce este cu adevărat important în vacanțele cu copiii | Demamici.ro

Vacanțele cu copiii nu sunt întotdeauna perfecte. Știm prea bine: bagaje prea multe, gustări uitate…

o săptămână

Vacanța la bunici: cât timp petreceau diferitele generații la țară sau în casa bunicilor | Demamici.ro

Vacanța la bunici a fost, pentru multe generații, una dintre cele mai frumoase amintiri ale…

o săptămână

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Află cum îi influențează personalitatea această zodie sensibilă și profund atașată de familie | Demamici.ro

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Poate este sensibilitatea lui profundă, felul în…

2 săptămâni

Copiii născuți în iulie: micuții de vară cu suflet cald și energie molipsitoare | Demamici.ro

Copiii născuți în iulie vin pe lume într-o lună plină de lumină, vacanță, căldură și…

2 săptămâni