Știri

A pierdut trei sarcini, apoi a devenit cea mai tânără mamă de cvadrupleți din Marea Britanie | Demamici.ro

Cea mai tânără mamă de cvadrupleți din Marea Britanie. Lincoln este băiatul cel mare al familiei și are cinci ani. Când a împlinit 9 luni, Dayna și soțul ei Colby au decis că e timpul pentru încă un copil. Au urmat însă trei sarcini pierdute din motive pe care nici astăzi nu le cunoaște. Medicii au ridicat din umeri și, pentru că nu mai reușea să mai rămână însărcinată, i-au dat tratament de fertilitate, pe care Dayna l-a urmat timp de un an.

În urma tratamentului, a rezultat o nouă sarcină, iar la prima ecografie Dayna a aflat că va mai avea nu unul, ci încă patru copii. Acum, Lincoln are trei frați mai mici și o surioară. Mama, care avea 28 de ani în momentul în care a adus cvadrupleții pe lume, a născut prematur, la aproape 29 de săptămâni de sarcină, iar fiecare bebeluș a cântărit în jur de un kilogram.

Cea mai tânără mamă de cvadrupleți din Marea Britanie

Pentru că s-au născut prea devreme și au avut mici probleme de sănătate, micuții au stat la incubator mai multe săptămâni. Pe blogul ei, mama povestește că, pentru ea, a fost o traumă să părăsească spitalul fără copii, chiar dacă putea să vină tot timpul să îi vadă. Băiețelul de acasă avea, la rândul lui, nevoie de mamă, iar în acel moment Dayna a simțit pentru prima dată că ar vrea să se poată împărți în două, să poată fi alături de toți copiii ei.

Perioada petrecută de copii în spital a fost extrem de stresantă pentru mamă, mai ales că unul dintre bebeluși era suspect de probleme neurologice care i-ar fi afectat, în timp, calitatea vieții. Micuțul a fost însă un luptător, iar analizele făcute la 1 an au arătat că totul este în regulă cu el.

„Eu sunt o persoană independentă, nu cer ajutor prea mult. Iubesc tot ceea ce ține de a fi mamă. Dar să fii mamă de copii aflați la terapie intensivă înseamnă să renunți la prima schimbare de scutec, prima băiță, primul îmbrăcat, prima hrănire. O prietenă m-a sfătuit ca, în loc să mă întristez de toate aceste prime momente de care nu mă pot bucura, să mă gândesc la cele de care voi avea parte când ei vor veni acasă. A fost cel mai bun sfat pe care l-aș fi putut primi atunci”, scrie mămica pe blogul ei.

Cea mai tânără mamă de cvadrupleți din Marea Britanie. I-a hrănit pe toți patru cu lapte matern

Încă de când a aflat că este însărcinată, Dayna și-a promis că va alăpta. Nu știa însă atunci câți copii va avea de hrănit simultan și nici că va trebui să-i hrănească pentru câteva săptămâni la Terapie Intensivă. Soluția ei a fost să folosească pompa și să scoată tot laptele necesar celor patru copii pentru a-i hrăni exclusiv cu lapte matern.

Să scoată lapte pentru toate mesele copiilor a fost un proces lipsit de orice urmă de plăcere.

„Când îți hrănești direct copilul la sân, se creează o legătură specială între tine și bebelușul tău dulce. Când pompezi, ai o mașinărie în față și numeri minutele în care ai de stat în fața ei. Dacă bebelușul e sănătos și crește bine, nu contează dacă alegi lapte mtern sau formulă. În cazul meu, a fost o ambiție personală să le ofer cât de mult lapte matern”, mai spune Dayna.

Cea mai tânără mamă de cvadrupleți din Marea Britanie. Diversificarea, o provocare

Începerea diversificării a fost o altă provocare. Mămica a început cu piureuri, iar când a văzut că bebelușii se descurcă bine și sunt pregătiți, a trecut la autodiversificare, pentru că făcuse la fel cu primul născut, Lincoln. Pentru că au fost prematuri, introducerea alimentelor solide a început mai târziu, la recomandarea pediatrilor.

Primul an din viața copiilor a însemnat o serie de modificări în viața familiei, așa cum era și de așteptat: săptămâni petrecute la Terapie Intensivă, nopți nedormite, organizare riguroasă, pompare permanentă pentru a scoate lapte pentru bebeluși, o mașină nouă și o casă nouă în care să încapă toți 7.

Cu toate acestea, au găsit timp și resurse să se bucure de copiii lor, de iubirea dintre frați, de atenția pe care fratele mai mare o acordă celor mai mici.

Vezi și: La 42 de ani a devenit mamă de cvadrupleți identici. Un caz la 13 milioane de nașteri | Demamici.ro

Vezi si: A nascut cvintupleti cand credea ca nu mai are nicio sansa sa devina mama: „Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca!” VIDEO | Demamici.ro

Vezi si: Sextupleti, nascuti pe cale naturala in mai putin de 10 minute. Femeia a avut o sarcina extrem de rara, 1 la 4,7 miliarde | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

4 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni