A născut Dalida din Las Fierbinți. Actrița Ecaterina Ladin, mamă de băieți. A născut Dalida din Las Fierinți. Îndrăgitul personaj a devenit atât de popular printre telespectatori, grație serialului de succes.
Actrița Ecaterina Ladin, cea care o interpretează pe Dalida, este de două ori mămica.
În data de 18 februarie, actrița a adus pe lume un băiețel perfect sănătos.
Vestea cea mare a fost dată pe rețelele de socializare, acolo unde a fost publicată și prima fotografie cu bebelușul.
Deocamdată, mămica Dalida a preferat să dezvăluie doar un picioruș și la fel de misterioasă a rămas și în ceea ce privește numele.
„…până la lacrimi mi-e dragă viața!”, a fost mesajul postat de actriță.
Cu doar cateva zile înainte să nască, Ecaterina Ladin declara că se așteaptă să nască la începutul lunii martie.
Întrebată de numele ales al bebelușului, actrița a mai spus că s-a gândit la un nume pentru cel mic, care se pare că ar fi un nume românesc, de sfânt.
„Trebuie să nasc la începutul lui martie. Mai sunt vreo trei-patru săptămâni, dacă stau cuminte.
Dacă nu, poate vine mai devreme. Știm ce nume îi punem copilului, e un nume românesc, de sfânt, ca și la primul copil.
Nu îl spun încă. Eu nu am avut nimic de spus, soțul a propus numele, eu am spus: da. Dacă o să ne dea Dumnezeu o fată, o s-o numesc eu”, spunea actrița, în urmă cu doar câteva zile.
Ecaterina Ladin și soțul ei mai un împreună un copil, tot un băiețel. Cei doi sunt căsătoriți din anul 2015.
Ziua de 8 noiembrie este una specială pentru familiile care au copii ce poartă numele…
Odată cu venirea toamnei și a iernii, părinții trebuie să acorde o atenție mai mare…
Multe femei observă că abdomenul nu revine la forma de dinaintea sarcinii, chiar și după…
Femeile însărcinate care lucrează în condiții ce le pot pune în pericol sănătatea sau pot…
Dragostea unui părinte nu se măsoară în legături de sânge, iar unele dintre cele mai…
Prima răceală a bebelușului este unul dintre momentele care îi îngrijorează cel mai mult pe…