Un copil de 3 ani, testat pozitiv pentru gripă, a murit într-un spital din Brasov. Pe data de 2 ianuarie un copil de trei ani a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Brașov cu simptome de gripă. În urma unui test rapid, pacientul a fost depistat pozitiv și internat în vederea începerii tratamentului. După două zile de la internarea, în loc să se îmbunătățească, starea copilului s-a înrăutățit considerabil. A fost mutat în secția de Terapie Intensivă, informează digi24.ro.
Cuprins:
Din păcate, la scurt timp, copilul de 3 ani a murit. Medicii care s-au ocupat de cazul său susțin că băiatul ar fi avut o pneumonie severă acută și familia l-a dus prea târziu la spital. Între timp, părinții micuțului au depus plângere.
Ministerul Sănătății a preciziat că gripa nu a fost cauza morții.
Între timp a fost demarată o anchetă care va stabili dacă decesul copilului are sau nu legătură cu agravarea infecției gripale.
În România, dar și în alte state din emisfera nordică, ne confruntăm cu cea mai mare creștere a cazurilor de gripă din ultimii 10 ani. (1)
Cel mai mare număr de spitalizări se observă în rândul copiilor mai mici de 5 ani (2). De asemenea, în acest sezon gripal ne confruntăm cu foarte multe spitalizări ca urmare a complicațiilor gripei.
Medicul pediatru Mihai Craiu, medic la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, a făcut niște precizări cu privire la acest subiect, într-o postare dedicată pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii”. De asemenea, cadrul medical a oferit părinților câteva informații și sfaturi utile:
„Înainte de a ne panica total sau a căuta vinovați în loc de soluții, trebuie să știm că:
Gripa este o infecție acută posibil severă a căilor aeriene și se transmite în special pe cale aerogenă. Cu alte cuvinte este MULT mai probabil să luăm gripă într-un spațiu închis, aglomerat unde există persoane care strănută sau tușesc. Riscul este MUUULT mai mic în aer liber.
Putem scădea riscul de îmbolnăvire și altfel decât evitând aglomerația:
Virusul gripal supraviețuiește pe suprafețe și poate ajunge cu ușurință în nasul, gura sau ochii unui copil, care se atinge la față, cu mâinile nespălate, în special după ce a atins clanțe, mânere, balustrade, etc în locuri aglomerate.
Ar trebui să reînvățăm spălatul corect al mâinilor și tușitul în plica cotului, ca în primele luni de pandemie…
Cam asta se poate face ACUM. Restul sunt emoții și așteptări nerezonabile.”
FOTO SIMBOL: istock
Surse:
(1) – https://www.webmd.com/cold-and-flu/news/20221209/us-sees-most-flu-hospitalizations-in-a-decade
(2) – https://www.usnews.com/news/health-news/articles/weekly-flu-cases-deaths-hospitalizations?fbclid=IwAR2g__q7ysxU2GmMUsdco9lLv_FNbGSRG-e71gu5PtbpgbaPRdQApcTAPD0
Vezi și: Spalatul mainilor inainte de masa, esential in plin sezon gripal – experiment | Demamici.ro
Social Moms dă startul toamnei cu o nouă ediție Picnic în Familie, cel mai mare…
Există accesorii care trec neobservate și accesorii care definesc o siluetă. Ochelarii de soare pentru…
Dincolo de aspectul estetic, un aparat dentar reprezintă o investiție crucială în sănătatea orală pe…
Când vine vorba despre încălțămintea pentru cei mici, părinții caută de obicei trei lucruri simple:…
Dacă le-ai spune elevilor de astăzi că, nu cu foarte mulți ani în urmă, principala…
Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…