Știri interne

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești | Demamici.ro

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești. Un copil în vârstă de 2 ani, din Ploiești, a murit după ce a căzut în mod accidental de la etajul 4 al locuinței în care se afla. Potrivit datelor transmise de Ambulanța Prahova, băiețelul în vârstă de 2 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator în urma impactului cu solul și, în ciuda manevrelor de resuscitare, organismul lui a cedat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești

„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16:00, poliţiştii Secţiei nr. 2 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploieşti. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova”, a transmis, inițial, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Surse din anchetă dezvăluie că micuțul se afla acasă la bunicii paterni, împreună cu tatăl său. La un moment dat, copilul a plecat de lângă adulți, s-a dus în bucătărie, s-a urcat pe un scaun, iar mai apoi pe pervaz.

S-ar fi aplecat pe geam, iar atunci a căzut de la etajul patru al blocului de locuințe.

Tatăl l-ar fi văzut pe copil când se afla pe pervaz, însă nu a mai avut timp să ajungă la el să îl salveze. Familia a sunat imediat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj al unei ambulanțe.

Medicii i-au aplicat manevrele de resuscitare, iar apoi copilul a fost transportat la Spitalul Județean din Ploiești. Cadrele medicale au încercat să-l țină pe copil în viață, însă inima lui a cedat, iar medicii nu au putut decât să constate decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Pentru moment se fac cercetări asupra faptei și nu s-au adus deocamdată acuzații oficiale niciunei persoane.

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești. Cum ne putem proteja copiii de pericolul de a cădea în gol de la fereastră

Tragedia de la Ploiești, în care un copil de 2 ani, lăsat nesupravegheat, a căzut de la fereastra locuinței și a murit, nu este un caz singular, din păcate.
Ferestrele sunt adevărate pericole pentru copiii mici care sunt lăsați nesupravegheați chiar și pentru o clipă de către adulți, însă astfel de episoade tragice pot fi prevenite.

Probabil de multe ori ți-a trecut prin minte scenariul negru în care copilul ar fi deschis geamul sau ușa termopan și s-ar fi prăbușit în gol de la zeci de metri. Din nefericire, aceste scenarii sunt reale, iar multe familii au trecut prin adevărate drame pentru că nu au luat în considerare opțiunea montării unui sistem de protecție pentru geamurile/ ușile de termopan.

Una dintre cele mai comune variante de protecție o constituie montarea unui mâner cu cheie. Acesta este potrivit pentru orice ușă sau fereastră termopan de pvc nouă sau deja montată, fără să aibă vreo importanță profilul din care sunt confecționate (Ferestre Rehau, Ferestre Salamander,etc).

Mânerul se poate bloca într-o anumită poziție: închis sau oscilobatant și se poate debloca numai prin folosirea cheii. Costul aproximativ pentru un astfel de sistem este cuprins între 25 și 50 RON, prețurile variind în funcție de model, de producător sau distribuitor.

Prin montarea feroneriei speciale, copilul (vorbim aici despre un copil mai mare care știe cum să umble la geamuri) are acces la geam atât cât să-i permită aerisirea camerei (rabatarea) sau închiderea geamurilor. Acest tip de feronerie nu permite deschiderea completă a geamului decât prin folosirea unei chei. Sistemul este potrivit pentru feroneria Roto, dar și pentru ferestrele echipate deja cu feronerie Roto NT.

Sisteme de protecție pentru geamurile de termopan. Limitator de siguranță

Așa cum îi spune și numele, limitatorul de siguranță limitează distanța la care se poate deschide o fereastră, fiind conceput special pentru siguranța copiilor. Acest tip de sistem se potrivește oricărui tip de fereastră sau ușă mică.

Pentru ca fereastra să poată fi deschisă complet este nevoie înlăturarea cablului dintr-o parte, acest lucru fiind posibil doar utilizând cheia. Costul aproximativ pentru un astfel de sistem este de 119 RON, prețurile variind în funcție de model, de producător sau distribuitor.

Siguranță pentru uși de balcon și ferestre

Aceste sisteme sunt concepute special pentru a-i proteja pe copii de accidentele prin cădere care le pot pune viețile în pericol. Ele sunt utile și pentru că previn închiderea accidentală de către copii, a părinților, pe balcon sau terasă. Instalarea se face foarte ușor. Nu necesită asistență specializată și se face fără găurile, înșurubare sau lipire, iar îndepărtarea sistemului nu lasă reziduri.

Aceste siguranțe pentru uși și ferestre le blochează în poziție închisă sau înclinată, potrivindu-se cu majoritatea încuietorilor de uși sau ferestre de pe piață (distanța între șuruburile de fixare ale mânerului de deschidere trebuie să fie de 43 mm! )

Mai multe informații despre sistemele de închidere a ferestrelor și ușilor, pentru siguranța copiilor, puteți afla de AICI.

Vezi și: Ferestrele, un pericol real pentru copii! O fetiță de aproape 3 ani din Mangalia a murit după ce a căzut în gol de la etajul 3 | Demamici.ro

Vezi si: Un copil de 2 ani a cazut de la etajul 5, dar a fost prins de un barbat. Momentul VIDEO | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni