Un băiețel de 7 ani a primit o inimă nouă aproape de Crăciun. Matei, un copil român originar din Brașov, a fost salvat de o echipă de medici din Italia printr-o operație care a fost realizată în premieră, potrivit publicației Rotalianul.
Intervenția chirurgicală a avut loc la data de 21 decembrie, la Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, acolo unde micuțul Matei a primit o nouă inimă, printr-o tehnică revoluționară.
Mai exact, copilul a primit a doua șansă la viață, mulțumită unui donator cu inima oprită, un adolescent în vârstă de 16 ani, care se afla într-o stare aproape vegetativă din cauza unei afecțiuni cerebrale.
Matei suferea de miocardiopatie dilatativă severă, o boală a mușchiului cardiac, în care se produce o lărgire exagerată a camerelor inimii.
Atunci când camerele inimii se lărgesc, ele își reduc capacitatea de a se contracta, inima nu mai are suficientă forță să pompeze tot sângele pe care îl primește și astfel apare insuficiența cardiacă.
Nicholas s-a născut cu o gravă afecțiune cerebrală, iar în urma unui episod de pneumonie, băiatul nu a mai putut respira de unul singur.
După mai multe tratamente intensive, starea lui s-a agravat destul de rapid, motiv pentru care părinții au decis întreruperea tratamentelor de susținere a vieții.
În acest context, părinții și-au exprimat acordul ca organele fiului lor să fie donate pentru a salva alte vieți.
Un băiețel de 7 ani a primit o inimă nouă. Așa a ajuns inima lui Nicholas să bată pentru Matei. După ce medicii au constatat că organul este compatibil cu Matei, medicii au decis să încerce o procedură nemaifăcută până acum la copii și anume, transplantul de la un donator cu inima oprită.
Aceasta este o metodă recent introdusă în Italia și care s-a aplicat până la acum doar pacienților adulți. În timpul operației, inima lui Nicholas a fost repornită cu ajutorul unei tehnici speciale de circulație extracorporală (Ecmo), iar apoi a fost implantată în corpul lui Matei.
Cu bucurie, medicii au anunțat că operația a fost un succes, iar Matei a fost apoi internat la Terapie Intensivă pentru recuperare.
„El nu știe că i s-a făcut transplant”, a spus Oana Răduți, președinta Asociației Aletheia și asistentă medicală în Italia, fiind și cea care s-a ocupat de cazul lui Matei. „A știut că merge cu mine pe o navă spațială când a intrat în sala de operație”.
Vezi și: Paul a devenit supererou la 7 ani. Organele micutului au salvat 5 vieti VIDEO| Demamici.ro
Copiii născuți în ianuarie: ce zodie sunt și ce trăsături au în funcție de zodie…
Moș Crăciun ajunge la „Polul Colosseum Mall” cu un convoi electric: 1.000 cp și „sănii”…
Copiii îl pot întâlni pe Magicianul Robert Tudor în acest weekend. Magia sărbătorilor continuă la…
Acum, în luna în care deseori ne simțim copleșite, vreau să vă amintesc câteva lucruri:…
Universul Ștrumfilor ajunge la Colosseum Mall! Am pentru voi o veste super frumoasă, perfectă pentru…
UPDATE 05.12.2025: Câteva săptămâni s-au scurs de când Ziana și familia ei au aflat că…