Educație

Teodora vine dintr-o familie modestă, dar a fost singura admisă cu 10 la Medicină: „Voi fi primul medic din familia mea” | Demamici.ro

Teodora vine dintr-o familie modestă, dar a fost singura admisă cu 10 la Medicină: „Voi fi primul medic din familia mea”. Teodora Agavriloaie are 18 ani și a ajuns să fie singura candidată la examenul de admitere pentru Facultatea de Medicină a UMF Iași, admisă cu nota 10.

Tânără provine dintr-o familie cu puține posibilități, însă ea are visuri mari și nu a lăsat ca acest lucru să-i stea în calea ambiției sale. Teodora este originară din localitatea Lețcani, județul Iași, și a absolvit Colegiul Național din Iași, cu o medie de 9,98 la examenul de Bacalaureat.

Spre deosebire de alți elevi, tânăra nu și-a putut permite să plătească meditații care să o ajute la admiterea la facultate, însă a beneficiat de sprijinul unor dascăli.

Pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, ea s-a pregătit alături de soții Nita și Mircea Nedea, doi dascăli din Iași care, în ultimii 10 ani, au derulat un program voluntar de pregătire a elevilor care vor să devină medici.

Teodora vine dintr-o familie modestă, dar a fost singura admisă cu 10 la Medicină: „Voi fi primul medic din familia mea”

„Nu mi-aș fi permis să plătesc pregătirea și cu siguranța a fost o oportunitate extraordinară pentru mine. M-am bucurat enorm. Îmi doresc să devin medic de când eram în clasa a VII-a, pentru că vreau să ajut oamenii, vreau să pot oferi și eu la rândul meu măcar o mică parte din ceea ce am primit și nu cred că există o meserie mai frumoasă decât aceasta: să fii în slujba oamenilor, să salvezi o viață și să ai pacienți care se pot baza pe tine”, a povestit Teodora.

Examenul a fost unul destul de greu, iar fără aceste meditații oferite de soții Nedea, eleva mărturisește că nu ar fi reușit să obțină nota maximă.

„Am fost înzestrată cu capacitatea și cu puterea de a învăța și, dacă tot mi-a dat Dumnezeu mintea asta, am zis să o valorific cum trebuie și să reușesc ceva mare. Nici nu știu în ce mă arunc, știu că va fi greu, greul acum începe, însă îmi doresc foarte mult să termin Facultatea cu brio și să devin medic. Voi fi primul medic din familia mea”, a mai spus viitoarea studentă.

274 de copii din Iași sau din alte județe ale Moldovei au participat în ultimul deceniu la meditațiile gratuite oferite de soții Nedea.

Acest program social desfășurat de cei doi profesori, soț și soție, s-a adresat copiilor care provin din familii nevoiașe, a căror părinți nu își pot permite să le plătească meditații pentru pregătirea înainte de examen.

Odată cu pandemia, orele de pregătire s-au desfășurat online.

„M-am întâlnit cu ei fizic, pentru prima dată, săptămâna trecută. Nu am simțit greutăți în ceea ce privește pandemia: cine a vrut să învețe, a învățat”, a declarat Mircea Nedea, care de 40 de ani, alături de soția sa, pregătește elevi pentru admiterea la Medicină.

În total, doar 12 elevi au solicitat ajutorul în cadrul acestui program social. Numărul elevilor a scăzut simțitor, față de acum zece ani, atunci când 49 de elevi s-au înscris.

Explicația profesorului Mircea Nedea nu e neapărat creșterea nivelului de trai cât tentația din ce în ce mai mare a tinerilor de a pleca să muncească în străinătate.

Vezi si: Abandonat la nastere, crescut in orfelinat. Valentin are 37 de ani, a absolvit Medicina si vrea sa devina anestezist | Demamici.ro

Vezi si: Un asistent medical a adoptat un baietel bolnav, abandonat de parinti. I-a promis: „Daca deschizi ochii, te iau acasa!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

3 zile

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

3 zile

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

5 zile