Suptul degetului sau suzeta? Care este răul cel mai mic – avantaje și dezavantaje | Demamici.ro

Suptul degetului sau suzeta? Unii părinți îi lasă în pace și nu se stresează prea tare pe marginea acestui subiect, alții, în schimb, încearcă să îi scape pe copii de el, oferindu-le suzeta. Ce trebuie să știți despre suptul degetului și când este cazul să vă faceți griji.

În primele luni de viață, bebelușii au foarte dezvoltate reflexul de supt și reflexul de căutare. Acestea îi ajută să se hrănească și să se dezvolte, dar dispar în jurul vârstei de 3 luni. Reflexul de căutare este atunci când ceva îl atinge pe bebeluș pe obraz sau în colțul gurii, iar el începe să caute cu gura, crezând că este sursă de hrană. Reflexul de supt se activează când este atinsă partea din spate a limbii bebelușului și el începe să își miște gura ca și cum ar suge.

Suptul degetului sau suzeta? Există probleme pe termen lung legate de suptul degetului?

De obicei, suptul degetului este un tic care dispare de la sine, la cei mai mulți copii între 2 și 4 ani. La alții însă merge până la vârsta preșcolară și chiar adolescență, însă se manifestă doar în situații de stres sau ca obicei asociat somnului. Deși nu toți specialiștii sunt de acord cu acest lucru, cei mai mulți cred că suptul degetului după vârsta de un an și jumătate ar putea avea consecințe.

Ce recomandă acești specialiști este ca obiceiul să fie eliminat înainte de vârsta de 3-4 ani sau înainte de apariția dinților permanenți.

În funcție de intensitatea cu care copilul își suge degetul, acest obicei poate avea următoarele consecințe:

– alinierea greșită a dinților sau mușcătura inadecvată
– probleme de vorbire și pronunție
– probleme la nivelul degetului (răni, infecții, deformarea unghiei)

Suptul degetului sau suzeta? Ce putem face ca să încurajăm copilul să renunțe la suptul degetului?

– Încearcă să îi explici de ce este important să renunțe la acest gest. Cea mai eficientă metodă este ca cel mic să înțeleagă și să vrea acest lucru.
– Dacă suptul degetului este o metodă de a-ți atrage atenția, atunci cea mai bună cale de acțiune este să îl ignori. În schimb, dacă observi că gestul este unul inconștient și cel mic nu își suge degetul pentru a-ți atrage atenția, încearcă să îi aduci aminte într-un mod gentil. Folosește un ton calm, nu îl critica, nu îl ridiculiza, nu îl certa.
– Oferă-i recompense. O poveste în plus seara înainte de culcare, timp mai mult petrecut în parc atunci când cel mic nu își suge degetul.
– Pentru a-l ajuta să înțeleagă procesul, fă un calendar dedicat acestei inițiative și lipește stickere colorate în zilele în care nu și-a supt degetul.
– Identifică genul de situații stresante care îl determină să își sugă degetul și încearcă să îi oferi alinare în alte feluri. O îmbrățișare, vorbe încurajatoare, o pernă sau o jucărie pe care poate să o strângă în brațe.

Suptul degetului sau suzeta? Putem să îi dăm suzeta în locul degetului?

Efectul de calmare a suzetei asupra copilului a fost dovedit și aprobat de majoritatea asociațiilor de neonatologie și pediatrie din lume.

– calmează copilul agitat, utilizarea suzetei le oferă o stare de confort;
– au un somn mai liniștit și odihnitor;
– percepția durerii este mult mai redusă. Se pare că sugarii ce folosesc suzeta plâng mai puțin în situația unor proceduri medicale ce pot provoca durere copiilor (recoltarea de analize, vaccinarea, administrarea de medicamente injectabile etc.);
– scade riscul morții subite;
– riscul de îmbolnăvire este mai mic deoarece acesta nu va introduce în gură degetul ce poate fi murdar;
– renunțarea la suzeta este mult mai ușor de realizat decât renunțarea la deget, deoarece degetul este „la purtător” și poate fi dificil de convins să nu îl mai folosească.

Atașamentul față de suzeta este normal la fel ca și atașamentul de jucăria preferată, lucru ce face parte din dezvoltarea psihologică normală a copilului.

Suptul degetului sau suzeta? Riscurile folosirii suzetei: deformează dantura și există piedici în alăptare?

Riscurile sunt legate de frecvența, durata și perioada de utilizare. Nu au fost demonstrate efecte negative sau riscuri majore, privind utilizarea suzetei, la copilul trecut de prima lună până la un an de la naștere.

Cele mai mari riscuri sunt sunt asociate cu o incidența crescută a otitei medii acute, un posibil impact negativ asupra alăptării și malocluzie dentară, în special dacă utilizarea este mai mare de 2 – 3 ani. Alergia la latex poate fi un alt risc de aceea se recomandă utilizarea unei suzete de silicon.

Deoarece renunțarea la suzetă este mult mai ușoară decât renunțarea la deget, riscul de a deforma dantura este diminuat sau aproape inexistent. De aceea, mulți specialiști recomandă renunțarea la suzetă imediat după apariția dinților de lapte (în jurul vârstei de un an).

Sunt studii ce au demonstrat că efectele suzetei asupra dentiției și vorbirii în primul an de viață este aproape inexistent.

Primele două săptămâni sunt importante pentru succesul alăptării. Este perioada în care copilul suge des, lactația continuă să crească. La sfârșitul primei luni, lactația începe să se stabilizeze.

Utilizarea suzetei în prima lună poate împiedica contactul mamă–copil sau produce tulburări de supt, uneori poate să scadă reflexul de secreţie a laptelui ceea ce duce la lactaţie insuficientă. De aceea, nu se recomandă introducerea suzetei mai devreme de o lună de la nașterea copilului, conform webmd.com.

Suptul degetului sau suzeta? Tot ce trebuie să știe părinții despre folosirea suzetei

– părinții trebuie să se asigure că au posibilitatea să spele și să sterilizeze suzeta,
– este important să achiziționeze două sau mai multe suzete pentru a se asigura că au „rezerve” dacă situația o impune (copilul o poate arunca pe jos, o poate pierde sau deteriora),
– schimbarea suzetei atunci când aceasta prezintă semne de deteriorare (se deformează, se rupe, devine lipicioasă, culoarea se schimbă, etc.),
– dezavantaje de ordin financiar, deși, costul acestora nu este foarte ridicat,
– utilizarea suzetei pe termen lung poate întârzia vorbirea.

Este important să înțelegem că starea de spirit a celui mic, chiar încă din burtica mamei, este strâns influențată de starea părinților. Climatul afectiv-emoțional al familiei trebuie să fie echilibrat, fără stres, stări de tensiune sau certuri în exces.

Autor: Loredana Dumitrașcu

În prezent sunt de profesie mămică full time, însă la bază sunt jurnalist. De când am o minunăție de fetiță, am experimentat și nișa de parenting. Recunosc că îmi place foarte mult, de aceea, doresc să împărtășesc cu toate mămicile din experiența mea.

Pentru că sunt îndrăgostită până peste cap de minunăția mea de copil, i-am făcut o pagină de Instagram, Micuța marchiză, unde țin legătura cu mămicile din mediul online. Acolo postăm tot ce facem împreună în fiecare zi și vă așteptăm și pe voi.

Vezi și: Suzeta sau deget? De ce bebelusii simt constant nevoia suptului | Demamici.ro

Vezi și: Demineralizarea dinților. Din ce cauză apare, cum o recunoaștem și cum se tratează? Interviu cu Dr. Sfedu Anamaria Virginia – medic pedodont | Demamici.ro

Vezi și: Copilul tau isi suge degetul? Iata ce spun specialistii | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni