Bebeluși

Somnul bebelușului în primele luni de viață. Cele 5 tipuri de plâns și semnificația lor VIDEO | Demamici.ro

Somnul bebelușului în primele luni de viață. Somnul bebelușilor este foarte important pentru buna lor dezvoltare, dar și pentru starea lor de bine.

Primele luni din viața unui copil pot veni cu provocări în ceea ce privește orele de somn.
Tot o provocare devine și pentru părinți somnul copilului, adaptarea la ritmul și necesitățile lui, mai ales că atunci când nu se odihnesc suficient, cei mici încep să aibă diverse manifestări.

Un somn bun în timpul copilăriei susține cele mai importante funcții ale creierului, precum memoria sau concentrarea.

Studiile arată că dacă un copil doarme cu regularitate mai puține ore decât cele recomandate vârstei sale, sunt mai predispuși să experimenteze dificultăți în învățare, dar și în efectuarea unor sarcini zilnice.

Mona Ciurezu, psiholog și specialist în somnul copilului și somnul adultului a explicat în podcastul „Părinți Cuminți”, moderat de Simona Gherghe, care sunt semnele prin care părinții pot recunoaște stările de oboseală ale copilului, dar și cum pot interveni pentru a le preveni.

Somnul bebelușului în primele luni de viață. Ar trebui să îi facem un program nou-născutului?

Potrivit specialistului Mona Ciurezu, ceasul nostru biologic se maturizează în două etape:

  • prima oară se maturizează somnul de noapte: este momentul în care începem să vedem la un copilaș de 6-8 săptămâni că va lega mai multe ore nocturne.
  • maturizarea ceasului biologic de zi: aici putem vorbi de stabilirea unui program de somn, în jurul vârstei de 4 luni – 4 luni și jumătate.

„Până în acel moment (vârsta de 4 luni) putem să ne orientăm în funcție de perioada de veghe. Și atunci vom ști că un copil de 6-8 săptămâni poate să stea treaz 30-60 de minute.

În intervalul de vârstă 6-8 săptămâni și până la 4 luni poate să stea treaz 45 sau 90 de minute.
Și atunci putem să ne uităm la copilul nostru dacă dă semne de somn sau/ și semne de oboseală”, mai spune Mona Ciurezu.

Somnul bebelușului în primele luni de viață. Copiii sunt diferiți

Somnul bebelușului în primele luni de viață. Nu toți bebelușii urmează același tipar fix. Din acest motiv este dificil pentru unii părinți să înțeleagă ce se întâmplă cu micuțul lor sau de ce plânge neîncetat.

„Putem avea un copilaș care își ascultă nevoia internă și atunci va da semne de somnolență, iar mămica va ști ce să facă, iar copilul își va primi odihna. Pe când, dacă avem un copilaș „fără buton de stop”, cum îi spun eu, și care se lasă angrenat foarte mult de mediu, el va tinde să nu dea semn de somn sau să nu îl vedem noi.

La el își va face simțită prezența direct semnul de oboseală, ceea ce înseamnă că deja momentul prielnic a trecut și atunci părintele trebuie să fie un pic mai vigilent.

De exemplu, dacă vede semnul de oboseală la oră, atunci poate că ar trebui să îl culce la 45 de minute. Iar dacă copilul nu dă semne, totuși ar trebui să îl culce pentru a preveni oboseala”, a mai spus specialista.

Cele 5 tipuri de plâns care te ajută să identifici nevoile bebelușului

1. Plânsul cu „neeh” – semn de stare de foame, copilul trebuie hrănit

2. Plânsul cu „e-e-e-e” – și care apare într-un mod sacadat, poate însemna diafragma îi presează stomacul și încearcă să scoată gazele. Atunci este recomadat să ridicăm copilul, să îl ajutăm și să îi batem pe spate până când scoate aerul.

3. Plânsul cu „hee” – copilul poate avea un disconfort la nivelul pielii. Poate că îi este cald, frig sau are nevoie ca scutecul să fie schimbat.

4. Plânsul cu „eeee” lung – copilul are un disconfort la nivelul intestinelor și poate avea nevoie să îi fie presat ușor abdomenul, pentru a-l ajuta să scoată gazele.

5. Plânsul de somn „au, auu” – copilul pare că se vaită, însă e cel mai bun indiciu că este timpul să fie culcat pentru că este obosit. Poate părea că micuțul cască și plânge în același timp.

Sfat pentru părinți: acceptă din ce categorie face parte copilul tău

Specialistul în somn Mona Ciurezu atrage atenția părinților să evite să-și compare copilul cu alți copii, chiar și de vârsta lor.

„Putem să ne uităm la copilul vecinului și să spunem: „Ia uite, și-a pus capul într-o parte și s-a culcat, mămica n-a făcut mare chestie. Dar al meu dacă se uită peste tot, înseamnă că eu, ca părinte, trebuie să fac un efort mai mare, să mă asigur că bebelușul meu este odihnit.

Astfel, primul lucru este să accept, să fiu atent în ce categorie se află, iar apoi să-l ajut.”

Dacă copilul nu doarme, adultul nu doarme

„Cel mai rău, pentru noi, adulții, este că ne fragmentează ciclurile de somn. Un copil are un ciclu de somn undeva între 30-45 de minute când este foarte mic, iar noi avem 90-120 de minute.

Și atunci dacă avem un copil care ne fragmentează acest ciclu de somn, studiile au arătat că în 90% din cazuri se pot instala simptome de depresie.

Și atunci e de înțeles de ce e important pentru un părinte să doarmă, să își țină resursele, astfel încât să poată funcționa ziua”, mai spune Mona Ciurezu.

foto: unsplash.com /captura Youtube

Vezi și: Tulburările de somn la copii: cum se învață somnul liniștit și fără dependență de părinți | Demamici.ro

Vezi și: Regresia somnului in primul an de viata al bebelusului! Cum se manifesta si ce e de facut

Vezi și: Ciclul de 90 de minute – cum iti poti adormi bebelusul usor | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

5 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni