Știri externe

O tânără din Bucha a născut acasă în timpul bombardamentelor, fără medic, fără electricitate și fără apă | Demamici.ro

O tânără din Bucha a născut acasă în timpul bombardamentelor, fără medic, fără electricitate și fără apă. Anna, în vârstă de douăzeci și unu de ani, împreună cu soțul și fratele ei, se refugiaseră în subsolul blocului lor. Când curentul electric a fost întrerupt și încălzirea a încetat să funcționeze, subsolul a fost cufundat în întuneric și frig.

Volodimir, soțul Annei, nu știa ce să facă, să rămână în Bucha sau să încerce să fugă. Când au încercat în sfârșit să scape cu mașina, au fost nevoiți să se întoarcă după ce au auzit că o coloană de vehicule militare rusești se îndrepta spre ei.

O tânără din Bucha a născut acasă în timpul bombardamentelor

„Atunci am decis să rămânem în apartament. Am preferat să nasc acasă și nu într-un subsol prăfuit. Am avut dificultăți de respirație, mă dor încă plămânii”, a declarat Anna pentru BBC.

Când a intrat în travaliu și-a chemat vecinii pentru ajutor. Au fost de acord să vină, dar niciunul dintre ei nu știa ce să facă în acest caz. Viktoria Zabrodskaya, vecina de 49 de ani a Annei, a declarat pentru BBC că era îngrijorată dacă ceva nu va merge bine. O singură persoană avea câteva noțiuni medicale, Irina Yazova.

Camera era luminată cu lumânări și singura apă disponibilă era rece înghețată de la sticle.

„Nu mi-am imaginat niciodată că voi naște în astfel de condiții. A fost suprarealist. Era primul meu copil și nu știam nimic”, a mai spus tânăra.

Disperați, vecinii Annei au încercat să contacteze personalul medical, dar semnalul telefonic era slab. În cele din urmă, au reușit să dea de un medic ginecolog din Bucha, după ce au primit un semnal de la balcon. A fost de acord să vină, dar nu a apărut niciodată.

Mai târziu în acea zi, el a trimis un mesaj cu scuze și a explicat că a fost oprit de o patrulă rusă care i-a stricat telefonul. Astfel, vecinii viitorilor părinți au fost nevoiți să aducă pe lume singuri micuțul bebeluș.

O tânără din Bucha a născut acasă în timpul bombardamentelor. Copilul era albastru și nu plângea

„Când a ieșit capul copilului, ne-am speriat. Era albastru și nu știam ce să facem. Apoi Irina a întors ușor capul bebelușului și a ieșit. Nu a plâns la început, am început să o lovim, apoi a plâns și ne-am bucurat cu toții”, a declarat una dintre vecine.

Proaspătul tătic a plâns de fericire când și-a văzut fiica, Alisa, care s-a născut pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii.

Două zile mai târziu, s-a anunțat că Bucha este unul dintre coridoarele de evacuare din Ucraina agreate de Guvern și Ministerul rus al Apărării.

„Am petrecut toată noaptea discutând dacă să mergem sau nu”, spune Anna pentru BBC.

Ea și soțul ei au decis în cele din urmă să plece cu copilul lor nou-născut. Au încercat să contacteze oamenii pentru a întreba dacă traseul este sigur și au descărcat hărți pentru a ști drumul. A doua zi, 21 de mașini au părăsit orașul îndreptându-se spre Kiev.

Bebeluș născut acasă în timpul bombardamentelor din Ucraina. Viktoria, care a ajutat la nașterea bebelușului Annei, a condus în fața convoiului, cu un steag alb înfășurat în jurul unui mop atașat de mașina ei și un panou pe care scria „copii”. După câteva ore, persoanele din Ucraina care voiau să plece au trecut în siguranță toate punctele de control rusești și au ajuns la Kiev și de acolo și-au luat drumuri separate.

Vezi și: Copiii români, născuti din mame surogat, blocați în Ucraina din cauza războiului | Demamici.ro

Vezi și: Un medic din Kiev aduce pe lume bebeluși într-un buncăr. Povestea lui este impresionantă | Demamici.ro

Vezi și: Mariana, gravida rănită în maternitatea din Mariupol, a născut o fetiță sănătoasă: „Sunt bine, dar este frig și bombardamentele nu se opresc!” | Demamici.ro

Vezi și: Povestea lui Sașa, băiatul de 9 ani care a pierdut totul în războiul din Ucraina: „Nu am mamă și nici tată”. Sute de români vor să îl adopte | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

21 de ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână