O gravidă din Bistrița a născut în ambulanță, cu paramedicii. Voinicelul Andrei s-a grăbit să vină pe lume | Demamici.ro

O gravidă din Bistrița a născut în ambulanță, cu paramedicii. Voinicelul Andrei s-a grăbit să vină pe lume. Naștere în pandemie: cu bune, cu rele, dar mai ales, cu multe emoții.

O viitoare mămică din localitatea Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, a chemat ambulanța după ce au apărut primele semne că se apropie clipa nașterii.

O gravidă din Bistrița a născut în ambulanță, cu paramedicii. Voinicelul Andrei s-a grăbit să vină pe lume

Un echipaj SMURD s-a deplasat la locuința gravidei și au făcut tot posibilul să ajungă cât mai repede la spital, căci bebelușul părea să se grăbească să vină pe lume.

În ciuda eforturilor, nu au mai apucat să ajungă la spital. Medicii de pe ambulanță s-au văzut nevoiți să tragă pe dreapta și au încercat să o ajute pe viitoarea mămică.

Paramedicii s-au străduit să aplice ceea ce știau doar din teorie până atunci. Totul, ca pacienta să nască în siguranță.

Întreaga experiență a fost învăluită de un amalgam de emoții, și pentru mamă, dar și pentru paramedici.

Discuție hilară între paramedici și dispecerat: Nu ați ajuns încă la gravidă?/ Ba da! Dar nu mai e gravidă!”

„Am văzut multe în cei unsprezece ani de când sunt paramedic, la cele patru resuscitări reușite a tremurat carnea pe mine de emoție și bucurie, dar nimic nu se compară cu misiunea de astăzi. Suntem în al nouălea cer că am reușit să îl ajutăm pe voinicul Andrei să vină sănătos pe lume!” ne-a spus Sami, decanul de vârstă al echipajului de paramedici de la Punctul de Lucru Lechința.

Alături de sergenții major Ionuț Emanuel Floroaie și Vasile Dănuț Damian, plutonier adjutant Karoly Samuel Baczonyi, cei trei salvatori au dus la bun sfârșit misiunea pe care nu o vor putea uita niciodată!

Au preluat din localitatea Șopteriu, județul Bistrița – Năsăud o femeie gravidă, cu iminență de naștere, iar după nici 10 minute au fost nevoiți să tragă pe dreapta și să facă ceea ce știau până atunci doar în teorie.

Mămica era din ce in ce mai confuză, dar au reușit cumva să o liniștească și au reușit in totalitate in momentul în care i l-au pus în brațe pe voinicul familiei. Un copil minunat, foarte gălăgios și energic (semn de sănătate ❤️).

Cei doi tineri salvatori, colegi de promoție în anul 2018 ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești, ne-au spus că este cea mai intensă misiune la care au participat și că își găsesc cu greu cuvintele să descrie ce simt. Împlinire și fericire, asta am reușit să scoatem la cald de la ei!

Sănătate micuțului Andrei, mamei curajoase și, bineînțeles, tatălui și celor doi frați mai mari, care îi așteaptă cât mai repede acasă ❤️!”, este postarea emoționantă publicată de ISU Bistrița – Năsăud.

IGSU România a dezvăluit pe Facebook și o parte din dialogul purtat între dispecerat și echipajul salvator:
Dispeceratul: Comunicați!
Echipajul SMURD: Andrei e cu noi!
-Cine e Andrei? Nu ați ajuns încă la gravidă? Grăbiți-vă!
-Ba da! Dar nu mai e gravidă! Imediat după ce am preluat-o, Andrei s-a hotărât să vină și el pe lume! Suntem în al nouălea cer!

Vezi si: Fetiță de 4 ani din Turcia, salvată de sub dărâmături, la 91 de ore de la cutremur: „Am asistat la un miracol” VIDEO | Demamici.ro

Vezi si: Asistent de pe un elicopter SMURD, solicitat să salveze viața propriului băiețel | Demamici.ro

Share

Articole recente

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

5 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

7 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

o săptămână