Mămici și tătici celebri

Marina Cârnaț este însărcinată cu al nouălea copil: „Noua noastră inimioară, te iubim atât de mult!” | Demamici.ro

Marina Cârnaț este însărcinată cu cel de-al nouălea copil. Frumoasa moldoveancă de peste Prut a dat vestea cea mare pe contul ei de Instagram, acolo unde reacțiile nu au întârziat să apară.

La vârsta de 39 de ani, Marina Cârnaț a devenit o inspirație pentru multe mămici moderne, prin puterea și răbdarea pe care le are în a-și construi și a avea grijă de familia ei numeroasă. Frumoasa mămică moldoveancă își mărește din nou familia cu încă un membru!

„Luna trecută eu am planificat și era negativ”, a povestit Marina Cârnaț pe 20 noiembrie 2022, ziua în care a aflat că este însărcinată pentru a noua oară. Se pare că și de această dată „planificarea” soțului a fost cu noroc: „Să știți că eu pe toți i-am planificat, așa că eu știu a face. Să fie într-un ceas bun, Doamne ajută!”, a completat și soțul Marinei, în video-ul filmat de mămică în ziua în care au aflat vestea cea mare.

Cei doi au decis să țină secretă vestea măririi familiei până în săptămâna 17 de sarcină, când Marina Cârnaț a spus că este din nou însărcinată pe scenă, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 1000 de oameni. Inimioara din burtica moldovencei are 17 săptămâni deja, iar la sfârșitul verii va veni să-și cunoască părinții și cei opt frățiori.

Marina Cârnaț este însărcinată cu al nouălea copil

„Noua noastră inimioară, te iubim atât de mult!!”, a scris ea în dreptul unei fotografii în care apare alături de soțul ei, iar amândoi își țin tandru mâinile unite pe burtica ei.

Postarea a strâns numeroase aprecieri în scurt timp, iar toți cei care îi urmăresc activitatea în online au felicitat-o!

„Nu pot să cred – Tu ești Femeie Fenomen – de unde ai atâta dragoste de oferit… răbdare… emoții… educație?! Nu voi înceta să te admir ! Felicitări, Dragă Mea – orice copil venit în familia voastră e o binecuvântare pentru că sunteți cu toții minunați!”, a fost unul dintre primele comentarii primite.

„Wooow… Chiar a avut dreptate doamna care ți-a prezis că vei fi mămică a 9 copii! Felicitări!”, „Am fost acolo când ai anunțat! Sunteți din altă galaxie! Vă ador! Îmi sunteți exemplu!”, au mai scris alte utilizatoare.

Marina Cârnaț: „Vreau să combat ideea că a avea mai mult de 2 copii și să trăiești confortabil ar fi de domeniul luxului!”

Mămica moldoveancă este o promotoare a vieții de familie de altădată și este de părere că și în aceste vremuri moderne o familie numeroasă poate fi o posibilitate. Trebuie doar să-ți dorești și să te organizezi într-un mod eficient.

„Cel mai scump din tot e locuința: noi trăim în casa noastră, dar dacă planifici să ai mai mulți copii, eu consider că și într-un apartament cu 3-4 odăi, dacă acestea sunt mari, e posibil de amenajat spațiul spre binele tuturor.

Vreau să combat ideea că a avea mai mult de 2 copii și să trăiești confortabil, ar fi de domeniul luxului. Copiii noști au mers doar la o grădiniță publică de lângă casă, la fel și cu școala.

Pentru copii, activitățile extrașcolare pe care le alegem sunt tot cele publice, unde taxele sunt foarte accesibile (ai noștri fac muzică, judo, înot, tenis). Vacanțele le alegem doar după buget.

Călătorim cu mașina, avem un minivan cu 9 locuri. Nu consider că e necesar să economisim tot anul doar ca să ajungem într-o destinație cu avionul și să stăm la un hotel de 5 stele. Prioritar e să petrecem timpul împreună, nu locul”, povestea Maria Cârnaț într-un interviu mai vechi despre familia ei numeroasă.

Vezi și: Marina Cârnaț a născut cel de-al 8-lea copil: „Lângă mine e cel mai scump omuleț, cel mai iubit și așteptat!” | Demamici.ro

Vezi si: Marina Cârnaț, top curiozități după cele 7 nașteri. La 37 de ani, se pregătește să nască al optulea copil | Demamici.ro

Vezi si: Marina Cârnaț, mamă pentru a 8-a oară: „Eu am ales această cale. Aceasta e viața mea!” | Demamici.ro

Vezi si: Moldoveanca Marina, mamă cu 7 suflete: „Nu ai nevoie de lux să crești mulți copii!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

o zi

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

o săptămână

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

2 săptămâni

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

2 săptămâni

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

3 săptămâni