Disney

Legătura dintre mamă și copil este unică. Indiferent de greutăți, brațele mamei vor fi deschise, iar inima ei va fi mereu acolo unde îi e copilul | Demamici.ro

Legătura dintre mamă și copil este unică. Indiferent de greutăți, brațele mamei vor fi deschise, iar inima ei va fi mereu acolo unde îi e copilul. Mamă: binecuvântare, bucurie, dragoste, împlinire, greutate, provocare? Tu cum ai defini acest cuvânt atât de rotund și plin? Ce înseamnă mama pentru tine și ce înseamnă a fi mamă, dacă ai ajuns în acest punct? Mama mamei tale, mama ta, tu, copilul tău sunteți zale ale unui lanț al generațiilor, al unui lanț marcat de genetică, dar și de factori emoționali. Vrem sau nu, venim în această viață cu un bagaj genetic și emoțional pe care, cizelat, educat, periat, transformat, mai mult sau mai puțin, îl transmitem mai departe copiilor noștri și ei copiilor lor și tot așa.

Disney sărbătorește „Săptămâna Internațională a Prințeselor”, iar „Neînfricată” este un film în care, sub lumina principalelor reflectoare, se află chiar relația dintre Merida și mama sa, Regina Elinor. Este un film de animație, pe care îl puteți urmări dublat în română pe Disney+, dedicat copiilor de peste 6 ani, însă potrivit și pentru adolescenți și adulți. În viața tuturor apar, la un moment dat, conflicte cu mama.

„Neînfricată” – despre ce este vorba

„Neînfricată” este un film de animație, lansat de „Walt Disney” în 2012, ce prezintă povestea Meridei, o încăpățânată, ambițioasă și extrem de determinată prințesă, fiica Regelui Fergus și a Reginei Elinor. „Neînfricată” este povestea unei călătorii eroice a tinerei și talentatei arcașe care, hotărâtă să-și croiască propriul destin, se opune unui obicei străvechi (acela ca părinții să-i decidă alesul, viitorul soț, în scopul realizării unei căsătorii de conveniență pentru întărirea relațiilor politice), generând haos și furie în regat.

După o ceartă puternică cu mama sa, Merida se refugiază în pădure unde dă peste casa unei vrăjitoare. În disperarea cauzată de venirea pretendenților și lupta acestora pentru mâna sa, fiica Regelui Fergus, îi cere vrăjitoarei să o schimbe pe mama sa, regina. Fără să-și dea seama, Merida atrage un blestem crunt asupra familiei, Regina Elinor transformându-se într-un urs. Când realizează greșeala pe care a făcut-o, Merida încearcă să-și salveze mama și să dezlege vraja. Urmează o călătorie aventuroasă plină de încercări. Suspans, lupte care le-au pus în pericol viețile, supraviețuire în natură, toate au culminat cu ruperea unui obicei străvechi, cu schimbarea tradiției, dar și cu refacerea legăturii mamă-fiică.

Legătura dintre mamă și copil este unică. Relația din primii ani, va influența mare parte din viața copilului, chiar și la vârsta adultă

Într-un interviu despre rolul părinților în dezvoltarea sănătății emoționale a copilului, din primii ani de viață până la vârsta adultă, psihologul şi psihoterapeutul sistemic şi de familie, Menis Yousry, a evidențiat importanța relației dintre mamă și copil. Sentimentele, emoțiile simțite de mamă și felul în care acestea s-au exteriorizat în prezența bebelușului pot influența conexiunile pe care copilul le va stabili mai târziu, în viața de adult.

Dr. Menis Yousry: „Învățăm despre relații, despre emoții, despre conexiuni înainte să învățăm să gândim. Așa că, dacă foarte devreme în viață, persoana care m-a iubit, care m-a crescut, a simțit și furie față de mine sau m-a rănit, sau m-a respins, eu îmi voi forma o structură în personalitatea mea care va percepe întreaga lume astfel.

Relația cu oamenii care ne-au dat viață este de fapt relația noastră cu viața. Așadar, relația cu părinții noștri este relația noastră cu viața însăși.”

Legătura copilului cu persoana principală de atașament (de regulă părinții, în special mama) va fi oglinda modului în care copilul va ajunge să se comporte în viața de adult. Relația cu mama va defini legătura pe care copilul o va stabili cu emoțiile sale, dar și felul în care își va exprima sentimentele față de cei din jur. O mamă caldă, iubitoare, care nu își lasă bebelușul să plângă neconsolat, care răspunde nevoilor copilului ei ținându-l în brațe, la piept, va dezvolta o schemă emoțională sănătoasă de adaptare. Cu alte cuvinte, la copil ajunge „mesajul”: mama, oamenii, lumea sunt de încredere. Un copil iubit, ale cărui nevoi au fost îndeplinite încă din primele luni/ ani de viață, va ajunge să dezvolte mai ușor relații bune și sănătoase cu cei din jur.

Pentru ca mama să poată crește copii fericiți și implicit viitori adulți stabili din punct de vedere emoțional, este nevoie să lucreze cu ea însăși. Potrivit concepțiilor expuse de Dr Yousry, copilul unei mame este prelungirea naturală a conștiinței ei, a psihicului ei.

Dr Yousry: „Dacă vreți să aflați mai multe despre voi înșivă, priviți-vă copiii!”

Merida își moștenește părinții, însă personalitatea sa puternică îi dă curajul de a face un pas înainte. Ruperea tradiției străvechi

Este clar că Merida a fost un copil iubit și susținut încă din copilăria mică. Într-una dintre secvențe, copila își amintește un moment de afecțiune cu mama sa când aceasta o asigura că va fi mereu alături de ea. Ajunsă la vârsta adolescenței, Merida este o tânără cu încredere în sine care încearcă mereu să se autodepășească. Un moment cheie din film este cel în care prințesa reușește să se cațăre pe stânci abrupte pentru a bea apă dintr-o cascadă la care foarte puțini au reușit să ajungă.

În plus, curajul Meridei de a-și susține punctul de vedere în fața tuturor luptătorilor și de a concura pentru „propria mână” arată că nu a cunoscut umilința și pedeapsa.

Merida este inteligentă și puternică precum mama sa, însă latura rebelă și încăpățânarea par a fi trăsături moștenite de la tată, după cum însăși regina Elinor i-o reproșează Regelui Fergus, chiar în partea de început a filmului. Cumulul acestor elemente ale personalității Meridei au făcut-o să aibă curajul de a se opune unei tradiții străvechi, obiceiului ca părinții să stabilească persoana cu care copilul lor își va uni destinul, într-o căsătorie de conveniență, cu scop de întărire a alianțelor politice.

Încercarea părinților de a controla viața copilului poate genera conflicte care le va deteriora iremediabil relația

Începutul filmului abundă în replici ale Reginei prin care este dictat comportamentul prințesei, culminând cu replica în care se trage concluzia: „O prințesă face tot ce i se spune!”. Merida este conștientă că mama îi dictează ce să facă și este nemulțumită de faptul că nu este liberă să aleagă: „Toată viața mi-e planificată!”, „Trebuie să fiu exact ca mama!”. Din cauza acestor diferențe de opinie pornește conflictul între mamă și fiică, iar punctul culminant are loc în momentul în care părinții vor să facă alegerea supremă prin care să-i schimbe viața Meridei și anume alegerea bărbatului cu care se va căsători.

„Vreau libertate!” strigă Merida. „Niciodată n-ai fost lână mine. Te-ai întrebat vreodată ce vreau eu? N-o să fiu niciodată cum vrei tu! Ești o bestie! Mai degrabă mor decât să fiu ca tine”, i-a spus Merida mamei sale, într-un acces de furie, înainte de a fugi plângând în pădure. Revolta Meridei este extrem de des întâlnită în relațiile dintre părinți și adolescenți. Părinții tind să creadă că știu mai bine și mai multe pentru că au în plus ani de experiență față de copiii lor. Uneori părinții încearcă să le impună copiilor o anumită cale, fie profesională, fie în viața personală când nu sunt de acord cu felul de a se îmbrăca, cu muzica pe care o ascultă, cu anturajul în care au intrat etc. Cauzele conflictelor sunt numeroase.

Legătura dintre mamă și copil este unică. Nu-ți înstrăina copilul! Învață să-l asculți!

Ceea ce-și dorea cu adevărat Merida era ca mama să o asculte, să o înțeleagă și să nu ia decizii în locul ei. Își dorea libertate. Cum au ajuns totuși să-și refacă legătura? După ce a fost transformată în ursoaică, Regina Elinor și Merida au început să lucreze împreună pentru a dezlega vraja. Cu alte cuvinte au fost nevoite să petreacă mult timp împreună, momente în care s-au cunoscut mai bine. Au râs și au trecut prin experiențe noi împreună (au prins pești, mânate de nevoia de a se hrăni, au complotat în momentul în care Merida a distras atenția luptătorilor în timp ce mama ursoaică a ajuns la țesătura de care aveau nevoie pentru dezlegarea vrăjii, au dormit împreună etc).

Urmăriți filmul împreună cu copilul vostru, chiar dacă este adolescent. Cu siguranță sunt multe situații din film și multe replici în care vă veți regăsi. Vă veți amuza, dar va fi și un prilej bun pentru a deschide anumite subiecte despre relația dintre voi, despre cum poate fi îmbunătățită, despre comunicare și conectare.

Relația dintre părinți și adolescenți poate fi una dificilă, însă reține că :

  • orice relație armonioasă are la bază: iubire necondiționată, respect, atenție și apreciere. Este esențial să comunicați cât mai mult, deschis și sincer și să petreceți timp de calitate împreună făcând activitățile care vă plac.
  • Atunci când copilul tău, adolescent sau de orice vârstă, discută cu tine, ascultă-l cu adevărat, fără să faci altceva între timp, fără să-ți împarți atenția. Focusează-te asupra lui și asupra a ceea ce îți povestește. Dovedește-i că e important pentru tine să îl asculți și că apreciezi că a ales să împărtășească asta cu tine. Nu-l judeca!
  • Dacă observi că este abătut și trece prin clipe grele, invită-l să vorbească: „Cum te simți? Vrei să-mi povestești?”
  • Validează-i întotdeauna emoțiile! Un sfat pe care îl puteți aplica de când cel mic este în primii ani de viață: „Înțeleg cum te simți”, „Este normal să te simți așa”.
  • Oferă-i independență! Lasă-l să ia decizii, în limita unor reguli (care țin de cele mai multe ori de siguranță). Stabiliți împreună regulile și explică-i motivele pentru care le alegeți. Dacă adoptați un stil foarte autoritar și tindeți să impuneți reguli stricte și rigide, există riscul ca adolescentul să se revolte și să devină un rebel.

Indiferent de conflictele pe care le ai cu copilul tău, amintește-i mereu că: legătura dintre mamă și copil este unică. Indiferent de greutăți, brațele mamei vor fi deschise, iar inima ei va fi mereu acolo unde îi e copilul!

Vezi și: Învață-ți copilul să fie curios, curajos și să-și urmeze mereu visurile, alături de Rapunzel. Importanța încrederii în sine | Demamici.ro

Vezi și: Încurajează-ți copilul să se descopere și să fie cu adevărat liber în alegerile pe care le face. Va fi fericit dacă se găsește/ iubește pe sine | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

11 ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

4 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni