Mămici și tătici celebri

Ela Crăciun, sfaturi pentru mămicile cu mulți copii: „Învățați să cereți ajutorul oricui și acceptați-l.” Interviu EXCLUSIV | Demamici.ro

Ela Crăciun, sfaturi pentru mămicile cu mulți copii. De ce a simțit nevoia de schimbare, cum e viața cu trei copii și cât timp mai are pentru ea și soțul ei, fiind mereu o femeie activă, Ela Crăciun a decis să povestească pentru demamici.ro!

Reporter: Ești mereu activă și implicată în tot felul de proiecte. Produci și prezinți o emisiune TV, lansezi cărți de parenting, de gătit, ești foarte activă în social media, participi la evenimente și mai ai și 3 copii acasă. Cum face față Ela Crăciun situației?

Ela Crăciun: Toată lumea îmi spune că fac foarte multe lucruri și sunt momente în care eu nu simt asta, pentru că acesta este deja un stil de viață pentru mine și îmi doresc să rămân o persoană activă. De exemplu, dacă sunt momente în care simt că pot duce mai multe proiecte. Atunci demarez eu ceva nou, iar când simt că am obosit, pot lua și o pauză, în așa fel încât să îmi reîncarc bateriile.

Cred că atunci când îți „găsești menirea” și faci ceea ce îți place, nu simți că muncești. Bineînțeles că eu nu aș putea să fac toate aceste lucruri, dacă nu aș avea ajutor acasă, ajutorul părinților și socrilor. Am învățat să mă las ajutată de toată lumea din jurul meu. Astfel încât să pot să fac tot ceea ce îmi doresc și consider eu că aduce un beneficiu societății.

Reporter: Când mai ai timp de tine și de soțul tău?

Ela Crăciun: Să știi că acesta este un subiect la care simt că ar mai trebui să lucrez puțin. Înainte de pandemie aveam vacanțe separate, pe care le petreceam doar în compania soțului meu, fără copii, aveam weekenduri doar pentru noi doi. După ce a venit pandemia, a fost nevoie să stăm tot mai mult alături de copii.

Apoi am reînceput să călătorim și ne-am dorit să îi avem și pe ei alături de noi, pentru că fusese o pauză de vacanțe destul de mare și pentru ei. Cumva nu am mai avut timp de acele momente doar pentru noi. Știu însă că este acolo un lucru la care eu trebuie să lucrez și asta intenționez să fac.

Ela Crăciun, sfaturi pentru mămicile cu mulți copii

De exemplu, acum două săptămâni pur și simplu într-o seară de joi l-am invitat pe soț în oraș, la cină și am ieșit doar noi doi. Nu trebuie să faci niște lucruri extraordinare. Să pleci peste hotare, să îți iei zile întregi departe de copii. Însă sunt momente micuțe pe care le poți petrece doar alături de partener.

Pur și simplu un mesaj pe care i-l dai în timpul zilei și îi spui ,,Te iubesc, mi-e dor de tine, mă gândesc la tine” și asta face parte dintr-o relație armonioasă cu soțul. Ți-am spus, și eu simt aici că mai am de lucrat, pentru că m-am lăsat cumva dusă de sentimentul cu care ne-am obișnuit în ultimii doi ani, de a fi cu toții împreună și acum mai greu există momente doar de cuplu. Obiectivul meu este ca o zi pe lună, dacă nu mai mult chiar, să fie doar pentru noi.

Reporter: Ce sfaturi ai pentru mamele care au mai mulți copii?

Ela Crăciun: În primul rând să accepte ajutorul: mama, soacra, prietena, oricine este dispus să intervină este binevenit. Mai mult de atât, mamele chiar ar trebui să învețe să ceară ajutorul. Și să spună când au nevoie de o oră, două de ajutor cu copiii. Cred că în momentul în care apare un copil, nu mai spun de mai mulți, mamele uită oarecum de ele. Pun copilul pe primul loc, ceea ce este și normal. Însă pentru a avea un copil fericit, este nevoie de o mamă fericită. Și atunci lucrurile făcute pentru ele și sufletul lor sunt cele mai importante.

Ela Crăciun: „Învățați să cereți ajutorul oricui și acceptați-l”

Reporter: Ce ne poți spune despre planurile tale la acest capitol? Vine și cel de-al patrulea copil?

Ela Crăciun: Am învățat ca niciodată să nu spun niciodată. De exemplu, după Alesia am spus că eu nu mai fac niciun copil și uite că între timp a venit și Nicholas. Evident că iubim foarte mult copiii, însă dacă am avea mai mult timp la dispoziție, cu siguranță ar veni și cel de-al patrulea copil. Dacă așa va fi cazul și chiar va veni, atunci va fi primit cu brațele deschise.

Reporter: De ce ai simțit nevoia de schimbare și ați ales să vă mutați într-o nouă casă?

Ela Crăciun: Nu am simțit neapărat nevoia de o schimbare, cât am simțit nevoia unei case care să fie a noastră. În acest moment locuim în casa părinților mei. Este o casă frumoasă, o casă mare, însă nu este a noastră și exact așa cum noi ne-am dori. Bineînțeles, simțeam nevoia unui dormitor în plus și atunci ani de zile, foarte mulți ani, am căutat o casă care să ne placă și care să fie pe gustul nostru și în care să ne vedem trăind alături de copiii noștri. Să știi că după foarte mulți ani, casa aceea a venit și de fiecare dată când merg pe șantier, fac exerciții de imaginație și uneori mă văd mutată în casă și o simt ca fiind a mea. Cert este că abia aștept să fie gata casa noastră cea nouă.

Vezi și: Ela Crăciun a adoptat doi copii din Kenya, la distanță. Vedeta le plătește școala, ca să aibă șansa unui viitor | Demamici.ro

Share

Articole recente

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

23 de ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

6 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

7 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

2 săptămâni