Recomandări

Evrikaaa! Da, am descoperit o super locație de vacanță pentru familiile cu copii. Review despre DIT Hotel Evrika Beach Club Sunny Beach | Demamici.ro

Evrikaaa! Da, am descoperit o super locație de vacanță pentru familiile cu copii. Review despre DIT Hotel Evrika Beach Club Sunny Beach. Datele „problemei” sună cam așa: doi părinți cu doi copii mici (bebe de 6 luni, fetiță de 3 ani și 2 luni) vor să plece în vacanță.

  • Au nevoie de o locație aproape (în care să ajungă cu mașina),
  • condiții bune de cazare și masă (nu se joacă cu sănătatea copiilor și nici a lor),
  • accesibilă la preț,
  • cu piscine pentru copii,
  • pe plajă
  • cu intrare lină în apă.

Excludem HVD Clubhotel Miramar pentru că acolo am petrecut prima parte a vacanței (care, apropo, a fost de vis. Review-ul aici). Acestea fiind date urmează întrebarea problemei: Există vreo locație care să corespundă tuturor acestor cerințe?

Răspunsul: EVRIKAAA sau „am descoperit”. Da, am descoperit că există o locație care să îndeplinească toate criteriile enumerate anterior: DIT Hotel Evrika Beach Club din Sunny Beach, Bulgaria.

După cele cinci nopți minunate pe care le-am petrecut la HVD Miramar, în Obzor, am plecat spre Sunny Beach. Ne era dor de animația dintr-o stațiune de pe litoral, așa că fiind aproape de cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, era păcat să nu o vizităm. Sunt peste 100 de facilități de cazare aici și este una dintre cele mai aglomerate stațiuni, tocmai pentru că oferă foarte multe opțiuni de distracție.

Opt kilometri de plajă lată, cu nisip perfect, fac din Sunny Beach alegerea ideală pentru vacanța de vară.

Dacă nu sunteți iubitori de aglomerație, aflați că aici sezonul cald este mai lung decât în alte stațiuni de pe litoralul bulgăresc întrucât este poziționată în partea de sud, unde verile sunt mai uscate. Așadar, ai toate șansele să prinzi o vreme super bună și în septembrie.

Dacă vrei să consulți cele mai bune oferte de vacanță pentru Sunny Beach, intră pe site-ul Travel Planner (agenția cu care mergem an de an în Bulgaria). Poți să le dai și un like paginii de Facebook. Postează aici toate informațiile utile despre litoralul bulgăresc, dar și ofertele de cazare care sunt de nerefuzat. Drept urmare, noi am ales două 😁. Mai multe despre stațiune vă voi povesti într-un alt articol pentru că s-au adunat o mulțime de informații interesante care merită spațiu virtual dedicat. Să revenim la Evrika!

Cazarea la DIT Hotel Evrika Beach Club

Distanța dintre București și Sunny Beach este de 322 kilometri, cu trecere pe la Giurgiu. Vă spuneam și în articolul anterior că nu am avut niciun fel de problemă la vamă. Am trecut în 3 minute după ce ne-au fost verificate buletinele, respectiv pașapoartele pentru fete. Nici la întoarcere nu am stat mult. Ce-i drept coada de mașini din fața noastră era mare, însă lucrurile s-au mișcat foarte rapid.

Am ajuns la DIT Hotel Evrika în jur de ora 13:00. Ne-a luat puțin timp până am descoperit parcarea. GPS-ul ne-a dus până în fața hotelului, însă în parcarea mare se intră de pe strada paralelă, din spatele hotelului.

Domnul de la pază ne-a explicat cum să ajungem. Am fost conduși la un loc de parcare, la umbră, sub copaci, unde erau zeci de mașini de România (semn clar că locația este foarte îndrăgită de conaționalii noștri 😊).

Dit Hotel Evrika Beach Club este un adevărat complex format din mai multe clădiri, unități de cazare, piscine, baruri, club pentru copii, zonă imensă pentru spectacole în aer liber și parc. Sunt 4 clădiri disponibile pentru cazare. Trei dintre acestea au 3 sau 4 etaje, însă atenție: nu au lift. Dacă veniți în vacanță cu copii mici, vă recomand cazarea DOAR în corpul D, clădirea Premium a complexului care are 6 etaje și 5 lifturi disponibile.

Cazarea la DIT Hotel Evrika Beach Club. De ce să alegi corpul D (Premium)

Noi am fost cazați într-un apartament cu două camere, hol, două băi și două balcoane (aproximativ 46 mp). Ambele camere erau foarte spațioase. În dormitor se aflau un pat matrimonial, un dressing, un birou cu TV și ieșirea în balcon, iar în cealaltă cameră o canapea extensibilă pe care încap lejer două persoane, un birou cu TV și un alt dressing. Și această cameră avea balcon separat, foarte mare.

Spre deosebire de cazarea în celelalte corpuri, turiștii cazați în corpul D (Premium) au facilități pentru prepararea ceaiului/ cafelei în cameră, sunt mai aproape de plajă (clădirea deschisă în 2019 fiind paralelă cu plaja), iar camerele au un design mai modern. Noi am avut vederea spre piscine, iar seara ne bucuram de un adevărat spectacol de lumini.

De asemenea, la cerere se poate aduce în cameră un pătuț pentru bebeluș, fără a fi nevoie să achitați în plus. Noi nu am avut nevoie pentru că Eva a dormit în nest, lângă mine, în pat.

E dumnezeiesc să ai două băi disponibile când mergi în vacanță. După plajă reușeam să facem duș noi și să spălam fetele în mai puțin de 30 de minute, ceea ce e o performanță pentru familiile cu doi copii mici. Chiar și așa ajungeam la cină pe la 21:00 pentru că stăteam pe plajă până la 19:30 cel puțin. Atât de caldă și de primitoare era apa mării, încât nu ne dădeam plecați 😊.

În corpul D există mai multe opțiuni de cazare, potrivite pentru fiecare familie (în funcție de numărul de membri, de vârstele copiilor) și fiecare buget. Le puteți consulta pe Travel Planner. Încă mai găsiți reduceri de 15% dacă rezervați vacanța până pe 13.08. pentru perioada (20.08.2021 – 04.09.2021) și de 23% dacă rezervați vacanța până pe 13.08. pentru perioada (05.09.2021 – 30.09.2021).

Piscină și Restaurant dedicate turiștilor cazați la Premium

Pe lângă avantajul celor 5 lifturi indispensabile (dacă vii în vacanță cu copiii și ai de cărat pe plajă jucării pentru nisip, geantă cu prosoape, creme, schimburi, colac și cărucior 😁), te bucuri de o piscină dedicată și de un restaurant mult mai aerisit decât cel central.

Piscina are apă mai adâncă, însă copiii pot intra cu accesorii gonflabile care să-i țină în siguranță. Aici am găsit șezlonguri disponibile la orice oră, spre deosebire de piscinele centrale ale complexului unde practica rezervării șezlongurilor era în floare, chiar dacă pe toate pliantele și materialele informative de la hotel scrie mare că acest lucru este total interzis.

All Inclusive la DIT Hotel Evrika Beach Club. Mâncare potrivită pentru copii mici?

Restaurantul Principal al complexului este foarte mare și oferă opțiuni variate de mâncare: platouri cu aperitive, fructe la discreție, ciorbe, supe, carne la grătar, garnituri de toate felurile și multe tipuri de prăjituri. Aici se poate lua micul dejun (07:00 – 10:00), prânzul (12:00 – 14:00) și cina (18:00 – 19:30 și 20:00 – 21:30). Noi am optat pentru acest restaurant doar pentru prânzuri din cauză că era mult mai aglomerat decât Restaurantul Premium, iar noi preferăm spațiile mai intime, cu mai puțină agitație.

Cu toate că era aglomerat, în restaurant se respectau măsurile de protecție în sensul că intrarea în restaurant era condiționată de purtarea măștii de protecție, iar autoservirea se făcea cu mănuși de unică folosință pe mâini. Bineînțeles că erau și turiși care „omiteau” să poarte mănușile sau care mai „uitau” masca pe masă când mergeau să-și facă refill-ul la porțiile de mâncare. Menționez că aceștia erau excepții.

În complex există și trei restaurante a la carte (asiatic, italian și bulgăresc). E nevoie de rezervare pentru a lua masa aici. Noi am optat pentru Restaurantul Premium care arată foarte bine, are o terasă cu vedere la plajă și la mare și era mereu aerisit. Felurile de mâncare erau variate.

Găseai o mulțime de variante sănătoase și gustoase, perfecte pentru toate gusturile. Opțiuni pentru copii: spanac cremos, piure de morcov, cartofi la cuptor, paste, carne la grătar, somon la cuptor (doar într-o seară), lasagna cu brânzeturi, clătite, legume de tot felul, fructe, iaurt, terci din fulgi de ovăz, cuș-cuș, cereale integrale, migdale, fistic, caju crud (pentru copiii mai mari).

Mic dejun (07:30 – 10:30)
Cină (20:00 – 21:30)

Variante mai sănătoase: fructe uscate, migdale, alune, fistic, semințe

În fiecare seară, la cină, bucătarul îți servea o specialitate din carne. În poză sunt coaste. În altă seară am avut un somon uriaș la cuptor

Dacă se întâmpla, printr-o minune, să nu prinzi micul dejun, deși era imposibil să-l ratezi până la 10:30, aveai posibilitatea de a mânca o gustare între 10:00 – 12:00. La fel și în cazul în care ratai prânzul. Nouă ni s-a întâmplat să-l ratăm pentru că a coincis cu ora de somn a Clarei. În orice caz, burgeri, sandviciuri, cartofi prăjiți, înghețată și fructe se găseau la discreție între orele 15:00 – 18:00.

Bere, vin și băuturi non-alcoolice se servesc în cadrul restaurantelor, dar și la Premium Bar (10:00 – 24:00), Lobby Bar (10:00 – 23:00), Rainy Bar (18:00 – 24:00), Pool Bar (10:00 – 18:00), Beach Bar (10:00 – 18:00), Bar Saloon (18:00 – 24:00).

DIT Hotel Evrika Beach Club este poziționat pe plajă. Cum este intrarea în apă?

Hotelul este fix lângă plajă, o plajă lată, cu nisip „wooow ce moale e!” ca s-o citez pe Clara 😉. Acesta este și unul dintre principalele avantaje ale cazării în partea de nord a stațiunii, unde cele mai multe hoteluri se bucură de plajă privată. Sezlongurile și umbrelele sunt gratuite. La fel și băuturile de la barul de pe plajă.

Mai mult decât atât, în camera de hotel am găsit patru prosoape speciale pentru plajă pe care le puteam schimba cu altele curate o dată pe zi. Noi am ales să ne petrecem după-amiezile pe malul mării. Așadar, după somnul de prânz al celor mici și după snack mergeam la piscină unde stăteam de la 17:00 la 18:00 (ora de închidere), după care plecam pe plajă.

La această oră găseam mereu sezlonguri libere chiar pe malul mării. Dezavantajul pentru familiile cu bebeluși era faptul că podeaua îngustă din lemn e foarte scurtă, vreo 10 metri, după care cărucioarele trebuie cărate în brațe până la șezlonguri. Am fost foarte norocoși să prindem apa extrem de caldă și valuri numai bune. Intrarea în apă este lină, iar sub picioare nu simți nimic altceva decât nisipul foarte fin.

Cu ocazia aceasta ne-am dat seama cât de „kamikaze” e Clara care se arunca neînfricată în valuri și aștepta să fie târâtă de apă până la mal, apoi râdea în hohote. I-a oferit un spectacol pe cinste Evei care la 6 luni se bucura dând din mâini și din piciorușe în brațe la mine și scoțând sunete numai de ea înțelese.

Cert este că era fericită să-și vadă surioara distrându-se în valuri și parcă îi transmitea: „lasă că anul viitor voi veni și eu cu tine!”. Până atunci, noi, părinții storși de vlagă, vom avea timp să ne pregătim psihic pentru dublarea atenției și a energiei consumate. Ochii și copiii 😀.

În prima zi pe care am petrecut-o la mare au fost foarte multe alge în apă, însă a doua zi nu mai era nici urmă de ele. Am auzit că fenomenul s-ar putea explica prin furtunile din larg. Ele le aduc la mal, însă personalul care are spațiul în amenajare se ocupă de strângerea lor.

Chestiuni administrative, magie sau ce-o fi fost, cert este că în zilele următoare apa a fost curată. Același lucru îl pot spune și despre plajă. Angajații hotelului treceau printre șezlonguri și strângeau gunoaiele care se adunau chiar și în timpul zilei.

Aqua park-ul din cadrul complexului și programele de animație

Personalul de la hotel este deosebit de atent, zâmbitor și amabil. Doamna care făcea curat în camere ne zâmbea mereu când ne vedea, însă distractiv era că purtam și o conversație. Noi în română sau engleză, iar ea în bulgărește: „Bună dimineața! Good morning. Ce faceți? Lapte pentru cafea?”, se uită zâmbind la noi. „Milk, milk”, insistă și Alex râzând. A zis „no, no, no milk” și a mimat cum se mulge vaca, bombănind (în sensul drăguț al cuvântului) ceva în bulgară. Am început să râdem toți și ne-am văzut fiecare de treburile noastre.

În interiorul complexului hotelier se găsesc o piscină imensă, unde adâncimea apei variază, și o piscină cu apă mică, pentru copii. Piscina dedicată copiilor este tot ce-și poate dori un părinte pentru a avea câteva ore de liniște pe șezlong. Tobogane, plase de cățărat, practic un loc de joacă în toată regula cuvântului poziționat într-o piscină cu apă foarte mică astfel încât să nu îți faci griji pentru siguranța copilului.

Clara a fost încântată, iar eu la fel pentru că mă bucuram de câteva clipe de liniște în timp ce-mi serveam băutura rece pe șezlong. Bineînțeles că un ochi era după Clara și celălalt în căruț, la Eva, însă mare noroc cu ochelarii de soare 😂.

Aqua park-ul este într-adevăr spectaculos. E mai mult pentru amatorii de senzații tari și de tobogane pe care prinzi viteză mare. Noi l-am admirat din exterior pentru că aveam deja parte de senzații tari cu copiii din dotare și clar nu mai aveam nevoie de niciun strop de adrenalină în plus 😂.

La Evrika nu ai timp să te plictisești. Sunt mereu programe de animație. Fie că vorbim despre gimnastică aerobică în apă, polo, darts, sporturi pe plajă, atmosfera este una plină de muzică, distracție, voie bună și râsete colorate. În fiecare seară, la ora 21:30 începea spectacolul organizat în amfiteatru.

Clara și Alex își făcuseră „abonament” deja. Eva și cu mine ne retrăgeam în cameră la ora aceea pentru somn. Într-o seară a venit Clara extrem de entuziasmată în cameră să-mi povestească că „Eliche mas fălă pataloni”, în traducere: „Enrique Iglesias a rămas fără pantaloni”. Îmi dădea cu virgulă grav, însă mi-a explicat Alex că la spectacol erau fel de fel de parodii în care actori și cântăreți bulgari interpretau un fel de scenete comice intrând în pielea unor artiști celebri.

Au fost și seri cu muzică live. Cert este că n-am simțit nicio secundă nevoia să ieșim din complex. Am făcut-o totuși într-o seară pentru a vedea și cum arată Sunny Beach-ul noaptea. Vă voi povesti mai multe despre asta într-un alt articol.

Club pentru copii

Vă spuneam că în interiorul complexului se află un parc foarte mare. E perfect pentru sejururile la mare cu bebeluși pentru că te poți bucura de umbră din plin și îți poți plimba copilul în cărucior sau în sistem până adoarme, în răcoare și liniște.

Mai mult decât atât, în parc se află și un club unde îți poți duce copilul pentru diverse activități. Este deschis de la 10:00 la 12:00 și de la 15:00 la 17:00. În permanență este o persoană acolo care se ocupă de cei mici. Le dă idei de activități și se joacă cu ei. Clara a ales să joace darts și bowling și încă mulțumesc divinității că au scăpat geamurile întregi 😁.

Există și loc exterior de joacă, tot în cadrul complexului

Colaborarea cu Travel Planner

I-am tot menționat pe cei de la Travel Planner în review-urile pe care le-am făcut despre vacanțele la mare pentru că ei sunt agenția la care apelăm pentru sejururile pe litoralul bulgăresc, dar mai ales pentru că… merită. Am mai colaborat cu agenții de renume pentru vacanțe, însă serviciile pe care le oferă ei sunt de calitate.

Mă refer aici:

  • la comunicarea cu agenții
  • la recomandările de cazare care ne-au fost făcute având în vedere cerințele noastre
  • la condițiile pe care le-am găsit acolo și care întotdeauna au fost conform descrierilor. Nu am avut parte de surprize neplăcute, ba din contră, unele unități de cazare ne-au depășit așteptările.
  • la prețurile de bun simț, dar mai ales la ofertele speciale pe care le au pentru rezervările din timp
  • la condițiile flexibile de rezervare și anulare

Dați-le un like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate ofertele de neratat.

De asemenea, dacă aveți nevoie de informații despre stațiunile din Bulgaria, rute, vreme, obiective turistice, condiții din resorturi, recomandări de hoteluri sau absolut tot ce vă trece prin minte legat de călătoria la vecini, le găsiți garantat pe blog-ul lor.

Vezi si: La mare cu un bebeluș și un copil de trei ani. Alegerea perfectă: HVD Clubhotel Miramar, locație de top pentru familiile cu copii. Review complet | Demamici.ro

Vezi si: Vacanță cu copii. Activități de făcut în Sunny Beach și impresii despre DIT Majestic Beach Resort | Demamici.ro

Vezi si: White Lagoon 4*, o destinație de vacanță în care ne-am întoarce cu plăcere. Review detaliat despre resortul din Kavarna, Bulgaria | Demamici.ro

Vezi si: Impresii despre Hotel Kaliakra Albena 4* după o vacanță cu un copil mic. Review detaliat | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

23 de ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână