Efectele negative ale rușinii asupra copiilor. Cum provoacă părinții rușine fără să fie conștienți? Articol scris de Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental.
Din perspectiva neuropsihologica, cand copiii simt rusine experimenteaza un sentiment de stanjeneala si umilinta extrema, dublata de raspunsuri somatice bruste, de necontrolat (transpiratie, ameteala, stare de rau, greutate in piept, roteata, o privire lunga, tacere prelungita, o stare interioara in care vrei sa fugi si sa te ascunzi sau chiar sa intri in pamant).
Cand acest raspuns involuntar este activat initial la nivel fizic, copilul se va stradui sa vorbeasca, sa gandeasca, sa proceseze, insa nu va reusi. Apoi corpul copilului va incerca sa se protejeze, eliberand un influx de cortizol si adrenalina, care ii permit „sa lupte” sau „sa fuga”. Din acest motiv copiii pot ajunge sa fie foarte energici, zvapaiati, agitati, agresivi sau perturbatori. Ei pot sa chicoteasca, glumeasca, sa alerge sau sa se comporte diferit pentru ca energia sa fie eliberata spre exterior.
Ne nastem constientizand ca suntem vulnerabili si vietile noastre depind de alti oameni care ne ajuta sa supravietuim. Din acest motiv apare aceasta amprenta instinctuala adanca, conform careia este esential sa fim acceptati de catre ceilalti, de propriul nostru trib. Avem o nevoie fundamentala de apartenenta si de conectare cu ceilalti.
Iar cand un copil este ghidat de adultii primari cu care se poate conecta emotional si este ajutat sa parcurga experienta rusinii, acesta este un semn ca atat copilul cat si adultul sunt membri interdependenti si ai aceleiasi specii. Adultul confirma in acest fel faptul ca puiul de om apartine grupului si este acceptat. Cand adultul elaboreaza verbal experienta rusinii isi ajuta copilul sa o proceseze in siguranta, cu empatie si blandete, emotia nu devine toxica.
Niciun copil nu se naste cu acest bagaj emotional, dar se crede ca rusinea incepe sa se manifeste dupa primele 15 luni de viata.
Insa nu este intotdeauna o experienta constienta, uneori poate aparea ca un raspuns inconstient la o anumita situatie. Mai ales daca copilul trece des prin aceste situatii in care se simte rusinat. Daca simte rusine din cand in cand, el isi revine, trece mai departe, fara ca emotia sa aiba neaparat un impact negativ. Insa daca experienta rusinii devine o practica zilnica, acestia pot dezvolta mecanisme de coping negative care pot produce un stres toxic care pot afecta relatiile, emotiile, comportamentele si chiar procesul de invatare.
Desi reactia e spontana si necontrolata, impactul ei poate fi de durata daca nu se gaseste alinare imediata.
Pentru ca pe termen scurt, rusinea este extrem de eficienta chiar daca pe termen lung rezultatele sunt negative. Tocmai datorita rezultatelor rapide, ea este si inselatoare. Ii face pe parinti sa creada ca este eficienta si ajung sa o mai foloseasca si alte dati. Copiii mici se supun dorintelor ingrijitorilor lor, insa costurile emotionale pe care le traiesc in acele momente pot sa pregateasca terenul pentru mecanismele de adaptare negative care devin adanc inradacinate in experienta lor comuna.
Este rusinea diferita de vinovatie?
Rusinea lanseaza in capul copilului mesajul „sunt rau si tu crezi ca sunt rau”, in timp ce vinovatia spune mai degraba „am facut ceva rau”. Bineinteles ca nu isi spune lucrurile acestea intr-un mod constient, procesul este unul foarte rapid si interior, iar persoana nu are acces la aceste credinte, desi ele ii afecteaza comportamentul. Cu atat mai putin copiii.
Vinovatia il duce pe copil intr-o situatie din care exista rezolvare pentru ce a facut, cerandu-si scuze, reparand ce a stricat etc. Insa cand simte rusine, si crede ca el este rau/ gresit si mai ales daca crede si ca cei din jur cred la fel despre el, e o situatie ce il face sa se simta neiubit, nedorit, respins. Un astfel de sentiment este inspaimantator mai ales cand simti ca esti dependent de cei din jur sa-ti implineasca nevoile. In acel moment pentru el respingerea devine o problema de viata si de moarte.
Spre deosebire de rusine, vinovatia poate fi o experienta utila ce conduce la imbunatatirea aptitudinilor interpersonale, cu conditia ca el sa poata gestiona starea de disconfort.
Ce e de facut in situatia in care copilul simte rusine?
Copilul are nevoie ca un adult sa mearga rapid langa el si să-i ofere empatie, nu mila. Mila nu face decat sa amplifice rusinea. Copiii au nevoie de blandete, de grija autentica, pentru ca asa se simt hraniti emotional si le este aparata vulnerabilitatea. Adultii care ii ajuta pe copii sa elaboreze experienta dureroasa fac ca rusinea sa ramana in memoria constienta, fara sa devina toxica.
Cand ingrijitorul primar il priveste dezaprobator pe copilul mic cu scopul de a intrerupe un comportament potential periculos si spune: „Nu! Nu incerca sa bei din cafeaua mamei, scumpo!”, raspunsul fiziologic implica „o mica rocada intre excitatia simpatica si cea parasimpatica, responsabila pentru efectele pe care noi le traim cand simtim rusine – o scadere brusca a tensiunii sangvine si respiratie superficiala.” (Gerhardt 2004, p49).
Se pare ca o doza sanatoasa de cortizol este utila, dar una nesanatoasa are potential toxic. Pentru copilul mic din exemplul de mai sus, daca adultul isi mentine privirea dezaprobatoare, raspunsurile copilului in plan fiziologic si emotional pot fi daunatoare. Invers, daca chipul adultului devine bland si iubitor, doza de cortizol poate sa ajute in procesul de maturizare.
Creierul este un organ cu 2 emisfere, emisfera dreapta este cea care contine o memorie nonverbala a emotiilor, in timp ce emisfera stanga ne ajuta sa procesam rapid si sa intelegem propriile experiente negative. Emisfera dreapta stocheaza amestecat, in acelasi loc experientele senzoriale colectate, in timp ce rolul emisferei stangi este de a sorta si clasifica experientele in asa fel incat comportamentele individului sa nu fie afectat.
O alta zona cerebrala care nu functioneaza in momente de panica este aria Broca, responsabila cu articularea limbajului. De aceea in acele momente copiilor le este foarte greu sa exprime in cuvinte ceea ce simt.
Cand un copil experimenteaza rusinea, el stocheaza experienta sub forma unor senzatii si a unor emotii puternice in emisfera dreapta. Daca socul si frica sunt prea mari si nu exista un adult iubitor si empatic care sa ofere sprijin pentru elaborarea experientei, atunci emotiile, senzatiile fizice, gandurile negative si experientele interpersonale prezente se separa si sunt adapostite in inconstient.
De aceea poate fi dificil sa ne amintim episoadele rusinoase sau daca in acele momente am fost cu adevarat speriati sau in stare de soc.
Psihoeducatia se numara printre cele mai utile puncte de plecare, caci prin cunoasterea impactului, a mecanicii din spatele notiunii fac rusinea sa-si piarda din putere pe masura ce intelegem emotiile dureroase si a nevoii noastre de a le evita.
Antidotul pentru rusine il reprezinta vulnerabilitatea si bunavointa, caci prin promovarea unei culturi empatice, in care oricine se poate simti in siguranta sa fie vulnerabil si sa vorbeasca despre ceea ce simte si in felul acesta rusinea isi pierde puterea. Cel mai important este sa transformam rusinea dintr-o experienta inconstienta in una constienta. Rusinea verbalizata, rareori provoaca modificari inconstiente de comportament sau rani interioare. Iar izbucnirile scurte de rusine urmate de reparatii relationale sanatoase pot intari abilitatile prosociale necesare nasterii comunitatilor pozitive.
Memoria procedurala este mecanismul implicit care ne permite sa ne amintim cum sa facem lucrurile in mod automat fara sa ne gandim constient la el, de exemplu cum mergem cu bicicleta, cand conducem, cantam la uninstrument sau inotam. Tot asa, folosindu-ne de acest tip de memorie, putem prin repetari ale modului corect de comportare in fata rusinii, sa ajungem sa controlam rusinea si raspunsurile la furie.
Cand copilul isi constientizeaza raspunsurile instinctive la emotiile puternice care insotesc situatiile stresante, el ar putea sa observe ca in anumite momente disociaza, fuge, se izoleaza emotional, rade, distrage atentia unei alte persoane sau proiecteaza (da vina pe celalat). Si chiar daca un copil a invatat sa reactioneze intr-un anumit mod, acest lucru nu este capat de lume, scenariile pot fi rescrise, astfel influenta trecuta scade, iar raspunsurile sunt gandite din nou.
Capacitatea de reflectare si invatare se intampla in lobii frontali, lobi care se deconecteaza cand copilul se simte amenintat sau simte teama. Pentru a permite acestei zone sa functioneze si sa poti vorbi cu copilul, este nevoie ca acesta sa simta siguranta.
Ce intrebari putem pune ca sa-i stimulam gandirea?
BONUS!
Influenta regligioasa. Anumite grupuri religioase folosesc rusinea pentru a promova conformismul in materie de comportament si gandire. Acest instrument este unul puternic si poate fi dureros sa vezi eforturile si consecintele pentru cei ce isi doresc sa apartina de un grup, dar nu pot sau nu simt ca sunt dispusi sa se conformeze acestor asteptari.
Copiii au tendinta sa copieze ceea ce vad la modelul adult si de cele mai multe ori nu pun la indoiala exemplul primit. Din acest motiv este important sa oferi ca model capacitatea de a reflecta, de a intreba, de a gandi impreuna referitor la asteptarile oricarei organizatii. Cateodata adultii se raporteaza inconstient la liderii gruparilor religiose din pozitia copil-parinte, devenind dependenti pentru supravietuire. Adultii raspund la asteptarile liderului cu supunere, pentru ca se tem sa fie singuri si sa piarda sentimentul de aparteneneta, uitand ca sunt oameni maturi si capabili de decizii.
In schimb, se simt intimidati si tematori si pot alege alte tipuri de raspuns la amenintarea perceputa. Evident, ca si scolile, multe organizatii religioase se angajeaza sa depuna toate eforturile pentru a proteja vulnerabilitatea memebrilor grupului, dar nu fac eforturi in a nu mai folosi rusinea. Odata ce oamenii au inteles ce este si cum functioneaza rusinea, capata o forta cu ajutorul careia devin capabili sa reflecteze si sa faca alegeri potrivite.
Grija mare la perfectiune!
Nu suntem perfecti si cateodata vom striga la copii si vom face cate un comentariu care ar putea sa trezeasca in ei rusinea. S-ar putea sa vrem sa plangem atunci cand copilul ne atinge toate butoanele sensibile, ne testeaza si ne frustreaza. Nimeni nu este perfect si fara agreseala, iar parintii care lasa o alta impresie sunt pur si simplu deconectati emotional, situatie in care nu pot servi ca model copilului pentru intreaga gama de emotii.
Surse:
„Rusinea la copii” – Betsy de Thierry
Pe Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental, o puteți contacta la numărul de telefon: 0765 266 749 sau pe adresa de e-mail: violetamihalascu@yahoo.com. În online o găsiți pe violetamihalascu.ro. În social media, o găsiți pe Facebook și Instagram.
Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…
Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…
Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…
Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…
Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…
Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…