De ce și-ar ucide o mamă copiii? „Complexul Medeea, a doua cale spre pruncucidere”. Psihiatrul Gabriel Diaconu analizează tragedia de la Timișoara | Demamici.ro

De ce și-ar ucide o mamă copiii? „Complexul Medeea, a doua cale spre pruncucidere”. Psihiatrul Gabriel Diaconu analizează tragedia de la Timișoara. Iulia, o mamă de 33 de ani, cu doi copii mici, a decis, marți (03.05.2022), să-și pună capăt zilelor și s-a aruncat de pe terasa unui bloc cu 10 etaje din Timișoara. Nu singură, ci împreună cu cei doi copilași ai săi, de 3 și 6 ani.

Știrea cu tragedia de la Timișoara a alertat opinia publică din România. Nimic nu a explicat gestul tragic al mamei, care a decis să-și pună capăt zilelor, iar odată cu a ei, să răpească și viețile copiilor, un băiețel și o fetiță.

De ce și-ar ucide o mamă copiii? „Complexul Medeea, a doua cale spre pruncucidere”. Psihiatrul Gabriel Diaconu analizează tragedia de la Timișoara

Psihiatrul Gabriel Diaconu a analizat cazul mamei sinucigașe, în încercarea de a oferi un răspuns.

Ce anume ajunge să se petreacă în creierul și sufletul unei mame astfel încât să recurgă la un gest pe care nimeni nu și-l poate închipui posibil?

„Îmi aleg cu grijă cuvintele. Sub nicio formă, oricare ar fi el, mecanismul, ori explicația propusă, nu pot schimba dimensiunea tragică, prin finalitate. Niște oameni au murit, prematur. Copii care meritau mai mult decât o moarte violentă.

De ce ar merita să risc să scriu, respectiv oamenii să citească despre asta, dată fiind încărcătura emoțională?

Păstrând respect pentru durerea familiei, și atenție la nevoia lor de discreție, suntem totuși obligați să ne uităm atent la fenomen. Pentru că el are loc, crește și metastazează la umbra prejudecăților. Prima dintre care este că așa ceva nu se poate întâmpla.
Până când se întâmplă.”

Iulia nu a lăsat niciun bilet de adio în urma ei și nici măcar nu a dat de bănuit că ar avea o asemenea intenție. Ar fi trebuit să fie o dimineață ca oricare alta, însă nu a fost. Iulia și-a urcat copiii în mașină să-i ducă spre grădiniță, iar pe drum, a făcut o altă alegere.

„Principala cale spre cupleta sinucidere/ pruncucidere este o tulburare acută, severă și teribilă cât privește testarea realității. Vorbim evident de psihoză. Psihozele sunt generate de – în covârșitoare parte – dificultatea creierului de-a formula coerent atât lumea intimă a individului, dar și relația cu mediul lui înconjurător. Elementul central al psihozei este delirul (…) Drept urmare viața psihică a omului se dezorganizează. Șocurile emoționale pe care le poate suferi îl aruncă într-un univers al cognițiilor bizare, chinuitoare. Capacitatea lui psihică poate fi serios afectată. Suicidul, aici, vine la capătul unui lanț de convingeri nefirești, care includ dimensiunea viață-moarte, anulează instincte de conservare și empatia față de altă persoană.”

Mama care s-a aruncat în gol împreună cu cei doi copii era o femeie frumoasă, divorțată de tatăl copiilor, dar plănuiau în câteva săptămâni să se recăsătorească, fiind programată și data cununiei la Starea Civilă.
Bărbatul se afla în Austria la momentul tragediei, în interes de serviciu.

Psihiatrul Gabriel Diaconu ia în calcul și un posibil conflict cu tatăl copiilor, care ar fi putut declanșa în femeie o dorință puternică de răzbunare.

„A doua cale spre sinucidere/ pruncucidere e întrucâtva controversată. I se spune ”complex Medeea”, pornind de la povestea Lânei de Aur, expediția argonauților și eroul mitic Iason.
În legenda cu pricina, iubirea Medeei pentru Iason este sfâșiată când acesta fuge, pe furiș, cu lâna de aur și o lasă pe Medeea în urmă, împreună cu cei doi copii ai lor. Din răzbunare, aceasta îi omoară. Carevasăzică, prin asta, protagonista poveștii acționează ca o ființă, deși sângeroasă, rațională, care aplică o pedeapsă definitivă tatălui trădător.
Controversa are de-a face cu posibilitatea că suicidul cu infanticid poate fi și rațional.
Sunt anumite culturi, sau alcătuiri culturale mai degrabă, în care sângele face parte din datorie. Răzbunarea de sânge, și cu sânge, este adânc întipărită în mintea oamenilor. Drept urmare tatăl poate ucide fiica, spre exemplu, dacă i-a pătat numele sau l-a dezonorat. Fratele are voie să se întoarcă, la limită chiar este obligat să, împotriva propriilor rude dacă a fost umilit, sau dacă familia a părăsit căile, tradiția sau rigorile culturii ori religiei.”, a explicat specialistul pe pagina lui de Facebook.

Nu în ultimul rând, Gabriel Diaconu subliniază că astfel de tragedii au întotdeauna un sâmbure de violență la baza lor, traume emoționale, nerezolvate la timp.

„Am tratat, în anii mei de practică, femei care aveau atât idei de sinucidere cât și porniri obsesionale violente împotriva propriilor copii. Frecvent aveau ele însele, în propria biografie, un istoric de violență, adversitate precoce în viață, răni adânci și traume emoționale, ocazional adicție, respectiv dificultăți să-și reprezinte emoțional anumite împrejurări.
Am întâlnit oameni care, în contextul durerii psihice atroce, au făcut gesturi de violență asupra propriului corp, și au trăit să spună povestea. Crusta rațională e subțire, de fiecare dată.

(…)

Indiferent de model, de explicație, prin tot ce facem, oricum ne-am formula instrumentarul mental, adevărul e că intuiția ne dă ghes: ceva este profund greșit în sinuciderea unei mame, dar mai ales omuciderea copiilor ei în același pas.
Dați-vă voie să fiți, să fim, triști la deznodământ, și să nu riscăm fuga rapidă de la locul faptei într-o pripită judecată rațională. S-ar putea că nu există. Și s-ar putea că avem nevoie să continuăm să ne gândim atent la ce s-a întâmplat.”

Vezi și: Ea este femeia care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara cu cei doi copilași. A comis gestul cumplit în drum spre grădiniță | Demamici.ro

Vezi și: O mamă din Timișoara s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii de 3 și 6 ani. Toți trei au murit | Demamici.ro