Bebelusii nascuti in decembrie sunt cel mai frumos cadou de Craciun pe care il poate primi o mama.
Cuprins:
Mai ales ca, potrivit statisticilor, nasterile sunt mult mai rare in luna decembrie.
Asadar, daca ai aflat ca vei deveni mamica in luna decembrie, nu iti face planuri prea mari de sarbatori, mai ales ca exista riscul ca bebe sa iti faca o surpriza si sa vina pe lume mai devreme sau putin mai tarziu decat data programata.
Sarbatorile de Craciun vor fi de aceasta data cu adevarat magice, iar copilul tau se va simti un norocos stiind ca este sarbatorit in „luna cadourilor!”.
Iata cateva motive pentru care bebelusii nascuti in decembrie sunt cu adevarat speciali.
Potrivit unui studiu realizat de o universitate din Italia, in colaborare cu o universitate din Spania, copiii nascuti in decembrie au toate sansele sa devina niste persoane matinale.
Alte studii au concluzionat ca juniorii care au venit pe lume iarna nu intampina probleme cu somnul, reusind sa adoarma destul de devreme seara.
Pe cat de bizar suna, pe atat de reale sunt concluziile unui alt studiu din Marea Britanie.
Bebelusii nascuti in aceasta perioada a anului au inclinatii catre stomatologie si tehnica dentara.
Copiii lunii decembrie au tendinta sa devina stangaci, in special baietii.
O statistica realizata pe 13.000 de adulti a concluzionat ca 7.5% dintre femei si 8.8% dintre barbatii nascuti in ultima luna a anului scriau cu stanga.
De altfel, majoritatea barbatilor stangaci sunt nascuti in perioada 1 noiembrie – 1 decembrie.
Daca te pasioneaza astrologia, afla ca ai adus pe lume un bebelus care se va transforma intr-un adult cu o personalitate interesanta.
Astfel, daca e nascut in intervalul 1-21 decembrie va fi sagetator. Despre acest semn zodiacal se spune ca este un semn extrovertit care adora sa calatoreasca.
De pe 22 decembrie si pana la sfarsitul lunii, bebelusii nascuti in decembrie intra sub influenta zodiei capricorn, iar acest lucru inseamna ca vor fi niste persoane determinate si saritoare la nevoile celorlalti.
Pe 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, faleza Dunării devine locul preferat al…
Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului. ● Asociația a lansat…
Cum le vorbim copiilor despre moartea unui animăluț drag și cum îi putem ajuta să…
„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…
Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…
Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…