Un bebeluș a fost transportat, duminică, la Unitatea de Primiri Urgenșe a Spitalului Suceava după ce copilul a intrat în stop cardio-respirator în timpul slujbei organizate pentru botezul său.
Din primele informații, copilul ar fi fost scufundat total în cristelniță, iar din acest motiv a înghițit o cantitate prea mare de apă, informează adevarul.ro
După ce a fost scos din apă, cei prezenți au observat că bebelușul nu mai reacționează corespunzător, așa că au sunat la 112.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care a transportat copilul la Spitalul Judeţean Suceava.
Bebelușul a fost preluat în stop cardio-respirator de medici, iar apoi a fost resuscitat. Ulterior, micuțul a fost internat la Terapie Intensivă.
Din primele declarații ale medicului urgentist Ionuț Bârsan, se pare că bebelușul avea în plămâni o cantitate destul de mare de apă.
Ceremonia de botez a fost oficiată la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava.
Doru Budeanu, protopopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, susține că bebelușul ar fi plâns imediat după ce a fost scos din apă, motiv pentru care plămânii nu i-ar fi putut fi afectați.
„Ancheta este în desfăşurare. La momentul scoaterii din apă copilul a plâns, deci era în regulă. După scoaterea din apă, la un moment dat, preotul şi naşii au observat că se moleşise. Preotul a sesizat lucrul acesta. Împreună cu naşii, a chemat SMURD-ul. Preotul are experienţă, nu este începător, nu se pune problema. Nu este primul botez. Aşteptăm să vedem ce spun şi medicii. Dacă s-ar fi întâmplat ceva la scufundare, copilul n-ar plâns”, a declarat Doru Budeanu.
Polițiștii au deschis un dosar penal în rem pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili astfel modul în care s-a produs acest incident cumplit.
Copiii născuți în ianuarie: ce zodie sunt și ce trăsături au în funcție de zodie…
Moș Crăciun ajunge la „Polul Colosseum Mall” cu un convoi electric: 1.000 cp și „sănii”…
Copiii îl pot întâlni pe Magicianul Robert Tudor în acest weekend. Magia sărbătorilor continuă la…
Acum, în luna în care deseori ne simțim copleșite, vreau să vă amintesc câteva lucruri:…
Universul Ștrumfilor ajunge la Colosseum Mall! Am pentru voi o veste super frumoasă, perfectă pentru…
UPDATE 05.12.2025: Câteva săptămâni s-au scurs de când Ziana și familia ei au aflat că…