Bebelușul din Suceava aflat în stare critică după ce preotul l-a scufundat în cristelniță a murit | Demamici.ro

Bebelușul din Suceava care a ajuns de urgență la spital, duminică seara, chiar din mijlocul ceremoniei de botez, a murit luni dimineață, anunță Monitorul de Suceava.

Copilul se afla la Terapie Intensivă, unde era intubat și ventilat mecanic, după ce medicii de pe Ambulanță care l-au preluat l-au resuscitat de mai multe ori.
Din primele informații, bebelușul în vârstă de o lună și jumătate a murit luni dimineață, în jurul orei 06:00.

Bebelușul a fost scufundat total în cristelniță de către preot

Copilul a fost botezat la Biserica „Sf. Constantin și Elena” din cartierul Zamca din municipiul Suceava.
Bebelușul a intrat în stop cardio-respirator după ce a fost scufundat complet în cristelniță și a înghițit o cantitate mare de apă.

Protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.
Totuși, Doru Budeanu, protopopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, susține că bebelușul ar fi plâns imediat după ce a fost scos din apă.

„După câteva minute, preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD”, a afirmat protopopul Budeanu.

Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată la ucidere din culpă.

Share

Articole recente

Cum alegi o grădiniță privată bună pentru copilul tău (P) | Demamici.ro

Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…

o zi

Prima băiță, primul somnic, primul pas – cum alegi fără să te pierzi în oferte (P) | Demamici.ro

De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…

o săptămână

De ce meditațiile clasice nu mai sunt suficiente pentru examene (și ce funcționează mai bine) (P) | Demamici.ro

Pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau alte examene importante, meditațiile au…

2 săptămâni

Circuit în Madrid: cele mai frumoase trasee pentru seniori (P) | Demamici.ro

Un circuit în Madrid nu trebuie privit ca o simplă vacanță dedicată capitalei Spaniei. În…

2 săptămâni

Peste jumătate dintre părinți cred că inteligența artificială poate accelera învățarea limbii engleze, potrivit Novakid | Demamici.ro

54% dintre părinții chestionați într-un studiu realizat de Novakid consideră că instrumentele bazate pe inteligență…

2 săptămâni

Când cutia devine mai interesantă decât jucăria din ea (P) | Demamici.ro

De ce unele jucării rămân pe raft ani la rând Orice părinte a trăit momentul…

o lună