Știri interne

Băiețelul ucrainean, care a trecut singur granița în Slovacia, și-a regăsit mama: „Am pierdut tot, dar suntem sănătoși!” | Demamici.ro

Băiețelul ucrainean, care a trecut singur granița în Slovacia, și-a regăsit mama: „Am pierdut tot, dar suntem sănătoși!” Hassan a fost numit drept „eroul nopții” de autoritățile din Slovacia, după ce ar fi reușit să treacă singur granița celor două țări. Acum, micuțul a fost reunit cu familia sa.

Băiatul, mama lui, bunica și cinci frați sunt toți în siguranță împreună. Acest lucru a fost raportat de Ministerul de Interne slovac pe Facebook.

„Imposibilul a devenit realitate. Hassan, care a călătorit singur în Ucraina și a cucerit întreaga lume cu istoria sa, este deja alături de mama lui. După o călătorie foarte lungă și dificilă, au reușit să se reîntâlnească și cu bunica lor în Slovacia”, scrie observatornews.ro.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a mulțumit voluntarilor care l-au ajutat pe Hassan și pe familia sa.

Povestea micuțului a șocat rețelele de socializare când a trecut singur granița pietonală cu Slovacia, fugind de război. Mama băiatului a încercat să-i salveze viața când ocupanții au tras în centrala nucleară Zaporojie, așa că și-a pus fiul într-un tren până la graniță.

Hassan, în vârstă de 11 ani, avea în mână doar un rucsac mic, documente și un număr. Din fericire, voluntarii au contactat apoi familia copilului și l-au ajutat să treacă în siguranță granița.

Băiețelul ucrainean, care a trecut singur granița în Slovacia, și-a regăsit mama. Familia lui Hassan a fugit de războiul din Siria, în urmă cu mai mulți ani

Nu este pentru prima dată când familia lui Hassan fuge de război. Cu ani în urmă, ei au fost nevoiți să părăsească brusc Siria. Tatăl băiețelului nu a supraviețuit, așa că femeia și-a luat copiii și s-a stabilit în orașul ei natal din Ucraina. Acum, după câțiva ani, familia s-a văzut nevoită să fugă din nou.

Cele trei surori ale lui Hassan au fost primele care au plecat din Ucraina la fratele lor cel mare, în Bratislava, unde acesta învață. A urmat Hassan, iar povestea călătoriei lui a cucerit inimile oamenilor din întreaga lume.

Sursa foto: Facebook/Ministerstvo vnútra SR

Vezi și: Un băiețel din Ucraina trece granița singur și plânge în hohote VIDEO | Demamici.ro

Vezi și: Povestea lui Sașa, băiatul de 9 ani care a pierdut totul în războiul din Ucraina: „Nu am mamă și nici tată”. Sute de români vor să îl adopte | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni