Băiețelul născut prematur al Ramonei Păuleanu, de 6 luni în spital: „Sper doar ca de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi” | Demamici.ro

Băiețelul născut prematur al Ramonei Păuleanu, de 6 luni în spital: „Sper doar ca de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi.” Ramona Păuleanu este una dintre mamele pentru care maternitatea a venit la pachet și cu lacrimi de bucurie, dar și cu lacrimi de tristețe.

Prezentatoarea meteo de la Pro TV a fost binecuvântată să aducă pe lume nu una, ci două minuni, însă odată cu nașterea lor, viața parcă i-ar fi cerut Ramonei Pauleanu un soi de tribut.

Micuții Luca și Alexandra s-au grăbit să își cunoască mama mai devreme, însă acest lucru avea să le afecteze adaptarea lor în această lume. Bebelușii s-au născut prematur, iar din acel moment, totul avea să ia o altă întorsătură pentru vedeta tv.

După șase luni de la nașterea gemenilor, băiețelul Ramonei, Luca, încă nu a ajuns acasă. Micuțul se află în continuare sub stricta supraveghere a medicilor din spital. Ramona Păuleanu și-a descărcat sufletul după o jumătate de an plin de agonie și a transmis un mesaj în ziua în care micuții ei au împlinit șase luni de viață.

„Astăzi piticii mei fac 6 luni. 6 luni în care am fost cea mai nenorocită ființă și cea mai fericită. În care am realizat că în trecut m-am agitat prea mult și am dat prea multă importanță unor lucruri insignifiante. Că până la ei nu am iubit niciodată cu adevărat. Că poți plânge și de bucurie. Că te topește un zâmbet sau un sunet.

Că pot renunța la mine și pot duce poveri pe care nu-mi închipuiam că le pot duce. Că se poate și fără somn. Că e greu. Că-ți dai viața pentru ei. Că universul meu e mai mic, dar mai împlinitor. Abia aștept să fac poze cu amândoi, acasă. Cu Luca al meu și cu Alexandra mea”, a scris Ramona Păuleanu pe Instagram.

Micuțul Luca s-a infectat cu o bacterie din spital: „Sper doar ca de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi, lângă mine”

În timp ce fetița ei a reușit să ajungă acasă, în sânul familiei, recuperarea băiețelului s-a dovedit a fi mai anevoioasă după ce s-a infectat și cu o bacterie din spital.

„Luca luptă în continuare, de pe patul de spital, iar peste fragilitatea inițială a venit și o bacterie contractată din spital, care l-a destabilizat complet. ‘Iar peste toată fragilitatea asta, o bacterie luată din spital l-a destabilizat complet, luptând și în momentul de față să se facă bine. Sistemul ăsta l-a salvat și l-a prăpădit.

Dar are o forță si o tenacitate pe care nu le credeam capabile la o mână de om. Înțeleg că așa sunt ăștia mici, mult mai puternici decât noi, dovadă că a fentat de 3 ori moartea. Dar iată că au trecut 5 luni și nu știu câte vor mai trece până îl voi vedea acasă, lângă mine, lângă sora lui”, a spus Ramona Păuleanu.

Vedeta mai are o singură dorință: să-și vadă ambii copilași acasă, iar micuții ei să crească așa cum au și venit pe lume: împreună.

„Sper doar ca de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi, lângă mine. Nu vă pot explica ce este în sufletul meu. Știu doar că, oricât de dur ar suna, nimic nu m-a apropiat și m-a îndepărtat de Dumnezeu ca perioada asta. Că aș da orice să-i pot lua suferința.
Că ochii lui mi s-au întipărit în suflet. Că m-aș arunca deasupra lui, că m-aș transforma într-un scut uman ca să-l ascund și protejez de toate. Că am blamat soarta, sistemul, că m-am autoblamat, că n-am putut să încetez sa mă întreb de ce eu. Mare dreptate are cel care a spus că orice, numai mamă să nu fii.

Și numai copil să nu fii, aș adauga, când în loc să îl bucuram, să îl facem să zâmbească, să îl ținem în brate și să-l iubim, el este într-un spital, și nu cunoaște altceva. Am revenit să vă spun că în toată durerea mea, în tot răstimpul ăsta, m-am gândit la toate mamele și toți părinții care își au puii bolnavi. Să ne întărească Dumnezeu”, a mai scris Ramona Păuleanu.

Vezi si: Prezentatoarea PRO TV Ramona Păuleanu a născut gemenii prematur. Băiețelul se află în spital de 5 luni

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

o zi

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni