Foto: Pexels.com
Angajații cu copii de până la 11 ani vor putea lucra de acasă patru zile pe lună. Proiectul de lege care prevedea ca părinții care au copii cu vârsta de până la 11 ani să lucreze de acasă patru zile pe lună a fost adoptat de către Camera Deputaților.
Inițial, doar părinții copiilor de până la opt ani ar fi putut cere să lucreze de acasă, dar deputații au decis majorarea limitei de vârstă în cazul copiilor de până la 11 ani.
Codul Muncii ar urma să fie modificat, potrivit proiectului de lege ce va merge la promulgare, astfel că angajații vor putea petrece mai mult timp alături de copii.
„La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, prevede un amendament al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.
Acest lucru va putea fi posibil după ce angajatul va depune o simplă cerere către angajator. Însă, dacă ambii părinți sunt salariați, cererea pentru munca de acasă va trebui însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a cerut, pentru aceeași perioadă, să lucreze de la distanță, scrie avocatnet.ro.
În cazul în care este vorba despre o persoană singură (necăsătorită, văduvă, divorțată etc.), declarația nu va fi necesară.
Proiectul de lege trebuie să fie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul oficial pentru a se putea aplica.
Social Moms dă startul toamnei cu o nouă ediție Picnic în Familie, cel mai mare…
Există accesorii care trec neobservate și accesorii care definesc o siluetă. Ochelarii de soare pentru…
Dincolo de aspectul estetic, un aparat dentar reprezintă o investiție crucială în sănătatea orală pe…
Când vine vorba despre încălțămintea pentru cei mici, părinții caută de obicei trei lucruri simple:…
Dacă le-ai spune elevilor de astăzi că, nu cu foarte mulți ani în urmă, principala…
Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…