Andreea Balan, insarcinata cu cel de-al doilea copil: „Cu Ella am ales sa alaptez fix o luna ca sa pot merge la concerte fara sa ma mulg prin bai!” | Demamici.ro

Andreea Balan este insarcinata cu cel de-al doilea copil pe care il va aduce pe lume la inceputul lunii martie. Artista si sotul sau, George Burcea, sunt parintii unei fetite de 2 ani, Ella Maya. Vedeta a decis sa se retraga de pe scena cu 3 luni inainte de nastere, dar isi propune sa revina in concerte si la evenimente in luna aprilie.

Satula sa fie judecata pentru deciziile pe care le ia cu privire la timpul pe care il petrece acasa dupa nastere, Andreea Balan a transmis carcotasilor un mesaj transant.

„În cazul meu, că tot am fost întrebată de nşpee mii de ori, cu Ella am ales să alăptez fix o lună pentru ca apoi să pot merge la emisiuni relaxată (în juriu la TCDU am revenit la 2 săptămâni pentru că aşa este în contract) şi la concerte fără să mă mulg prin băi.

De ce să mergi la concerte aşa repede?! Iar o întrebare stupidă pusă de prea mulţi oameni.

Nu e deloc repede – se merge la concerte după o pauză de 4, 5 luni, că luăm în calcul şi pauză de dinainte de naştere, 4,5 luni, în care ieşi din sistem şi în care nu există niciun câştig financiar şi se trăieşte strict din economii, dar facturile nu se opresc în aceste luni.

Totodată, dacă stai prea mult acasă, adio echipa (band, dansatori, colaboratori) deoarece e firesc să îşi găsească alte joburi, nu să te aştepte pe ţine să îţi creşti copiii.

Dar na, pentru unii oameni decât să îşi pună creierul la contribuţie, e mai simplu să mă judece pe mine şi pe alte artiste care s-au reîntors rapid pe scenă.

Şi a te întoarce pe scenă nu înseamnă că pleci de acasă şi laşi bebeluşul de izbelişte, înseamnă că pleci câteva ore şi te întorci acasă chiar în aceeaşi zi şi faci asta de câteva ori pe luna la început, nu prea des”, a fost mesajul Andreei Balan.

Citeste si:

LAURA COSOI, CU FETITA IN MALDIVE! IMAGINI DIN VACANTA – CAT DE FRUMOASA E MICUTA RITA | DEMAMICI.RO

ADELA POPESCU, DESPRE VIATA DE MAMA CU 2 COPII: “ERAM CU ASTA MIC IN BRATE SI M-A BUSIT PLANSUL” | DEMAMICI.RO

Share

Articole recente

De la povești la jocuri: cum îți poți ajuta copilul să prindă încredere când vorbește engleza (P) | Demamici.ro

A cunoaște regulile și vocabularul unei limbi străine nu înseamnă neapărat că un copil se…

o săptămână

Cum se corectează pronunția greșită a sunetelor la copii (P) | Demamici.ro

„Lățușcă” în loc de „rățușcă” poate suna simpatic la 3 ani, însă unele greșeli de…

o săptămână

Cum alegi o grădiniță privată bună pentru copilul tău (P) | Demamici.ro

Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…

2 săptămâni

Prima băiță, primul somnic, primul pas – cum alegi fără să te pierzi în oferte (P) | Demamici.ro

De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…

3 săptămâni