Adela Popescu, prima imagine cu burtica de gravidă, pe plajă, în Maldive. Vedeta e la a treia sarcină | Demamici.ro

Adela Popescu, prima imagine cu burtica de gravidă, pe plajă, în Maldive. Vedeta e la a treia sarcină. Actrița și prezentatoarea de televiziune și-a surprins fanii cu o fotografie din vacanță.

Alături de cei doi băieți ai săi, Adela Popescu și-a etalat într-o rochiță vaporoasă burtica de gravidă care, deși se află abia în primul trimestru de sarcină, începe ușor, ușor, să se întrezărească și prin haine.

Adela Popescu, prima imagine cu burtica de gravidă, pe plajă, în Maldive. Vedeta e la a treia sarcină

Adela Popescu, Radu Vâlcan și cei doi copii ai lor și-au început noul an cu o pauză de familie.

Mai întâi, s-au retras la munte, iar apoi și-au făcut bagajele și s-au pregătit de o binemeritată vacanță tocmai în Maldive.

„Am dat o fugă până la munte să se tăvălească nițel copiii în zăpadă și să facă și tatăl lor mușchi. Necazul e că mi i-am încordat si eu, dar obrajii roșii ai micuților și placintele cu varză au făcut să merite tot efortul”, scria vedeta pe rețelele de socializare.

Cuplul Adela Popesu-Radu Vâlcan nu au vrut să mai aștepte până la vară pentru o escapadă la plajă, mai ales că în acea perioadă vedeta va fi pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru naștere.

„Și am ajuns în Maldive… Exact motivele pentru care amânam până acum o vacanță aici, ne-au convins, în contextul actual, să ne hotărâm să venim. E pur si simplu minunat. Promit să postez cât de des pot și cât de des mă lasă băieții”, a scris Adela Popescu în dreptul unei fotografii alături de familia ei.

Într-o postare pe story-ul ei, Adela Popescu s-a fotografiat în timp ce își cuprindea burtica cu mâinile. „Dar ce avem noi aici?”, a fost mesajul transmis odată cu fotografia.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz.
Cei doi au împreună doi băieți și, deși au mărturisit că și-ar dori o fetiță, tot ce își doresc în primul rând de la noul membru al familiei este să fie sănătos, iar nașterea să decurgă în parametri normali.

Adela Popescu și Radu Vâlcan își doresc o fetiță

Cu doi băieței acasă: Andrei și Alexandru, Adela și Radu mărturiseau în urmă cu ceva timp că și-ar mai dori o fetiță.

„Da, ne dorim (n.red. o fetiţă), să fim sănătoşi şi cred că această viaţă pe care am descoperit-o împreună cu copiii este ceva absolut extraordinar şi nu concepem viaţa altfel. Să fim sănătoşi şi vedem ce va fi”, a spus Radu Vâlcan la Antena Stars.

Adela Popescu și Radu Valcan s-au căsătorit în 2015 și formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul românesc.

Vezi si: Adela Popescu e însărcinată a treia oară: „Ne doream mult acest copil!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni ar putea fi asociată cu mai puține simptome de ADHD la copii STUDIU | Demamici.ro

Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…

4 zile

Călătorii fără griji – cum ajută suplimentele alimentare flora intestinală (P) | Demamici.ro

Primele călătorii alături de copii, indiferent de vârsta lor, îți vor lăsa unele dintre cele…

o săptămână

Vacanța nu trebuie să fie scumpă ca să fie valoroasă. Ce este cu adevărat important în vacanțele cu copiii | Demamici.ro

Vacanțele cu copiii nu sunt întotdeauna perfecte. Știm prea bine: bagaje prea multe, gustări uitate…

o săptămână

Vacanța la bunici: cât timp petreceau diferitele generații la țară sau în casa bunicilor | Demamici.ro

Vacanța la bunici a fost, pentru multe generații, una dintre cele mai frumoase amintiri ale…

o săptămână

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Află cum îi influențează personalitatea această zodie sensibilă și profund atașată de familie | Demamici.ro

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Poate este sensibilitatea lui profundă, felul în…

2 săptămâni

Copiii născuți în iulie: micuții de vară cu suflet cald și energie molipsitoare | Demamici.ro

Copiii născuți în iulie vin pe lume într-o lună plină de lumină, vacanță, căldură și…

2 săptămâni