Bebeluș de 3 luni, găsit mort, noaptea, în pătuțul lui: „Venisem să-i schimb scutecul, dar era rece ca gheața” | Demamici.ro

Bebeluș de 3 luni, găsit mort, noaptea, în pătuțul lui: „Venisem să-i schimb scutecul, dar era rece ca gheața”. Un bebeluș în vârstă de 3 luni a fost găsit fără suflare, în toiul nopții, de către părinții lui.

Micuțul încetase să mai respire în timp ce aceștia dormeau, iar descoperirea cumplită a fost făcută abia când tatăl copilului a venit să-l verifice în timpul nopții.

Micuţul Archie Sims a fost descoperit „inconștient, cu un ochi închis” atunci când tatăl său a mers să-i schimbe scutecul.

Tatăl copilului, Michael Sims, în vârstă de 30 de ani, a trăit cu oroare în momentul în care și-a găsit fiul așezat în pat, „alb ca o fantomă”, potrivit publicației My London.

Bebeluș de 3 luni, găsit mort, noaptea, în pătuțul lui: „Venisem să-i schimb scutecul, dar era rece ca gheața”

Bărbatul a cerut de urgență ajutorul surorii sale, care dormea în cameră de alături și cunoștea manevrele de oferire a primului ajutor.

„L-am ridicat. Era rece ca gheața și l-am strigat pe nume”.

Mătușa copilului i-a făcut bebeluşului CPR, solicitând în același timp ajutorul celor de la Ambulanță.

„La spital, medicii au continuat încercările de a-l aduce la viaţă, dar nu au reuşit” a adăugat Michael.

Archie a fost declarat mort la 40 de minute după apelul inițial la urgenţă.

Bebelușul se născuse sănătos și în cele trei luni de viață nu acuzase alte probleme. În urma autopsiei, medicii i-au descoperit mult sânge în plămâni.

„Dacă nu ar fi fost atât de mult, poate ar fi putut avea o șansă”, au declarat doctorii.

Familia a rămas devastată în urma pierderii bruște suferite.

„În această dimineață am pierdut o parte din inimile noastre, frumosul nostru Archie Sims și-a câștigat aripile de înger la 3 luni. Cu toții suntem cu sufletul rănit și căutăm să strângem cât mai multe fonduri pentru înmormântare. Odihnește-te în pace micuţule, ai fost cu adevărat iubit”, a transmis mătușa copilului pe GoFundMe, acolo unde a creat o pagină prin care a cerut ajutorul oamenilor pentru costurile înmormântării.

Vezi si: Viața unui copil de 3 ani, care s-a înecat cu o bomboană, salvată prin telefon de un paramedic. Dialogul dintre părinți și salvator | Demamici.ro

Vezi si: Un bebeluș de 9 luni care s-a înecat în timp ce mânca are nevoie de 25.000 de euro pentru a-i salva viața. Apelul părinților | Demamici.ro

Share

Articole recente

Vara aceasta, privirea ta spune mai mult decât crezi (P) | Demamici.ro

Există accesorii care trec neobservate și accesorii care definesc o siluetă. Ochelarii de soare pentru…

2 săptămâni

Sănătatea Orală și Aparatul Dentar: De ce Alinierea Dinților este o Necesitate Medicală, nu doar Estetică (P) | Demamici.ro

Dincolo de aspectul estetic, un aparat dentar reprezintă o investiție crucială în sănătatea orală pe…

2 săptămâni

Sandalele, un plus de claritate in sezonul estival (P) | Demamici

Când vine vorba despre încălțămintea pentru cei mici, părinții caută de obicei trei lucruri simple:…

3 săptămâni

Școala Virtuală aduce viitorul în educația copiilor (P) | Demamici.ro

Dacă le-ai spune elevilor de astăzi că, nu cu foarte mulți ani în urmă, principala…

o lună

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni ar putea fi asociată cu mai puține simptome de ADHD la copii STUDIU | Demamici.ro

Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…

2 luni