Știri interne

Un bebeluș de 6 luni a murit la scurt timp după ce a fost externat din spital. Medicii „au zis că e sănătos” | Demamici.ro

Un bebeluș de 6 luni din Olt a murit acasă, la câteva ore după ce a fost externat din spital, iar medicii i-au dat undă verde în urma analizelor.
Este povestea micuțului Gabriel, bebelușul din Olt care ar fi putut avea toată viața înainte, dacă ar fi fost salvat la timp.

Părinții copilului sunt devastați de durere și caută un răspuns. Însă chiar și dacă îl vor primi, nimic nu le mai poate aduce înapoi zâmbetul copilului lor.

„Când s-a trezit nevasta mea din pat, copilul se trezea, mişca. Când a pus mâna pe el zice: „aprinde becul” şi zice: „copilul e mort , e rece şi buzele vinete”. Când am auzit am picat din picioare”, a povestit tatăl copilului, potrivit observatornews.ro.

Un bebeluș de 6 luni a murit la scurt timp după ce a fost externat din spital

La data de 26 decembrie, bebelușul a fost externat, după ce primise inițial la Spitalul Orășenesc din Balș diagnosticul de bronșiolită acută.
După ce părinții l-au adus acasă, starea lui a început să se înrăutățească, iar imediat după sărbători, la data de 2 ianuarie, copilul a fost adus din nou pe mâinile medicilor. De data aceasta, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, acolo unde a stat internat o săptămână.

„Au zis că e bine, i-au ieşit analizele bine. Au zis că e sănătos, i-au ieşit analizele bine. Am avut încredere că au zis că este sănătos.”, mai spun părinții, aflați încă în stare de șoc.

Pe 9 ianuarie, copilul a primit undă verde de la medici pentru externare, însă câteva ore mai târziu, copilul a murit acasă.

„S-au uitat şi cei de la criminalistică, au citit raportul de externare şi, într-adevăr, trebuia să treacă prin examen de pneumonie, mama copilului spune că trebuiau să îi facă o perfuzie că aşa scrie în tratament şi nu i-au pus. Trebuia făcut mai mult pentru copilul ăsta. A murit cu zile”, a declarat și nașa copilului.

Certificatul de deces al bebelușului: pneumonie și insuficiență respiratorie

Părinții micuțului Gabriel cred că bebelușul lor ar fi putut fi salvat, dacă medicii nu ar fi tratat cazul lui cu superficialitate.
Deși analizele copilului au ieșit bune, conform verdictului dat de medici, certificatul de deces eliberat spune cu totul altceva: copilul avea pneumonie și insuficiență respiratorie.

„Au considerat că este în afara oricărui pericol, toată simptomatologia iniţială la prezentare se remisese… fără probleme respiratorii, fără semne de pneumonie, fără febră, fără vărsături, fără nicio altă problemă”, este declarația dată de Emilian Postelnicu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Slatina.

Părinții își doresc să găsească un vinovat, însă nu știu dacă își mai găsesc puterea să meargă până în instanță să-și găsească dreptatea.
Se tem că ar putea fi mult prea mici pentru a lupta cu sistemul. Mama bebelușului își plânge copilul pe care nu va mai apuca să îl vadă crescând.

„Dumnezeu să te ierte, îngerașul meu frumos! Ai plecat la îngeri și m-ai lăsat și inima ruptă de durere. Îngerii sa te păzească și să te aibă în grija lor și Dumnezeul să te aibă în paza lui, să te ocrotească. Drum lin, ochii mei, că cerul te iubește mami, puiul meu”, a scris mama copilului pe rețelele de socializare.

Spitalul nu a deschis nici măcar până acum o anchetă internă pentru a afla ce s-a întâmplat, potrivit ultimelor informații apărute în presă.

Poliţiştii au deschis acum un dosar pentru ucidere din culpă şi aşteaptă rezultatele finale ale necropsiei.

Vezi și: Un copil de 3 ani, testat pozitiv pentru gripă, a murit într-un spital din Brasov. Cauza morții încă se investighează | Demamici.ro

Vezi și: Un băiețel de 2 ani, în stare critică după ce a făcut pneumonie din cauza popcornului. „S-a înecat pe moment. Nu părea să fie ceva grav” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni