Mămici și tătici celebri

„Ultimul clopoțel al gimnaziului”. Mihai Morar are din toamnă fete liceence. Mara și Cezara au absolvit clasa a opta: „Înlăcrimați de fericire și recunoștință” | Demamici.ro

Mihai Morar și soția lui, Gabriela, sunt părinții a trei fete: gemenele Mara și Cezara și mezina familiei, micuța Roua.

Anul acesta, fetele cele mari ale cunoscutului om de radio și televiziune au încheiat o nouă etapă importantă din viața lor de eleve: încheierea ciclului gimnazial.
A fost ultimul clopoțel al gimnaziului pentru gemenele lui Morar. De altfel, așa a descris și Mihai Morar fotografia de familie în care apare alături de fetele lui și mama lor, în ziua în care au avut festivitatea de absolvire.

Îmbrăcate în robă și cu tocă pe cap, Mara și Cezara au zâmbit lângă părinții lor, pe care aproape i-au ajuns la înălțime.

Într-un context critic al sistemului de învățământ românesc, cu o grevă persistentă a profesorilor, Mihai Morar a ținut să-și arate recunoștința față de dascălii care s-au ocupat de fetele lui.

„COPII LAUREAȚI & PĂRINȚI ÎNLĂCRIMAȚI 👩🏻‍🎓👩🏻‍🎓Aceste imagini îi pot afecta emoțional pe părinți.
Astăzi, pentru Mara și Cezara, a sunat „ultimul clopoțel” al gimnaziului.

Nu știu ce să vă zic despre noi, părinții lor, dar au avut fetele astea șansă de niște dascăli în ăștia 8 ani… de-mi vine să le fac grup statuar… De fapt, nu mă pricep să sculptez. Ei sunt sculptorii! Îi vedeți în poze. Știți, Brâncuși a zis că el nu sculptează pasărea, ci zborul. Așa au fost ei pentru Mara și Cezara. Nu au modelat niște copii, le-au modelat calea…

Doresc fiecărui părinte ca în calea copilului lor să întâlnească niște dascăli precum Oana, Raluca, Diana, Alin sau Jack…

De aia suntem înlăcrimați. De fericire. Și din recunoștință.”, a transmis Mihai Morar pe pagina lui de Facebook.

Anul 2023, un an dificil pentru Mihai Morar. Fetița lui de 3 ani a fost operată: „Medicii au spus că dacă plămânul va fi necrozat, vor scoate o parte din el”

La începutul acestui an, Mihai Morar și soția lui au trecut prin clipe dificile, după ce fetița lor de 3 ani a primit un diagnostic crunt: pneumonie cu pleurezie.
Vedeta a povestit în cadrul podcastului său, „Fain și simplu”, momentele prin care a trecut.

„Cu 4 zile mai devreme, vorbeam dacă să meargă sau să nu meargă la prima ei serbare de la grădiniță, iar acum diagnosticul era de pneumonie cu acumulare mare de lichid. Roua și mama ei sunt urcate în ambulanță, traversează tot orașul și ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. Mi se părea că e prea mult pentru un copil, într-o singură zi. Roua nu văzuse vreun salon de spital sau vreo cameră de gardă până la vârsta ei.

Ambulanțele erau doar niște jucării din camera ei, în niciun caz o realitate, numai că realitatea era mai dură de atât. La Marie Curie am aflat ce o așteaptă pe Roua. Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au hotărât să o opereze pentru ai drena lichidul din plămâni. Nu știu când v-ați simțit voi neputincioși ultima oară, dar neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele”, a povestit el, într-un episod special al podcastului, în care a vorbit despre acest episod din viața lui.

Poate că cel mai greu moment a fost acela în care soția lui l-a anunțat că medicii i-au spus că „dacă plămânul va fi necrozat, îi vor scoate o parte din el”.

„Cred că de la moartea bunicilor mei n-am primit un mesaj mai dureros decât ăsta”, a spus Mihai Morar.

Medicii i-au spus micuței Roua nu că va intra în operație, ci că va avea o întâlnire cu zânele.

„Doamna anestezist a luat-o de mână, după o noapte de perfuzii, și i-a spus că o duce să-i dea cu praf de zână, și Roua asta știe și-acum…”.

Din fericire, operația a reușit, iar fetița cea mică a lui Mihai Morar a reușit să depășească această cumpănă cu bine.

„Medicii ne-au spus că am venit la timp. Dar bacteria pe care o luase Roua – cine știe de unde, de la cine, de pe ce – fusese atât de agresivă încât în patru zile de la un plămân perfect sănătos ajunsese să-l facă să nu mai funcționeze”, a mai spus Mihai Morar.

Vezi și: Fiica lui Mihai Morar, operată după ce a făcut pleurezie („apă la plămâni”): „Mi-au spus că dacă plămânul e necrozat îi voi scoate o parte din el” VIDEO | Demamici.ro

Vezi și: Mihai Morar, scrisoare emotionanta pentru gemenele sale: „Copiii sunt umerii nostri, nu povara de pe ei!”| Demamici.ro

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

4 zile

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

4 zile

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

6 zile