Știri externe

Tragedia unei mame care a rămas fără copil, după ce un câine l-a atacat. Băiețelul de 10 ani se îndrepta spre casa unor prieteni | Demamici.ro

Tragedia unei mame care a rămas fără copil, după ce un câine l-a atacat mortal. Emma Whitfield, mama unui băiețel în vârstă de 10 ani, a rămas marcată de ultimele imagini cu fiul ei în viață, imediat după copilul ei a fost atacat pe stradă de un câine.

„De fiecare dată când închid ochii imi spun că nu este aceasta ultima imagine pe care o am cu el în minte”, a povestește mama care și-a pierdut copilul, pentru bbc.com.

Jack Lis avea doar 10 ani atunci când a ajuns la spital cu răni incompatibile cu viața, după ce un câine din rasa American XL bully l-a atacat pe stradă.
Câinele, numit „Bestia” de stăpânii lui, l-a atacat pe micuțul Jack în timp ce se îndrepta spre casa unor prieteni să se joace.

În acel moment, câinele, care fusese lăsat liber, a sărit spre fața și gâtul copilului, cauzându-i răni grave.

„Medicii spuneau că au situația sub control, că se străduiesc să îi stabilizeze starea, iar când am văzut unul dintre paramedici că se întoarce spre mine cu o pătură în brațe, atunci am știut”, povestește mama lui Jack, una dintre amintirile din ziua în care fiul ei a murit.

Pentru Emma Whitfield, amintirile cu fiul ei par că s-au oprit la acea zi tragică de iunie, din anul 2022.

Orice a fost înainte, momentele petrecute alături de băiețelul ei, se văd în contururi neclare comparativ cu amintirile din ziua în care micuțul Jack a fost sfâșiat de un câine.
Șocul trăit în clipa în care și-a privit copilul desfigurat nu i-a mai dat niciun fel de putere să depășească acel moment.

„Nu pot spune nici măcar cu voce tare ceea ce am văzut, pentru că nu-mi doresc ca alți oameni să fie nevoiți să își imagineze ceea ce eu văd zilnic, imaginile care zi de zi mă bântuie”, a mai declarat Emma Whitflied.

O femeie și un bărbat din Țara Galilor au fost reținuți și ulterior condamnați la închisoare după moartea micuțului Jack, pentru că au deținut și au lăsat în libertate un câine extrem de periculos.

Proprietarii câinelui numit „Bestia”, American XL bully care l-a ucis pe micuțul Jack, au primit între 3 și 4 ani de închisoare

O cameră stradală a surprins momentul în care Bestia a sărit la mai mulți oameni din centrul orașului Penyrheol, cu doar câteva zile înainte să fie scăpat din lesă și să atace mortal copilul de doar 10 ani.

În ziua atacului, câinele fusese plimbat în cartier de unul dintre stăpânii săi, înainte ca acesta să intre în casă.

La scurt timp după, câinele a auzit cum Jack se apropia de casa prietenului său, a alergat spre el, iar în momentul în care copilul a încercat să-l mângâie, câinele a sărit și l-a trântit direct la podea. În acel moment a început atacul.

Un vecin a observat scena prin geamul unei ferestre și a venit spre el să îl ajute.
Potrivit martorilor care au depus mărturie la proces, atunci când proprietarul câinelui a ajuns la locul atacului, „și-a ieșit din minți”, și a fugit imediat, înainte ca Poliția să sosească.

La momentul sosirii autorităților, mama lui Jack a primit cu oroare vestea decesului fiului ei.

Bestia, câinele care l-a ucis cu sânge rece pe Jack, cântărea 43,7 kg și a fost împușcat mortal în dormitorul casei.

Hayden și Salter, proprietarii câinelui, au fost arestați o zi mai târziu.

Rasa American Bully este una relativ nouă, ea datând din 1990, și a rezultat din încrucișarea „American Staffordshire Terrier” cu „Bulldog Deiron”. Există American Bully Standard, American Bully extreme și American Bully XL, rasa din care făcea parte și câinele care l-a atacat pe băiețelul de 10 ani.

Vezi și: Și-a salvat sora din colții unui câine, iar acum își poartă cicatricea ca un supererou. „Dacă cineva va muri, am crezut că ar trebui să fiu eu” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

7 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni