Studiu privind calitatea vieții din România: „O familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu 4200 lei pe lună.” Traiul a devenit tot mai scump în ultimii doi ani, iar pentru fiecare membru al familiei se adaugă cheltuieli în plus. Un studiu realizat de Institutul Academiei pentru Cercetarea Calității Vieții a concluzionat că o familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu suma de 4200 de lei.
Cuprins:
Această sumă ar trebuie să le ajungă pentru mâncare, haine, utilități, rată la casă/ chirie, dar și pentru economii, informează stirileprotv.ro.
În realitate, lucrurile stau cu totul diferit, cu atât mai mult cu cât prețurile la alimente, utilități, carburanți au crescut foarte mult în ultimul an. La toate acestea s-au adăugat și cheltuieli lunare în plus pentru măști și obiecte sanitare.
Într-un reportaj realizat de ProTV într-un supermarket din Capitală, părerile mămicilor contrazic de departe concluzia studiului.
„Doi adulţi cu doi copii? Niciodată. Și pentru cheltuieli de acasă şi pentru consum alimentar şi pentru necesităţi, niciodată. Ar trebui undeva la 2 mii de euro”.
Potrivit statisticilor, cel mai mare procent din venitul unei familii de la oraș se duce tot la bancă. Aproximativ 35% din suma de 4200 se duce pe rata la casă.
Institutul Academiei pentru Cercetarea Calității Vieții a eliminat din acest calcul banii alocați pentru ieșitul în oraș, restaurante sau cazări la hoteluri și nici în privința educației sau a culturii nu a fost alocat vreun procent.
Potrivit aceluiași studiu, o familie alocă cei mai mulți bani din venituri pe produsele de consum, undeva la mai bine de 60%. Hrana şi băuturile ocupă primul loc urmat de cheltuielile cu locuinţa şi întreţinerea.
„Am un copil mic, alocaţia lui nu-mi ajunge nici pentru scutece. Vorbim de o familie normală modestă, care nu stă cu chirie, adică 250 de euro poate 400 nu se duc pe chirie, rămân în casă”, a mai spus o mamă, intervievată la raionul de cumpărături.
Tot datele Institutului Naţional de Statistică mai arată că în trimestrul 3 al anului trecut, venitul mediu într-o gospodărie a fost de 5704 lei, iar cheltuielile de peste 4900 lei.
Pe 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, faleza Dunării devine locul preferat al…
Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului. ● Asociația a lansat…
Cum le vorbim copiilor despre moartea unui animăluț drag și cum îi putem ajuta să…
„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…
Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…
Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…