Sarcina

Studiu: Ce vede bebelușul înainte să se nască | Demamici.ro

Ce vede bebelușul înainte să se nască? O întrebare pe care cu siguranță și-au pus-o mulți părinți, intrigați de universul intrauterin al bebelușului lor și dezvoltarea lui.

Vederea la bebeluși începe să se formeze abia după primele 6 luni de sarcină. Abia din acel punct, ochii copilului pot percepe informații vizuale din mediul exterior.

Deși nu sunt mulți stimuli, el va putea simți luminile puternice din afara corpului. Astfel, dacă vei încerca să pui o lanternă pe burtica ta, odată cu săptămâna 22 de sarcină, s-ar putea să ai parte de o surpriză! Bebelușul va începe să lovească sau să se miște.

Cercetătorii de la Universitatea Lancaster din Regatul Unit al Marii Britanii au condus un studiu prin care și-au dorit să afle mai multe despre ce vede bebelușul în perioada intrauterină.

„Am fost capabili să explorăm utilizarea tuturor simțurilor fetale cu excepția vederii, până în prezent. Sunt multe lucruri pe care le cunoaștem despre nou-născuți și modul în care văd, dar aproape nimic despre feți înainte de a se naște.

Nou-născutul se descurcă excelent la procesarea fețelor și preferă să privească fețele umane mai mult decât orice altă formă. Prin urmare, era de la sine înțeles că ne dorim să explorăm dezvoltarea acestei preferințe înainte de naștere”, a declarat cercetătorul principal și profesorul de psihologie Vincent Reid.

Ce vede bebelușul din uter: 39 de feți au participat la studiu

Pentru desfășurarea studiului, cercetătorii au analizat mai mulți feți, în timp ce se aflau în uterul mamei. Ei au recurs la proceduri noninvazive și au luminat țesutul matern cu ajutorul unei lumini formată din trei puncte.

Punctele au fost distribuite în mai multe forme, inclusiv să imite forma chipului uman: două puncte pentru ochi, unul pentru gură.

Cercetătorii au observat că atunci când punctele erau aranjate astfel încât să imite forma umană, feții preferau să le privească mai mult decât pe orice altceva.

În continuare, s-a folosit în cadrul studiului și o ecografie de tip 4D pentru a evalua și cât de mult și-au răsucit feții capul, ca răspuns la stimulii luminilor.

S-a folosit același tipar format din trei puncte, însă de data aceasta inversat. Forma nu o mai imita pe cea umană, iar bebelușii nu au mai părut atât de interesați de jocul de lumini.

„Practic, avem această preferință, către uman, chiar înainte să ne naștem. Se datorează fie unor experiențe ereditare, fie unor experiențe anterioare nașterii”, a mai spus Vincent Reid.

Vezi si: 10 lucruri uimitoare pe care bebelusii le fac in uterul mamei | Demamici.ro

Vezi si: Stiati ca bebelusii plang in uter? 13 curiozitati despre sarcina | Demamici.ro

Share

Articole recente

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni ar putea fi asociată cu mai puține simptome de ADHD la copii STUDIU | Demamici.ro

Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…

4 zile

Călătorii fără griji – cum ajută suplimentele alimentare flora intestinală (P) | Demamici.ro

Primele călătorii alături de copii, indiferent de vârsta lor, îți vor lăsa unele dintre cele…

o săptămână

Vacanța nu trebuie să fie scumpă ca să fie valoroasă. Ce este cu adevărat important în vacanțele cu copiii | Demamici.ro

Vacanțele cu copiii nu sunt întotdeauna perfecte. Știm prea bine: bagaje prea multe, gustări uitate…

o săptămână

Vacanța la bunici: cât timp petreceau diferitele generații la țară sau în casa bunicilor | Demamici.ro

Vacanța la bunici a fost, pentru multe generații, una dintre cele mai frumoase amintiri ale…

o săptămână

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Află cum îi influențează personalitatea această zodie sensibilă și profund atașată de familie | Demamici.ro

Copilul născut în zodia Rac are ceva aparte. Poate este sensibilitatea lui profundă, felul în…

2 săptămâni

Copiii născuți în iulie: micuții de vară cu suflet cald și energie molipsitoare | Demamici.ro

Copiii născuți în iulie vin pe lume într-o lună plină de lumină, vacanță, căldură și…

2 săptămâni