Ștefan Stan, de două ori tată de fată. Simona, soția lui, este însărcinată în patru luni VIDEO | Demamici.ro

Ștefan Stan, de două ori tată de fată. Simona, soția lui, este însărcinată în patru luni. Ștefan Stan se pregătește să devină tată de fată pentru a doua oară. Simona, soția lui, este din nou însărcinată. Și de această dată, cuplul va avea tot o fetiță.

Vestea că vor deveni părinți din nou a fost dată în direct, la Teo Show. Cuplul a venit în emisiune alături de fetița lor Elif, care i-a cucerit pe toți cei din platou.

„Elif îmi ocupă tot timpul. Încerc să îi gătesc tot timpul, să îi diversific și legumele și mă bucur că mănâncă chiar de toate. Mă mai sfătuiesc și cu unele mămici pe Instagram, mai facem schimb de rețete”, a spus mămica Simona.

Ștefan Stan, de două ori tată de fată. Ștefan Stan și Simona: „O să avem o surioară și o cheamă Mira”

Viitoarea mămică a reușit cu succes să își ascundă burtica de gravidă în cea de-a patra lună de sarcină, astfel încât vestea a venit ca o surpriză. Cuplul a ales deja și numele celei de-a doua fetițe și nu a ezitat să îl dezvăluie.

„O să avem o surioară și o cheamă Mira. Îl avem deja pe drum. Sunt însărcinată în patru luni. Știm că e fetiță. Mira Maria.”

Chiar dacă micuța îi acaparează deja mare parte din timp, cel de-al doilea copil a fost dorit de ambii părinți și plănuit.

„Noi ne-am dorit acest lucru, nu a fost nimic întâmplător. Și eu aș mai vrea încă, doar că Simona a zis „frână” deocamdată. E diferență de 1 an și trei luni între ele. Până când vor fi ele capabile să aleagă niște lucruri, asta va urma, aceeași grădiniță, școală” (…) Am făcut testul genetic și recomandam la toată lumea să facă acest test. Nu e foarte ieftin, dar e necesar. Știi și ce sex va avea copilul și dacă Doamne ferește există anumite lucruri care îți pot aduce niște neplăceri”, a declarat Ștefan Stan.

Cât despre graviduța Simona, experiența celei de-a doua sarcini nu a venit cu prea multe surprize la pachet și e fericită că are parte de o sarcină liniștită.

„Am simțit puține diferențe, și anume că la a doua sarcină mi-a fost cam de vreo 3-4 ori rău. Cu Elif nu am avut probleme. În rest, cam la fel, aceleași pofte, aceeași mâncare.”

Mesajul lui Ștefan Stan când a devenit pentru prima dată tată

„S-a oprit pământul de bucurie!!! Bine ai venit în familia noastra, Elif Mihaela Stan! ❤️ Îți doresc, puiul meu, să crești mare, sănătoasă și înțeleaptă! Te iubim, mama și tata! ❤️💙”, a scris Stefan Stan pe contul de socializare în dreptul unei fotografii simbolice cu bebelușa.

Vezi si: Fetița nou-născută a lui Ștefan Stan, de urgență la spital! Micuța este internată împreună cu mama | Demamici.ro

Vezi si: Soția însărcinată a lui Ștefan Stan a ajuns de urgență la spital. Nașterea era programată pentru noiembrie | Demamici.ro

Share

Articole recente

LOVI Mammafeel, biberonul care susține alăptarea și reduce riscul de colici (studiu pe 102 bebeluși). Părerile specialiștilor VIDEO (P) | Demamici.ro

LOVI Mammafeel, biberonul care susține alăptarea și reduce riscul de colici (studiu pe 102 bebeluși).…

3 săptămâni

ReConnect 2025 – Compassionate Inquiry România: O perspectivă nouă asupra abordării dependențelor, alături de autorități | Demamici.ro

București, 12 octombrie 2025 - Compassionate Inquiry® România, în parteneriat cu Poliția Română, anunță organizarea…

o lună

Cel mai mare picnic urban dedicat întregii familii revine la București! | Demamici.ro

Cel mai mare picnic urban dedicat întregii familii revine la București! Pe 13 septembrie, Social…

2 luni

Maratonul Sănătății, ediția dedicată primelor 1.000 de zile din viața copilului, a reunit sute de părinți la București

În contextul Săptămânii Mondiale a Alăptării, Social Moms a organizat pe 3 august 2025 o…

4 luni