Simona Gherghe, cel mai frumos 8 Martie de până acum. Cadoul emoționant pe care i l-au făcut copiii | Demamici.ro

Simona Gherghe, cel mai frumos 8 Martie de până acum. Cadoul emoționant pe care i l-au făcut copiii. Simona Gherghe este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România, dar și o mămică pe măsură.

Ultimii ani au transformat-o pe Simona Gherghe într-o familistă convinsă, în special maternitatea. Iar ziua de luni, 8 Martie, a adunat la un loc cele mai puternice emoții de mamă trăite până acum.

De Ziua Mamei, Simona Gherghe a primit cea mai frumoasă surpriză din partea celor doi copii ai săi, Ana și Vlad. Juniorii i-au oferit mamei lor o floare în dar, însă nu smulsă din grădină sau cumpărată de tatăl lor, ci desenată chiar de ei.

Simona Gherghe, cel mai frumos 8 Martie de până acum. Cadoul emoționant pe care i l-au făcut copiii

Prezentatoarea TV a fost întâmpinată de dimineață cu o floare desenată pe o hârtie, în dreptul căreia au scris și un mesaj: „La mulți ani, mami, te iubim foarte tare”.
Extrem de emoționată, Simona a fotografiat felicitarea lucrată manual de copilașii ei și a postat-o și pe rețelele de socializare.

Simona Gherghe, sfaturi pentru mămici. Cum a reușit să-și dezvețe băiețelul de dormitul legănat în brațe

De când a devenit mamă, Simona Gherghe a devenit implicată în cadrul comunităților de mămici, iar multe din sfaturile sau interviurile ei s-au dovedit a fi utile.

Vedeta a împărtășit inclusiv cum a reușit să-și dezvețe băiețelul de adormitul legănat în brațe.

„Nu sunt specialist in puericultura, insa este o metoda pe care eu am aplicat-o si cu Ana si iata acum si cu el, dupa ce am citit mai multe sfaturi ale unor specialisti in domeniu. A functionat in ambele cazuri. In cazul Anei, am reusit s-o dezvat de dormitul in brate pe la 6 luni. La el am mai prelungit putin povestea asta, dar pana la urma am pus piciorul in prag pentru ca nu mai puteam de durere de spate (…) Poate veti spune ca e mic si ca nu era nevoie sa-i dau lui aceasta explicatie, dar eu cred ca felul in care ii vorbim copilului, felul in care ii comunicam este extrem de important.

Asadar, i-am vorbit, i-am cantat, am stat in permanenta langa el, l-am mangaiat. Asta seara de seara cu foarte multa rabdare si perseverenta, chiar daca la inceput a fost foarte greu si a plans si a protestat si a lovit cu picioarele si a fost nervos.
Astepta sa-l iau in brate. Chiar daca am fost tentata sa-l ridic de acolo si sa ma intorc la vechiul fel de adormi pentru ca am avut seri in care am simtit ca cedez nervos, dar nu, am strans din dinti si am zis ca nu, ca fac asta sa ne fie bine amandurora. Dupa vreo saptamana s-a obisnuit si a invatat sa doarma asa. Dureaza vreo 20, 25 de minute pana adoarme, dar nu mai protesteaza.”

Citește continuarea AICI.

Vezi si: Simona Gherghe a ajuns cu băiețelul la spital: „Vlad a căzut cu fața de parchet, m-am speriat foarte tare” | Demamici.ro

Vezi si: Sarcina in vremea pandemiei. Simona Gherghe, interviu cu Dr. Mona Zvanca! Specialistul in morfologie fetala a raspuns la intrebari VIDEO | Demamici.ro

Share

Articole recente

De la povești la jocuri: cum îți poți ajuta copilul să prindă încredere când vorbește engleza (P) | Demamici.ro

A cunoaște regulile și vocabularul unei limbi străine nu înseamnă neapărat că un copil se…

o săptămână

Cum se corectează pronunția greșită a sunetelor la copii (P) | Demamici.ro

„Lățușcă” în loc de „rățușcă” poate suna simpatic la 3 ani, însă unele greșeli de…

o săptămână

Cum alegi o grădiniță privată bună pentru copilul tău (P) | Demamici.ro

Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…

2 săptămâni

Prima băiță, primul somnic, primul pas – cum alegi fără să te pierzi în oferte (P) | Demamici.ro

De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…

3 săptămâni

De ce meditațiile clasice nu mai sunt suficiente pentru examene (și ce funcționează mai bine) (P) | Demamici.ro

Pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau alte examene importante, meditațiile au…

3 săptămâni