Știri externe

Prima operație pe creier reușită la un bebeluș aflat în burta mamei. Fetița a primit o nouă șansă și s-a născut fără defecte congenitale | Demamici.ro

Prima operație pe creier reușită la un bebeluș aflat în burta mamei. Fetița a primit o nouă șansă și s-a născut fără defecte congenitale. Premieră în lumea medicală, după ce medicii au reușit să performeze cu succes prima operație pe creier intrauterină. Această procedură a avut loc în Statele Unite ale Americii, iar mulțumită eforturilor medicilor, Derek și Kenyatta Coleman au devenit părinții unei fetițe sănătoase, deși șansele erau împotriva lor.

Cuplul a aflat cu bucurie vestea că vor deveni părinții unui al doilea copil, însă fericirea lor le-a fost umbrită în ultimul trimestru de sarcină, atunci când au aflat de problemele de sănătate ale bebelușului lor.

La ecografia din săptămâna 30 de sarcină, medicul le-a dat o evste proastă:

„Mi-a spus că inima sa este mărită și că a găsit mai multe defecte în anumite porțiuni din creierul său”, povestește mama fetiței, potrivit nypost.com.

Fetița lor a fost diagnosticată cu o malformație genetică denumită „fistula piala de tip paragalenic”.

Prima operație pe creier reușită la un bebeluș aflat în burta mamei. Fetița a primit o nouă șansă și s-a născut fără defecte congenitale

Aceasta este o afecțiune genetică rară și apare atunci când arterele din creier se conectează cu venele, în loc de capilare, iar acest lucru duce la o creștere a tensiunii arteriale.

Tensiunea arterială ridicată duce mai departe la o serie de complicații grave precum: insuficiență cardiacă, hipertensiune pulmonară, leziuni cerebrale, hidrocefalie sau capul mărit. Mai mult, în urma studiilor, s-a constatat că o treime din bebelușii care se nasc cu această afecțiune mor în primele patru săptămâni de la naștere, iar o altă treime poate duce o viață normală.

Părinții nu au vrut să riște, așa că au fost hotărâți să încerce orice cale le-ar fi asigurat șansa unei vieți normale fetiței lor, în ciuda gradului de risc de care au fost avertizați.

Două echipe medicale de la Spitalul din Boston și de la Spitalul General din Massachusetts s-au ocupat de această intervenție complicată.

Medicii au secționat abdomenul ammei, apoi craniul fătului și, în cele din urmă, creierul micuței. Din fericire, eforturile medicilor au dat roade, iar operația desfășurată în săptămâna 34 de sarcină a fost un real succes.

Micuța Denver Coleman a venit pe lume la două zile de la efectuarea operației, cu șansa unei vieți normale.

Bebelușul a fost monitorizat timp de mai multe săptămâni, iar starea ei de sănătate este una bună. Chiar dacă a venit pe lume cu o greutate sub cea normală, dezvoltarea ei a fost una bună, iar ulterior ea a început să se hrănească singură și nu prezintă nicio urmă de defect cerebral.

„Când i-am auzit primul plânset, a fost un moment de nedescris. Fericirea pe care am simțit-o în acel moment, nu se mai compară cu nimic altceva”, a povestit emoționată, Kenyatta, mama fetiței.

Vezi și: Operatia intrauterina. Oscar a fost operat de spina bifida. A primit sansa la viata inainte sa se nasca | Demamici.ro

Vezi si: O sarcina extrem de dificila, obtinuta miraculos la 41 de ani! Cristina C ne-a impartasit povestea ei | Demamici.ro

Share

Articole recente

Picnic Urban în Familie – ediția a treia – Joacă, relaxare și timp de calitate pentru familiile din Galați | Demamici.ro

Pe 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, faleza Dunării devine locul preferat al…

o zi

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului | Demamici.ro

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului. ● Asociația a lansat…

o săptămână

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival | Demamici.ro

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…

2 săptămâni

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de 7 iunie | Demamici.ro

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…

3 săptămâni

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale | Demamici.ro

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…

4 săptămâni