Știri interne

O fetiță de șase ani din Botoșani a ajuns de urgență la spital, după ce a înghițit o monedă | Demamici.ro

Atunci când ai un copil mic (sau chiar mai mulți), supravegherea este un lucru esențial pentru a evita orice probleme. Însă, orice părinte, oricât de mult și-ar iubit copilașul, mai are scăpări, fie din cauza oboselii acumulate, fie din neștiință sau neatenție.

Din păcate, atunci când cei mici sunt nesupravegheați, se pot întâmpla lucruri urâte sau chiar dramatice. O fetiţă de şase ani din Botosani a ajuns cu ambulanţa la Spitalul „Sf.Maria” din Iasi după ce s-a înecat cu o monedă.

Micuţa se juca într-o cameră, împreună cu un frăţior, iar la un moment dat copilul a băgat o monedă de 50 de bani în gură şi a înghiţit-o, iar la scurt timp a început să se înece şi să tuşească.

Alertată de plânsete, mama a chemat o ambulanță, copilul fiind inițial dus la Secția de Pediatrie din Botoșani. La Urgenţe micuţa a fost supusă unei radiografii care să stabilească locaţia monedei, ulterior fiind trimisă cu o ambulanță cu medic către Iași.

Ce faci atunci când copilul se îneacă cu ceva?

Primul ajutor în cazul în care copilul se îneacă sau se sufocă din cauza unor alimente sau obiecte înghiţite. Sufocarea în urma înecării cu mâncare sau cu un corp străin este o problemă ce apare des în cazul copiilor, indiferent de vârstă. Şi, din păcate, este una dintre primele cinci cauze de deces accidental în rândul micuţilor sub 5 ani.

Măsuri de prim ajutor pentru bebeluși

Obstrucția căilor aeriene poate surveni în urmă înecării cu lapte, lapte digerat, mâncare, atunci când se începe diversificarea. Multe mame care optează pentru autodiversificare (BLW) experimentează frică de înec a bebelușului, motiv pentru care e foarte util să știe ce să facă în cazul în care copilul se îneacă cu mâncare. Manevra Heimlich, aplicată corect, poate face diferența între viață și moarte.

De asemenea, în cazul copiilor care încep să se târască sau să meargă de-a bușilea, obstrucția se poate face prin intermediul diferitelor obiecte mici pe care au tendința de a le bagă în gură. Un copil care se îneacă are reflex tendința de a tuși pentru a da afară acel obiect. S-a demonstrat că tusea este cea mai eficientă metodă de dezobstrucție a cailor aeriene.

Nu trebuie să intervenim asupra copilului care s-a înecat și tușește cu forță întrucât presiunea care se creează în torace prin forță tușei este cea mai eficientă în eliberarea caii aeriene. Dacă intervenim în această faza putem agrava situația în loc să o îmbunătățim. Putem interveni în momentul în care tusea copilului devine ineficientă și nu mai are suficientă forță încât să arunce corpul străin din căile aeriene.

Dacă este vorba despre un bebeluş sub 1 an, va trebui:

  • Să îl iei repede în braţe şi să îl întorci cu faţa în jos, pe burtă, sprijinindu-l pe antebraţ sau pe picior.
  • Capul trebuie să fie mai jos decât pieptul, cu bărbia sprijinită în palma ta.
  • Atenţie, nu trebuie să-i acoperi şi gura cu mâna ta, iar gâtul nu trebuie să fie răsucit.
  • Cu mâna rămasă liberă, aplică-i copilului, cu podul palmei, 5 lovituri ferme pe spate, între omoplaţi. Loviturile trebuie să fie destul de puternice, pentru a forţa eliminarea corpului străin de pe trahee, fără a-l răni însă pe bebeluş.
  • De multe ori, această manevră este ineficientă din cauză că părintele (sau cel care aplică bătăile) loveşte prea blând spatele bebeluşului.

Manevra Heimlich poate fi aplicată copiilor peste 1 an. Se fac cele 5 lovituri toracice că în cazul sugarilor, doar că compresiile toracice se vor înlocui cu Manevra Heimlich.

Copilul va fi înconjurat cu ambele brațe, cu pumnul strâns între stern și ombilic și se fac 5 compresii abdominale cu putere după care se repetă: 5 lovituri toracice și 5 compresii abdominale. Dacă copilul a devenit inconștient se face resuscitare cardio-pulmonară.

Vezi și: Manevre de Prim Ajutor explicate de Dr. Mihai Craiu. „Ce facem dacă nu reușim manevra de dezobstrucție a căii aeriene și copilul devine inconștient?” | Demamici.ro

Vezi și: Masuri de prim ajutor pentru bebelusi! Manevrele care ii pot salva viata! EXEMPLIFICARE VIDEO

Vezi și: Dr. Mihai Craiu, „testul tubului de hârtie igienică”. Ce dimensiune ar trebui să aibă jucăriile pentru copii mici | Demamici.ro

Sursa foto: Pixabay.com

 

 

Share

Articole recente

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

5 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

6 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

7 zile

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

7 zile

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

o săptămână

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Ce semnificație au | Demamici.ro

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Laura…

o săptămână