Mămici și tătici celebri

Laura Cosoi a născut cea de-a treia fetiță. Prima imagine din maternitate | Demamici.ro

Laura Cosoi a născut cea de-a treia fetiță. Prima imagine din maternitate. Laura Cosoi și-a adus pe lume cea de-a treia fetiță, care s-a lăsat multe zile așteptată. Termenul nașterii a fost inițial 11 iunie (fix de ziua de naștere a Ritei, fetița cea mare), însă a ales să vină pe lume pe 23 iunie. Anunțul a fost făcut de actriță pe contul său de Instagram unde a și postat prima fotografie din maternitate, una în care mâinile lor s-au întâlnit. Marea așteptare a luat sfârșit. Laura Cosoi a dezvăluit și prenumele pe care l-a ales pentru fetiță. Cea de-a treia micuță se va numi Lara.

Laura Cosoi, despre provocările și împlinirea de a deveni mamă pentru a treia oară

Cu puțin timp înainte de a o aduce pe lume pe cea de-a treia fetiță, Laura Cosoi a vorbit deschis despre emoțiile care o încearcă odată cu noile schimbări din viața lor de familie.

„Nu știu exact când ne-am proiectat, sau dacă ne-am proiectat familia pe care o avem, o familie care este departe de a fi perfectă, dar cu siguranță este o familie unită, cu valori și credință în Dumnezeu.
Am trecut prin multe împreună, eu și Cosmin, în cei zece ani de relație, dar indiferent de situație, amândoi am știut că suntem făcuți să fim împreună, pentru totdeauna, prin familia și copiii pe care îi avem.

Mă încearcă multe emoții în perioada aceasta, va fi o schimbare în viețile noastre, încă un suflețel alături de noi, o nouă etapă, alte încercări, adaptări, nevoi, priorități și în tot acest noian de sentimente, deși nu am mai fost „aici” știm că suntem pe drumul cel bun. Încercăm să ne menajăm, să aplanăm situațiile tensionate, să facem loc în viețile noastre, parcă mai mult ca niciodată, comunicării, empatiei, somnului, răbdării, energiei pentru lucrurile care chiar contează, îmbrățișărilor. Nu avem planuri, nu am discutat, dar între mine și Cosmin există o energie și o comunicare extrem de profundă, din priviri, atingeri, simțiri. Știm că împreună vom găsi cea mai bună soluție să fim bine, împliniți și fericiți, iar venirea pe lume a mezinei ne va aduce aminte că aceasta este menirea noastră și că prin ele suntem nemuritori!”, a scris Laura Cosoi pe contul său de Instagram.

Laura Cosoi, despre primele două nașteri naturale

Laura Cosoi și-a adus pe lume primele două fetițe, pe cale naturală, la doi ani distanță. În podcastul „Fain & Simplu”, actrița a vorbit despre magia și emoțiile intense prin care a trecut în timpul celor două experiențe ale nașterilor.

Laura Cosoi: „Frica îți pune foarte multe piedici în general, în viață și nu mi-a fost frică. Nu mi-a fost frică de durere. Prima naștere a fost o experiență foarte bună. Având încredere atât în mine, cât și în copil, pentru că mi s-a părut că am făcut o echipă foarte bună cu Rita, a fost o experiență minunată. Motiv pentru care am vrut să repet experiența. Mi s-a rupt apa pe la 02:45 și la 05:30 am născut. În două ore jumătate am rezolvat „problema”. Când am ajuns în salon, m-am uitat la Cosmin și am zis: „mai vreau o dată”. La doi ani distanță a mai fost o dată.

La Vera a fost diferit. Știam la ce să mă aștept. Mi s-a rupt apa seara și am născut a doua zi. Am avut un travaliu de aproape 24 de ore. Urma să intru în cezariană dacă nu mi se declanșau contracțiile. Momentul nașterii e magic. Ești între lumi, e o conexiune cu Dumnezeu. E ceva ce nu poți să descrii până nu simți. Într-adevăr, există dureri. Nu mint, dar prefer să văd plinul paharului. Întâlnirea a fost mult mai importantă decât procesul care a dus la întâlnirea cu copilul meu. Sunt un om mai simplu. Văd lucrurile basic. Nu sunt sofisticată.”

Laura Cosoi, despre a treia sarcină la 40 de ani. A dat vestea cea mare într-un mod emoționant

Vestea că vor deveni părinți pentru a treia oară a fost dată familiei extinse într-un mod emoționant. Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean și-au invitat familia pentru a vedea video-ul de la botezul Verei, cea de-a doua fetiță a cuplului. Acest lucru se întâmpla cu o lună înainte de Crăciunul din 2021. După imaginile de la botez au făcut un montaj prin care au făcut marele anunț. Pe ecran a apărut mesajul: „Ne revedem aici in vara lui 2022!”, după care au urmat imagini de la prima ecografie din sarcină însoțite de primele bătăi ale inimii bebelușului.

Laura Cosoi (40 de ani) și Cosmin Curticăpean (45 de ani) formează un cuplu din 2012, iar în 2015 s-au căsătorit. Trei ani mai târziu, pe 11 iunie 2018, cuplul și-a mărit familia cu prima fetiță, Rita. În 2020, pe 15 august, Laura Cosoi devenea mamă pentru a doua oară. Vedeta a născut-o pe Vera, cea de-a doua fetiță, într-o clinică privată din București. Ambele fetițe au venit pe lume pe cale naturală.

Vezi și: Laura Cosoi, despre a treia sarcină la 40 de ani. Rita a simțit că mama ei e însărcinată înainte să afle vestea cea mare | Demamici.ro

Vezi și: Laura Cosoi, în costum de baie, la a treia sarcină. Imagini superbe cu familia actriței din vacanța în Thailanda | Demamici.ro

Vezi și: Laura Cosoi este din nou însărcinată și a dat vestea mare de Crăciun: „brațele noastre devin și mai încăpătoare” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

5 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

6 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

7 zile

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

7 zile

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

o săptămână

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Ce semnificație au | Demamici.ro

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Laura…

o săptămână