Educație

Lasa-ti copilul sa greseasca. Mai tarziu, tot el iti va multumi | Demamici.ro

Lasa-ti copilul sa greseasca. Mai tarziu, tot el iti va multumi! Instinctul oricarei mame este ca atunci cand copilul ei intampina dificultati sau face un pas gresit, sa sara imediat in ajutorul lui. Sa-i ofere sprijinul, de orice fel. Sa-l ia in brate si sa ii spuna ca totul va fi bine.

Iar uneori, sa treaca cu vederea greseala comisa de un copil. Multe mame vor incerca sa mascheze „acesti pasi gresiti”, astfel incat, increderea copilului sa nu fie afectata.

De partea opusa se afla parintii care isi cicalesc copiii de fiecare data cand nu se comporta pe masura asteptarilor. Parintii care folosesc pedeapsa ca metoda principala de educatie si isi cearta copiii pentru orice fel de boacana.

Lasa-ti copilul sa greseasca. Nici nu ai idee cat de important e pentru el

„A gresi e omeneste”, spune o veche vorba din popor. Si tot de aceleasi greseli au nevoie si copiii in drumul transformarii lor.

O lectie nu este invatata daca nu ai trecut de mai multe ori prin ea. De aceea, greselile au si ele rolul lor.

In primii ani de viata, copilul nu face distinctia intre bine si rau. Nu are instinctul de supravietuire definitivat, iar de cele mai multe ori isi va imita parintii si ceea ce vede in jur.
Din acest motiv, este extrem de important ca familia copilului sa se comporte in conformitate cu valorile si principiile pe care doreste sa le vada si la copil.

Iata cum iti poti ajuta copilul sa invete din greseli

1. Puterea exemplului

Este important sa recunosti si tu, ca parinte, ca ai gresit. Si mai ales, in fata copilului. Atunci cand ai ridicat tonul sau ai avut un comportament nedemn, nu-ti fie rusine sa iti ceri scuze in fata copilului.

Multi parinti sunt de parere ca isi vor pierde astfel autoritatea in fata copilului. De fapt, copilul va invata din acest comportament si, pe viitor, cand va gresi, va sti cum sa procedeze.

2. E perfect normal sa gresesti, iar copilul trebuie sa stie asta

Nu pune presiune pe copil. Discuta cu el si da-i de inteles ca orice om are dreptul sa greseasca. Astfel, el nu va suferi atat de tare atunci cand ceva nu-i iese bine.

Totodata, invata-l si cat de important e sa recunoasca o greseala atunci cand se confrunta cu ea. Acest lucru este un act de maturitate si ajuta persoana sa ia decizii mai intelepte.

3. Vorba dulce, mult aduce

Daca copilul tau a gresit si isi cere scuze, apreciaza acest model de atitudine. Nu il certa, mai ales atunci cand isi recunoaste vulnerabilitatile. Acest lucru il va face apoi sa se inchida in el.
Apreciaza-i onestitatea si lasa-i impresia ca a-ti cere scuze este un act de mare curaj.

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

o zi

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni