Educație

Grădiniță de stat sau grădiniță particulară? Avantaje și dezavantaje în ambele situații | Demamici.ro

Grădiniță de stat sau grădiniță particulară? Iată care sunt avantajele și dezavantajele în ambele situații.

Alegerea grădiniței este fără îndoială printre primele decizii importante pe care trebuie să le ia un părinte pentru viitorul copilului său. Înainte de înscrierea copilului, este recomandat să facem un research și să vedem care sunt avantajele, dar și dezavantajele fiecărei opțiuni în parte.

Avantajul unei grădinițe de stat este faptul că, cadrele didactice și personalul sunt calificate, sunt absolvente de studii de specialitate și că mare parte dintre grădinițele de stat sunt acreditate, nu doar autorizate de Ministerul Educației.

Grădiniță de stat sau grădiniță particulară?

Costurile sunt mult mai mici în ceea ce privește contravaloarea mesei, iar atunci când copilul este bolnav, la grădinița de stat acele zile nu se plătesc. Iar un alt element destul de important este asistența medicală permanentă. Fiecare grădiniță are un cabinet propriu, cu asistentă medicală care verifică copiii în fiecare zi, ceea ce diminuează foarte mult răspândirea virusurilor.

Dezavantajele la o grădiniță de stat sunt: numărul mai mare de copii care sunt într-o grupă și resursele educaționale care pot fi mult mai reduse la o grădiniță de stat datorită sumelor mai mici alocate pentru materiale didactice.

Numărul redus de locuri și necesitatea înscrierii copilului cu multe luni înainte de începerea anului școlar – acestea ar fi în principal dezavantajele pe care le găsim la o grădiniță de stat.

Avantaje și dezavantaje în ambele situații

Avantajele la o grădiniță particulară – o paletă mai mare de opționale din care părinții pot alege. Resursele și dotările pot fi mai multe la o grădiniță privată, în comparație cu una de stat. Grupele sunt formate de obicei dintr-un număr mai mic de copii, ceea ce înseamnă că de multe ori cadrul didactic poate să ofere mai multă atenție fiecărui copil în parte.

Desigur că și grădinițele private au dezavantaje. Printre acestea se numără costurile mult mai mari față de o grădiniță de stat. Unele grădinițe private nu sunt foarte riguroase în selectarea personalului didactic, iar lipsa de experiență se poate răsfrânge asupra copiilor. O mare parte dintre grădinițele private nu au o bucătărie proprie și achiziționează mâncarea în regim de catering.

Este bine să luăm în calcul avantajele și dezavantajele atunci când alegem grădinița pentru copilul nostru!

Înscrieri grădiniță și creșă 2023

Înscrieri grădiniță și creșă 2023. Părinții care vor să dea copiii la creșă și grădiniță din toamna 2023 trebuie să pregătească dosarele. Ministerul Educației a pus în dezbatere publică regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță 2023, valabile pentru copiii care vor intra în colectivitate din septembrie.

Ministerul Educației a anunțat când încep înscrierile și reînscrierile la creșă și grădiniță în 2023. Prima etapă este cea a reînscrierilor pentru copiii care au mai fost înscriși și are loc în perioada 23-30 mai, iar etapa a doua, cea a înscrierilor pentru copiii care merg pentru prima oară, are loc între 6-15 iunie, conform calendarului de înscriere la grădiniță și creșă 2023.

Creșele și grădinițele nu au voie să facă liste de preînscrieri, iar cererile pot fi depuse online. În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță, părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere.

Înscrierea copiilor la creșă și grădiniță 2023 se face în prima etapă între 6-15 iunie. În cazul în care, din diferite motive, micuțul nu este înscris pentru că nu sunt locuri libere la unitatea de învățământ solicitată, părinții pot opta pentru o altă creșă sau grădiniță în a doua etapă de înscriere, în baza unei noi cereri de înscriere. Citește continuarea aici.

Vezi și: Calendarul de înscriere a copiilor la creșă și grădiniță, în anul școlar 2023-2024. Grupa mijlocie devine obligatorie | Demamici.ro

Vezi și: Înscrieri grădiniță și creșă 2023. Acte necesare și data limită până la care se pot depune cererile, inclusiv online | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

3 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

7 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni