Gina Pistol, primele imagini cu fetița în brațe. Micuța Josephine a fost botezată în luna iunie | Demamici.ro

Gina Pistol, primele imagini cu fetița în brațe. Micuța Josephine a fost botezată în luna iunie. Au trecut câteva zile de la creștinarea micuței Josephine, iar Gina Pistol a reușit să-și emoționeze comunitatea de pe Instagram publicând imagini în care-și ține fetița la piept.

Dacă până acum mămica Gina Pistol a fost mult mai misterioasă cu apariția fetiței sale, iată că la câteva zile după botez, fanii vedetei au avut ocazia să o vadă mult mai bine în postura de mămica.

Iubita lui Smiley a postat o serie de fotografii pline de emoție cu Josephine, într-o campanie publicitară desfășurată pe pagina ei. Mămica Gina a evitat și de această dată să dezvăluie chipul fetiței sale, însă a strâns zeci de mii de like-uri chiar și așa.

Gina și micuța Josephine au apărut pentru prima dată împreună, în timp ce vedeta își ține fetița în brațe, o mângâie și îi schimbă scutecele, iar rolul de mămică pare că i se potrivește de minune!

Gina Pistol: „„Meseria” de mamă implică și responsabilitatea de a face cele mai bune alegeri pentru copilul tău. Viitorul lor stă în mâinile noastre, ale părinților, de aceea este momentul să lucrăm împreună pentru a le oferi o dezvoltare armonioasă și o lume mai bună.

Privind lumea prin ochii lor, le putem înțelege mai bine nevoile, ideile, dorințele. Iar asta începe cu cele mai mici detalii.”

Gina Pistol și Smiley și-au botezat fetița în mare secret. Cuplul a ales o locație superbă

Gina Pistol și Smiley au botezat-o pe micuța Josephine zilele trecute, iar petrecerea a fost una de tip „garden party”, într-o locație verde, în aer liber și cu piscină.

Cei doi părinți nu doar că au evitat să fotografieze chipul fetiței lor, dar au și organizat botezul în cel mai mare secret.

„Cu greu au găsit această locație de vis, care este un adevărat paradis. Din fericire au găsit o zi liberă, însă am înțeles că va fi ocupată toată vara, iar patronii nici măcar nu i-au dat oficial drumul și nu au o prezentare pe internet. Smiley s-a descurcat foarte bine, a avut noroc de acest loc, care nu are un nume, încă”, au declarat surse apropiate de cântăreț pentru click.ro.

Extrem de discreți, cei doi au evitat să-și pozeze fetița și doar numele micuței aflat pe decorațiunile de la petrecere a confirmat petrecerea de botez a Josephinei.

„Duminică (n.r. – 20.06.2021) a fost o zi specială pentru noi. Am avut alături familia și persoanele dragi. Am avut și vreme bună 😁 Vă mulțumim pentru gândurile bune.”, a scris Gina Pistol în dreptul unei fotografii cu ea și cu Smiley de la petrecerea de botez a lui Josephine.

„Fericire multă, Josephine! ❤️ Ți-a dat Dumnezeu cei mai buni părinți din lume care să te iubească și să te ocrotească! 🙏 Ne bucurăm că v-am fost alături într-un moment atât de important”, a mai transmis Andreea Bănică”, a fost urarea Andreei Bănică, una dintre invitatele de la petrecere.

Vezi si: Gina Pistol și Smiley, botez în mare secret. Primele imagini de la petrecerea de creștinare a fetiței lor | Demamici.ro

Vezi si: Gina Pistol a pozat doar în body la 2 luni după naștere. Iubita lui Smiley și-a etalat mândră noile forme postpartum | Demamici.ro

Vezi si: Gina Pistol vorbește cu sinceritate despre viața de mămică: „Dacă nu era Smiley, mi-o lua mintea prin păpuşoi” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

2 săptămâni