Știri interne

Gabriel, băiatul de 3 ani aruncat pe geam de mamă, s-a trezit miraculos din comă și a vorbit cu tatăl lui | Demamici.ro

Gabriel, băiatul de 3 ani aruncat pe geam de mamă, s-a trezit miraculos din comă și a vorbit cu tatăl lui. Tragedia copilului s-a petrecut în urmă cu o lună, atunci când mama acestuia, o tânără în vârstă de 23 de ani, s-a aruncat de la fereastra unui hotel din Botoșani. I-a luat după ea și pe cei doi copii ai săi, Vladimir, în vârstă de 2 ani și Gabriel, în vârstă de 3 ani. Femeia nu a căzut în gol, ci s-a oprit pe o bucată de acoperiș, însă pe cei doi copii i-a scăpat din brațe. Femeia a fost salvată de pompieri și dusă ulterior la spital.

Din nefericire, frățiorul mai mic nu a supraviețuit. Gabriel a reușit să sfideze orice așteptări ale medicilor și a început ușor, ușor să-și revină din starea critică. Medicii de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași au asistat la un adevărat miracol atunci când băiatul a început să răspundă la stimuli și să se trezească din comă.

Acum, micuțul Gabriela a făcut noi pași în recuperarea lui. Băiatul i-a adresat câteva cuvinte tatălui său, spre bucuria tuturor.

Gabriel, băiatul de 3 ani aruncat pe geam de mamă, s-a trezit miraculos din comă. „Dintr-o dată a început să vorbească.”

„Este o veste foarte bună. Eu am stat internat cu el câteva zile. Dintr-o dată a început să vorbească. Prima dată a spus „papa” și „tata”. Acum mănâncă, încă nu știu când va ieși din spital, recuperarea va dura foarte mult”, a spus tatăl copilului, potrivit monitorulbt.ro.

Chiar dacă recuperarea copilului va fi una anevoioasă, medicii și tatăl copilului se bucură pentru orice pas înainte făcut de Gabriel.
În aceste momente, starea lui este una stabilă, respiră singur, iar medicii spun că în perioada următoare recuperarea lui va continua la Centrul de Recuperare Neuromotorie din București.

„Starea pacientului acum este ameliorată. Este detubat, respiră singur, nu este ventilat mecanic, stabil hemodinamic, reacționează la stimuli. Verbalizează câteva cuvinte cu tatăl. Tatăl a fost emoționat pentru că, copilul i-a cerut mâncare, a spus papa ceea ce înseamnă un pas înainte”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria din Iași.

„Medicii au fost rezervați în prognostic pentru că traumatismul a fost extrem de sever cu cădere de la înălțime. Dar având în vedere că în fiecare zi copiii noștri ne surprind și au puterea să învingă orice durere și orice prognostic rezervat, acest copil ne-a demonstrat că există speranță și energie acolo unde nu avem noi o speranță”, a declarat Alina Belu, managerul spitalului din Iași.

Gabriel a fost aproape de moarte cerebrală

Medicii au fost extrem de rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale micuțului Gabriel, în urmă cu o lună, iar din acest motiv, recuperarea lui este cu atât mai miraculoasă.

„Copilul este în comă profundă. Din păcate nu sunt leziuni care să poată fi rezolvate neurochirurgical. Este o contuzie cerebrală gravă difuză, cu leziuni axonale difuze, care nu pot beneficia de un tratament chirurgical. Prognosticul este foarte rezervat. Scorul Glasgow al nostru este de 4, este un scor foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală.

Am reușit doar să îi punem un captor de presiune intracraniană care ne poate ajuta pentru tratamentul specific de Terapie Intensivă al acestui copil. În cursul zilei, dacă starea lui va permite, vom face și o rezonanță magnetică pentru a aprecia mai bine toate leziunile. Deocamdată este foarte instabil hemodinamic”, declara directorul medical Marius Dabja, pentru Ziarul de Iași, imediat după accident.

Vezi și: Gabriel, băiețelul aruncat de propria mamă de la etaj, a împlinit 3 ani. Mesajul transmis de tată: „Să dea Dumnezeu să te faci bine!” | Demamici.ro

Vezi și: O mamă și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Băiețelul de 2 ani a murit | Demamici.ro

Vezi și: Purtată pe brațe de echipajul de salvare, mama care și-a aruncat copiii pe geam repeta obsesiv: „N-am vrut să le fac nimic rău!” | Demamici.ro

Vezi și: Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre cazul mamei care și-a aruncat copiii de la etaj: „de ce își omoară unele mame copiii” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

4 zile

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

4 zile

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

6 zile