Știri interne

Familia Furdui, rămasă fără șapte copii în Germania, a primit vești bune! Toți copiii se întorc acasă | Demamici.ro

Familia Furdui, rămasă fără șapte copii în Germania, a primit vești bune! Toți copiii se întorc acasă. Momente pline de emoție în Germania. Familia Furdui, cea care a rămas în urmă cu aproape doi ani fără cei șapte copii – aceștia au fost luați în aprilie 2021 de Protecția Copilului din Germania – va fi reîntregită.

Astfel, autoritățile germane au decis ca Leah, fiica cea mică a cuplului, ultimul copil rămas în custodia autorităților din Germania, să se întoarcă în familie.

Familia Furdui, rămasă fără șapte copii în Germania, a primit vești bune! Toți copiii se întorc acasă

Vestea a fost dată de ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe rețelele sociale. „Vești extraordinare din Germania! Mă bucură deznodământul fericit al unui caz complicat și dureros, cel al soților Furdui, ai căror copii fuseseră preluați, în primăvara lui 2021, de serviciile sociale din Germania, în urma unor acuzații de abuz. Ultimul dintre cei șapte copii ai familiei, fetița de trei ani, va reveni și ea acasă, în orele următoare, după ce anul trecut am reușit să-i aducem în familie și pe ceilalți frați ai ei, în urma deciziilor instanțelor din Germania. Am urmărit constant acest caz, pentru că m-a impresionat drama acestor copii și a părinților lor.

Este o poveste care a provocat o emoție uriașă în rândul opiniei publice, încă de la început. Chiar de când am preluat mandatul de ministru am primit sute de mesaje, din partea cetățenilor români, impresionați de situația acestor copii, mesaje prin care eram rugați să facem ceva să convingem justiția din Germania că locul acelor copii este în familie. Alături de colegii mei de la ANPDCA, am făcut tot ce ne-a stat în puteri și tot ce ne-a permis legea pentru a furniza autorităților germane toate documentele și garanțiile de care a fost nevoie pentru ca acești copii să poată crește în familie”, a scris pe pagina sa de Facebook Gabriela Firea.

Cazul familiei Furdui a intrat în atenția autorităților române în aprilie 2021, când cei șapte copii ai familiei de români, stabiliți în Germania, au fost preluați de autoritățile germane, în urma unor suspiciuni de abuz fizic și psihic. Totul a început după ce fiul cel mare, adolescent, povestise consilierului școlar că are o relație proastă cu părinții săi.

Însă, totul este bine atunci când se termină cu bine, iar acum familia Furdui va fi reîntregită cu cea mică, mama putând să își strângă toți cei șapte copii în brațe.

Vezi și: Bebelușul românilor suspectat de „sindromul copilului scuturat” a fost repatriat din Danemarca. Mathias a ajuns în grija bunicilor materni | Demamici.ro

Vezi și: Părinții români, arestaţi în Danemarca după ce bebeluşul lor a ajuns la spital cu hemoragie craniană, suspecți de provocarea sindromului copilului scuturat | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

2 săptămâni