Mămici și tătici celebri

Actrița Ecaterina Ladin – Dalida din „Las Fierbinți”, însărcinată pentru a treia oară. Băiețelul are un prenume special | Demamici.ro

Ecaterina Ladin – Dalida din „Las Fierbinți”, însărcinată pentru a treia oară. Ecaterina Ladin, actrița care o interpretează cu măiestrie pe Dalida, în serialul „Las Fierbinți”, este de trei ori mămică.

Însărcinată cu cel de-al treilea băiețel, simpatica Dalida a dat vestea cea mare și pe rețelele sociale, acolo unde a împărtășit o fărâmă din bucuria imensă pe care o trăiește alături de familia ei.

Ecaterina Ladin – Dalida din „Las Fierbinți”, însărcinată pentru a treia oară

Actrița în vârstă de 40 de ani a postat mai multe fotografii în care apare alături de soțul ei și de cei doi băieți pe care îi au împreună și în care ea apare cu burtica la vedere, deja destul de bine conturată sub hanoracul gros.

Odată cu vestea cea mare, fericiții părinți au fost dați de gol de apropiați, care au dezvăluit numele bebelușului.

„Bine ai venit, Roman!”, se arată într-un mesaj postat.

Ecaterina Ladin, o mamă devotată: „Să nu stau cu copiii mei, ăsta e cel mai mare sacrificiu”

Atunci când nu se află pe platourile de filmare sau pe scena de teatru, actrița se străduiește să recupereze din timpul petrecut departe de copiii ei.
Pentru ea, orice moment în care nu se află alături de cei mici este un sacrificiu.

„Îl fac continuu. Să nu stau cu copiii mei, ăsta e cel mai mare sacrificiu. Și să nu dorm, pentru că sunt perioade în care dormi foarte puțin și atunci ești nervos, și irascibil, nu reușești să faci tot ce-ți dorești sau ce ți-ai pus în plan să faci în ziua respectivă”, a explicat Dalida din „Las Fierbinți”.

Momentul în care a ratat primii pași ai fiului ei au răscolit-o multă vreme.

„Dar asta e, că nu stau cu copiii mei destul de mult. Țin minte că eu nu am văzut primul pas al primului băiat al meu, al lui Marcu. Era la nașa noastră, eu eram la filmare.

Și ea mă sună atât de încântată și atât de fericită: „A mers. A făcut primii pași”. Și eu zic: „De ce mă suni? De ce-mi spui asta? Eu n-am văzut primii pași ai copilului meu.”

Am plâns de am rupt. Am zis că nu mai fac asta niciodată”, a mai spus ea.

Actrița visează ca la vârsta de 55 de ani să își încheie cariera actoricească și să se retragă în Grecia, într-o oază de liniște.

„Iubesc prea mult ce fac și din câte cred eu îmi și iese și nu vreau să schimb nimic. Tot în actorie aș mai adăuga, aș mai face un film. Dar nu prea am timp să mai fac. Aș mai vrea să fiu în încă un musical cum e Mama Mia. Plăcerea este prea mare.

La 55 de ani, mă gândesc eu, așa, să mă retrag din activitate. Undeva în Grecia, pe o insulă, o tavernă mică acolo, câteva camere de închiriat și să stau dimineață așa…”, a povestit Ecaterina Ladin, în emisiunea Vorbește lumea.

Vezi și: A născut Dalida din Las Fierbinți. Actrița Ecaterina Ladin, mamă de băieți | Demamici.ro

Vezi si: Actrița Ecaterina Ladin, Dalida din Las Fierbinți, este însărcinată: „Ne-am dorit foarte mult copii” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gripă în școli: cum arată situația epidemiologică și ce pot face părinții (actualizat la 3 martie 2026) | Demamici.ro

Gripă în școli: cum arată situația epidemiologică și ce pot face părinții? În ultimele săptămâni,…

2 săptămâni

Înscrierea în clasa pregătitoare 2026–2027: calendar oficial, acte necesare și procedură completă | Demamici.ro

Înscrierea în clasa pregătitoare 2026–2027. Dacă ai un copil care începe școala în septembrie 2026,…

2 săptămâni

Copilul născut în martie are ceva aparte. Află ce zodie este și cum îi influențează personalitatea (Pești sau Berbec) | Demamici.ro

Copilul născut în martie are ceva aparte. Poate este energia primăverii care începe să se…

3 săptămâni

Copil născut în februarie? Află ce zodie este și cum îi influențează personalitatea (Vărsător sau Pești) | Demamici.ro

Copil născut în februarie? Află ce zodie este și cum îi influențează personalitatea (Vărsător sau…

4 săptămâni

Copiii născuți în ianuarie: ce zodie sunt și ce trăsături au în funcție de zodie (Capricorn și Vărsător) | Demamici.ro

Copiii născuți în ianuarie: ce zodie sunt și ce trăsături au în funcție de zodie…

o lună

Moș Crăciun ajunge la „Polul Colosseum Mall” cu un convoi electric: 1.000 cp și „sănii” high-tech într-o paradă urbană | Demamici.ro

Moș Crăciun ajunge la „Polul Colosseum Mall” cu un convoi electric: 1.000 cp și „sănii”…

3 luni