Povești despre naștere

Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală: „Doctorul mereu îmi spunea: sarcină dumnezeiască ai tu aici!” EXCLUSIV | Demamici.ro

Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală. Cazurile de tripleți identici concepuți pe cale naturală sunt doar câteva în întreaga lume. Iată că familia Trif din Sibiu face parte acum din rândul părinților binecuvântați cu trei copii speciali. Claudia și Alexandru ne-au împărtășit povestea lor, în exclusivitate. Mămica, antrenoare de fitness, a fost activă pe întreaga perioadă a sarcinii. Nu a avut nevoie de nicio intervenție medicală și nici de tratament pe tot parcursul celor 8 luni în care bebelușii au stat în burtică.

Claudia și Alexandru Trif se așteptau să aibă băieți, însă spre surprinderea lor și a doctorilor, cei trei copii se aflau în același sac amniotic, fiind așadar tripleți identici. Sarcina a fost urmărită de dr. Florin Ispașoiu, specializat în sarcini multiple. Acest caz a fost unul special și pentru medicul ginecolog, fiind prima sarcină de tripleți concepută pe cale naturală pe care a urmărit-o de la început, până la naștere.

Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală: „Doctorul mereu îmi spunea: sarcină dumnezeiască ai tu aici!”

Vă invităm să citiți povestea rară, frumoasă și binecuvântată a celor doi părinți de tripleți identici din Sibiu, așa cum ne-au împărtășit-o chiar ei.

„Povestea Noastră.

Suntem Familia Trif Claudia și Alexandru. Suntem amândoi antrenori de fitness în orașul Sibiu. În urmă cu 8 luni, după un control am primit vestea că vom avea o sarcină triplă, naturală, obținută fără fertilizare. Sunt rare aceste cazuri.

În ziua în care am aflat că vom fi părinți de trei, plecasem de la control spre casă cu trotinetele electrice și, în drum, ne opream din 3 în 3 minute și ne uitam unul la altul. Râdeam. Nu ne venea să credem vestea primită. Era un șoc pentru noi, dar un soc pozitiv. Mereu ne-am dorit copii.

În prima seară de la aflarea veștii nu am închis un ochi niciunul dintre noi. Râdeam pur și simplu și ne gândeam cum e posibil să fie trei.

Am început controale de rutină pentru monitorizarea sarcinii la doctorul ginecolog Florin Ispășoiu, specialist în cazuri de tripleți, dar prin inseminare. Cazul nostru a fost aparte chiar și pentru el pentru că nu întâlnise un caz de sarcină cu tripleți obținută natural.

Controalele au decurs foarte bine. Mă simțeam excelent, ca și când nu eram gravidă. Nu am avut nevoie de nicio medicamentație. Nu aveam grețuri sau alte stări. Eram pur și simplu foarte binecuvântată. Am început să înțelegem că Dumnezeu ne-a dat acest cadou minunat și că tot El va veghea asupra noastră ca totul să fie bine, ceea ce s-a și întâmplat. Totul a decurs excelent pe toată perioada sarcinii.

Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală: „Sarcină dumnezeiască, asta ai tu aici!”

La un alt control am aflat și sexul copiilor. Toți trei erau băieți, doi în același sac amniotic, iar unul separat.

Timpul a trecut repede. Mă simțeam în continuare foarte bine, chiar mergeam la plimbare mereu. Aveam activitate toată ziua. Sigurul lucru care se modifica era burta care creștea, în rest, parcă nici nu eram gravidă. Așa mă simțeam. De fiecare dată când mergeam la control, domnul doctor îmi spunea că este o minune ceea ce se întâmpla cu mine, nu doar pentru că mă simțeam bine, ci și pentru că nu era nicio problemă medicală. Eu eram bine, copii la fel. v.

Asta imi dădea încredere mereu și soțul care mereu era pozitiv lângă mine și mă susținea zi de zi.

Timpul a trecut și am ajuns la 35 de săptămâni de sarcină. Medicii ne-au cerut să ne internăm ca să poată să ne monitorizeze de aproape cu toate că eu mereu le spuneam că mă simt bine și că aș prefera să stau acasă. Dar, la insistențele lor am decis să ne internăm.

La 35 de săptămâni, Claudia a fost internată în spital pentru monitorizare

În săptămâna din spital pot spune că ne-a fost foarte greu. Dintr-o persoană activă, să stau în salon toată ziua, am crezut că îmi pierd mințile în spital. Cred că a fost cel mai greu lucru din toată sarcina.

Zi de zi eram chemată la control de 2 ori pe zi. În fiecare dimineață, la „vizită” veneau mai mulți medici, printre care și studenți care erau uimiți de sarcina triplă și de faptul că mă simțeam așa de bine, că mergeam singură și că nu aveam nevoie de ajutor la nimic, dar nici de vreun tratament.

Săptămânile 35 și 36 a trebuit să stau în spital. Au trecut atât de greu încât nu mai avem răbdare, dar încercam să fiu pozitivă, spre binele copiilor.

Sâmbăta a venit doctorul și a zis: „gașca este ok. Acum trebuie să ne pregătim să scoatem afară trupa”.

Mi-a spus să mă liniștesc ca să nu fac vreo nefăcută pe weekend. Luni dimineață urmau să vină mulți medici și studenți să asiste la naștere. Am început să râd și i-am spus că sunt prea încrezătoare si știu că o să fie bine.

M-am rugat împreună cu soțul în weekend pentru că știam că Dumnezeu ne-a adus până aici și tot El ne va proteja să fie bine totul. Luni dimineață mi-au spus: „gata, este momentul să scoatem gașca afară”.

Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală. Surpriză mare chiar în ziua nașterii. Cei trei băieți au împărțit același sac amniotic

Cezariana a decurs repede si foarte bine. Nu au fost probleme de niciun fel. După ceva timp, medicii mi-au spus că totul este bine și că nu le-a venit să creadă, dar că până la urmă toți 3 erau în același săculeț amniotic și că sunt identici.

Nu au avut nevoie de nicio intervenție si nici de incubator pentru că erau bine dezvoltați toți 3. Cel mai mare a avut la naștere  2,2 kg, cel mijlociu 2,1 kg și cel mai micuț 1,9 kg. Eram bucuroasă că totul este bine. Am înțeles cum Dumnezeu lucrează în viața noastră și că El a vegheat mereu asupra saricinii ca totul să fie bine.

Ne-am bucurat să îi vedem pe Matthias, Matteo și Noah. Viața noastră începe acum într-un alt capitol, un capitol plin de bucurie și culoare.

În viață trebuie să credem că Dumnezeu ne iubește și este mereu lângă noi, dacă și noi ne construim o relație cu El de aproape.

Asta este povestea noastră.”

Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.

Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.

Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!

Vezi și: Iasmina, de două ori mămică: a unei fetițe (embrion congelat 6 luni, prin FIV) și a unui băiețel, sarcină naturală după FIV | Demamici.ro

Vezi și: Gemeni născuți în 2022, din embrioni congelați în anul 1992. Record de 30 de ani în criogenarea embrionilor | Demamici.ro

Vezi și: Sarcină rară cu tripleți identici: „Astfel de copii se nasc o dată la 200 de milioane de cazuri” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

o zi

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni