Educație

De ce sunt importante cursurile opționale, atelierele sau alte activități complementare pentru copilul meu | Demamici.ro

De ce sunt importante cursurile opționale/atelierele sau alte activități complementare pentru copilul meu? Cursurile opționale, atelierele, excursiile și taberele sunt activități complementare speficifice unor domenii variate de învățare. Acestea pot fi organizate în cadrul unor instituții de învățământ formal, sau sub formă de cluburi, în diverse locații, cum ar fi locuri de joacă, cluburi sportive, centre educaționale.

Activitățile complementare activităților educative școlare sunt create în scopul de a-i ajuta pe copii să își dezvolte capacități, deprinderi și comportamente, care să le fie de folos pe tot parcursul vieții. Acestea nu au caracter obligatoriu, dar sunt de o importanță deosebită în formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Din fericire, oferta facilitatorilor este diversificată, iar părinții pot alege ceea ce este potrivit copilului lor.

Cursurile opționale au beneficii deosebit de importante în dezvoltarea copiilor, astfel:

  •  Învață să învețe
  • Atenție
  • Concentrare
  • Asociere
  • Perseverență
  • Performanță
  • Dezvoltare personală
  • Comunicare
  • Socializare
  • Inteligență emoțională
  • Cultură generală
  • Flexibilitate
  • Rezolvare de probleme
  • Formare de competențe
  • Deprinderea de a învăța continuu
  • Stimă de sine

Cum afli ce activități îi plac copilului tău?

  • Observând ce îi place să facă în timpul liber.
  • Discutând despre ceea ce îi face plăcere să facă.
  • Prin intermediul jocurilor de rol.
  • Discutând cu cadrele didactice de la școala/ grădinița la care frecventează cursurile copilul.
  • Participând la diverse cursuri, excursii și ateliere.

Cum afli de ce activități are nevoie copilului tău?

  • Observând ce nu îi place să facă și la ce activități are nevoie de mai mult sprijin.
  • Discutând despre nevoile lui.
  • Prin intermediul jocurilor de rol.
  • Analizând rezultatele evaluărilor.
  • Discutând cu cadrele didactice de la școala/ grădinița la care frecventează cursurile copilul.

Implică copilul în alegerea activităților la care va participa!

Copilul trebuie implicat în alegerea cursurilor opționale/ atelierelor/ excursiilor/ taberelor la care va participa, chiar dacă la unele va participa pentru că îi plac, sau dacă va trebui să meargă pentru a se dezvolta sănătos și armonios sau pentru a-și atinge visul.

Implicarea copiilor în luarea de decizii înseamnă:

  • valorizarea lor;
  • asumarea deciziilor;
  • pregătirea pentru ce va urma (mesaj de prevenție);
  • recunoașterea capacității de a se autoevalua;
  • acceptarea că sunt indivizi general valabili;
  • modelarea capacității de a lua singuri decizii.

Cum afli dacă cursurile/atelierele/ excursiile/ taberele îți ajută copilul?

  • Observând starea copilului după participarea la activitate.
  • Discutând cu copilul despre ce i s-a părut cel mai interesant, ce i s-a părut complicat.
  • Obținând feedback de la facilitatorul activității.

Atenție! Rezultatele participării la cursurile opționale se vor observa în minim 3 luni. Performanța are nevoie de perseverență!

Articol realizat de Aura Tudor – Trainer activități pentru copii & Consultant pentru părinți

 

Și voi puteți merge în „Tabără cu Aura și prietenii ei”

Tabăra pentru copii este organizată special pentru a oferi într-un timp scurt o mulțime de experiențe care să îi ajute să se descopere, să își cunoască potențialul, să își înfrunte temerile și să le pună în cuvinte, să își formeze deprinderi și să își dezvolte abilități sociale.

La fel ca anul trecut, și în această tabără ne pregătim pentru viață, jucându-ne și implicând toate simțurile.
Am pregătit ateliere noi, din domenii variate, care îi vor ajuta pe copii să se relaxeze, să creeze și șă își dezvolte priceperi și deprinderi.
Abia așteptăm să trezim interesul copiilor pentru cunoaștere și dezvoltare, oferindu-le tot suportul și dragostea noastră!
Vă așteptăm cu bucurie!

Înscrierea se realizează prin plata taberei, până cel târziu vineri, 3 iunie, 2022, după semnarea contractului și a fișei de înscriere.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să completați formularul
📨 edama.times@gmail.com
☎:+40723980015

Vezi și: Cum putem să-i vorbim copilului despre emoții prin joc. Sfaturi de la Aura Tudor, Trainer activități pentru copii & Consultant pentru părinți | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

4 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni