Cristina Cioran a ales numele pentru fetița ei. Actrița, însărcinată cu primul copil la 43 de ani | Demamici.ro

Cristina Cioran a ales numele pentru fetița ei. Actrița, însărcinată cu primul copil la 43 de ani. Cristina Cioran trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Actrița și vedeta de televiziune urmează să devină mamă anul acesta.

Este primul copil al Cristinei Cioran, iar fiecare zi din sarcină este cu atât mai specială.
După mai multe încercări, vedeta a rămas însărcinată cu primul copil la vârsta de 43 de ani, o fetiță.

Cristina Cioran a ales numele pentru fetița ei. Actrița, însărcinată cu primul copil la 43 de ani

„Ne doream foarte mult, dar nu am crezut că o să se întâmple așa rapid. Am încercat de trei ori și a patra oară a ieșit. Suntem împreună de 7 luni. Sarcina e foarte ok, dar seara am niște grețuri. Eu am și rău de mișcare, dar daca stau o oră- două întinsă îmi trece. Am avut doar o poftă, aceea cu oțetul balsamic. 

Bine că s-a întâmplat. Eu mă vedeam mamă de doi-trei copii, acum măcar unul să fie. O să nasc la 44 de ani, o vârstă frumoasă. Am indicații de naștere prin cezariană, dar acolo jos vreau să fie totul la fel după operație”, a declarat Cristina Cioran.

Recent, actrița a dezvăluit și numele pe care l-a ales pentru fetița ei. Ea a postat o fotografie în care apare cu mâna pe burtica de gravidă, iar în dreptul ei a scris un mesaj emoționant: „Draga mea EMA, abia aștept să te țin în brațe!!!! ❤️❤️❤️❤️❤️”.

După o relație de 10 ani alături de Traian Văduva, Cristina Cioran trăiește acum o nouă poveste de iubire alături de iubitul ei, Alexandru Dobrescu.

Relația lor a avansat foarte repede, iar de când au aflat că vor deveni părinți, Cristina și Alexandru au început să se gândească și mai serios să facă pasul cel mare la Starea Civilă.

„Din start a fost și planul ăsta cu nunta! Înainte să aflu că sunt însărcinată”, spunea ea la „Vorbește lumea”, de la Pro TV.

Vezi si: Cristina Cioran, însărcinată la 43 de ani: „Sunt foarte emoționată și foarte fericită!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

De la povești la jocuri: cum îți poți ajuta copilul să prindă încredere când vorbește engleza (P) | Demamici.ro

A cunoaște regulile și vocabularul unei limbi străine nu înseamnă neapărat că un copil se…

o săptămână

Cum se corectează pronunția greșită a sunetelor la copii (P) | Demamici.ro

„Lățușcă” în loc de „rățușcă” poate suna simpatic la 3 ani, însă unele greșeli de…

o săptămână

Cum alegi o grădiniță privată bună pentru copilul tău (P) | Demamici.ro

Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…

2 săptămâni

Prima băiță, primul somnic, primul pas – cum alegi fără să te pierzi în oferte (P) | Demamici.ro

De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…

3 săptămâni