Ce frumoasă e fiica lui Mugur Mihăescu. „Tăticul Garcea” are toate motivele să se mândrească cu Ivona | Demamici.ro

Ce frumoasă e fiica lui Mugur Mihăescu. „Tăticul Garcea” are toate motivele să se mândrească cu Ivona. Mugur Mihăescu, actorul care a cunoscut faima odată cu proiectul „Vacanța Mare”, este căsătorit de 24 de ani cu Rodica, o profesoară de informatică.

Împreună au un copil – pe Ivona, o tânără în vârstă de 22 de ani, de care cei doi părinți sunt mândri foc!

Ivona nu și-a dorit să urmeze drumul care i-a adus tatălui său celebritatea și a ales să se stabilească în Marea Britanie. Acolo, ea a absolvit cursurile Universității Bath din Somerset, Facultatea de Administrarea Afacerilor.

Ce frumoasă e fiica lui Mugur Mihăescu. „Tăticul Garcea” are toate motivele să se mândrească cu Ivona

La 22 de ani, Ivona lucrează într-o agenție de turism din Londra.

La rândul său, Mugur Mihăescu nu a încercat să îi impună niciodată nimic și a fost de acord cu deciziile fiicei sale, însă cu o singură condiție!

„Fiicei mele nu i-am interzis nimic cu desăvârșire. Pentru mine există o singură poruncă: „Nu face rău!”. Și dacă ea va înțelege această poruncă, dată de o morală și de o bună creștere, cred că a înțeles esențialul”, spunea actorul în urmă cu ceva timp, potrivit avantaje.ro.

Atunci când nu se află în lumina reflectoarelor, Mugur Mihăescu este un familist convins. Actorul este mândru de fiica lui, Ivona, care a reușit să își croiască propriul drum în viață singură la vârsta de 22 de ani.

Orele târzii petrecute la filmări sau turneele de altădată nu l-ar fi ajutat să își clădească familia pe care o are astăzi, dacă nu ar fi fost soția lui alături de el.

„După atâția ani, nu îți mai poți închipui viața altfel. Este și obișnuință, este și iubire, e prelungirea firească a ființei tale. Nu o mai percepi altfel. Într-o căsnicie, amândoi trebuie să știe să facă multe compromisuri.

Este vorba de înțelepciunea fiecăruia, până la urmă, iar loteria vieții te face să înțelegi dacă lozul tău a fost câștigător sau nu”, și-a descris Mugur Mihăescu căsnicia, într-un interviu pentru click.ro.

Vezi si: Chef Sorin Bontea are doi copii. Cum arata familia lui VIDEO | Demamici.ro

Vezi si: Cum arată acum Inoke Ibacka, prima fiică a lui Cabral? A împlinit 17 ani și s-a transformat într-o adolescentă superbă | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

2 săptămâni