Mămici și tătici celebri

Adelina Pestrițu, pictorial de familie, împreună cu fetița sa. Zeny are aproape 5 ani: „O leoaică hotărâtă” | Demamici.ro

Adelina Pestrițu, pictorial de familie, împreună cu fetița sa, Zeny, și soțul Virgil Șteblea. Ipostazele în care familia Adelinei Pestrițu apare în formulă completă sunt foarte rare, însă iată că familia a pozat pentru coperta revistei VIVA din mai. Mai mult decât atât, Adelina Pestrițu a dat detalii despre postura de mamă și despre provocările prin care trece zi de zi alături de fiica sa, Zeny.

Adelina Pestrițu, pictorial de familie, împreună cu fetița sa

Cu toate că Zenaida este ținută departe de conturile de socializare, micuța este obișnuită cu ședințele foto și cu camera de fotografiat. Părinții o surprind în tot felul de ipostaze, acasă și în vacanțe, pentru a imortaliza cât mai multe din momentele speciale petrecute împreună. Așadar, Zeny a înțeles despre ce va fi vorba și la această ședință foto, pictorialul în familie. A contribuit și ea la aranjatul cățeilor, cărora le-a pus papioane pentru a se asorta cu ținutele elegante și asortate purtate de întreaga familie. Când a ajuns acasă și-a dorit să vadă rezultatul, iar mămica Adelina Pestrițu a implicat-o inclusiv în selecția celor mai reușite fotografii.

În interviul acordat publicației VIVA, Adelina Pestrițu a descris-o pe Zeny ca fiind o leoaică hotărâtă, determinată și independentă. La vârsta de aproape 5 ani, Zenaida este sensibilă, dar știe ce vrea și preferă să facă totul de una singură, fără niciun fel de ajutor.

Adelina Pestrițu, pictorial de familie, împreună cu fetița sa. Zeny are aproape 5 ani: „O leoaică hotărâtă”

„Are o personalitate foarte puternică. O Leoaică hotărâtă care își impune punctul de vedere și care este sigură pe ea. De multe ori analizează situațiile, contextele și, dacă nu simte, nu se apropie. Este independentă și vrea să facă totul de una singura și acasă, și la grădiniță, fară niciun ajutor. În același timp, are și o latură sensibilă pe care o scoate la suprafață numai când e în sânul familiei și când se simte cel mai confortabil. Nu avem probleme în ceea ce o privește. Este cuminte și mereu ne întrebăm cem am făcut ca să merităm un așa copil bun. Este absolut minunată și comunicăm foarte bine cu ea.”, a declarat Adelina Pestrițu pentru sursa citată.

Adelina Pestrițu și soțul său pun libertatea Zenaidei pe primul loc, iar în această categorie sunt incluse și deciziile pe care cea mică le ia. Părinții vor ca Zeny să se dezvolte armonios și să devină un adult sigur pe el și pe deciziile luate. Serile le petrec analizând lucrurile întâmplate peste zi sau citesc povești cu personajul preferat… Moș Crăciun.

„De multe ori, când văd că nu vrea să facă ceva, nu insist. Nu vreau să o forțez cu nimic, ci o las să aleagă. E important să se simtă sigură pe deciziile pe care le ia. Cel mai mult îi place să o adorm eu și înainte de somn să-i citesc o poveste sau să discutăm. Are multe întrebări și curiozități. Poveștile ei preferate sunt cele cu Moș Crăciun, mai ales că l-a și vizitat la el acasă în Laponia de două ori.

E adevărat că și eu, și Virgil suntem destul de protectivi ca părinți, dar ne impunem să o lăsăm să se simtă liberă, pentru că știm cât de mult o va ajuta în dezvoltarea ei. În fiecare seară povestim ce s-a întâmplat pe parcursul zilei și detaliem. Discutăm pe larg și despre lucrurile mai puțin plăcute și îi vorbim deschis despre pericolele pe care le poate întâlni la fiecare pas. Ne dorim să știe să se protejeze singură. Când plecăm în vacanțe, ne cam rugăm de ea să mănânce, dar sunt prea multe tentații în jur ca să câștigam „controversa.”, a adăugat Adelina Pestrițu.

Vezi și: Fotografii superbe cu fetița Adelinei Pestrițu. Zenaida are 4 ani și a moștenit tot ce e mai frumos de la părinții ei | Demamici.ro

Vezi și: Fiica Adelinei Pestrițu, internată o săptămână în spital după ce-a făcut pneumonie: „Totul a început de la o tuse banală” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

22 de ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni