Zâmbet de învingătoare! O fetiță născută prematur zâmbește la doar 5 zile după venirea pe lume. Un copilaș care vine pe lume prematur face o familie să treacă prin momente extrem de grele. În ciuda faptului că progresele din medicină fac minuni de foarte multe ori, un bebeluș născut înainte de termen te face să trăiești cele mai înspăimântătoare senzații.
Părinții se simt neputincioși în fața vieții mult prea firave a micuțului lor. Prin aceleași clipe grele a trecut și Lauren, mama micuței Freya. Fetița a venit pe lume cu câteva săptămâni mai devreme decât era programat. Cu toate că era doar o mână de om, bebelușa Freya a reușit să impresioneze cadrele medicale și să aducă lacrimi în ochii părinților când, la doar 5 zile de viață, a zâmbit cu gura până la urechi.
Unii spun că zâmbetul fetiței semnifică fericirea de a fi în viață, de a fi o învingătoare, pe când alții spun că zâmbetul le-a fost dedicat părinților care aveau nevoie de încurajare și de putere pentru a merge mai departe și a fi optimiști. Indiferent de motivul grimasei, cert este că zâmbetul bebelușei Freya este uluitor, chiar și fără dințișori.
Lauren, mama fetiței, a fost cea care a făcut publică fotografia. Nu își imagina că va stârni un val de reacții din partea internauților. Nenumărați părinți, de peste tot din lume, au empatizat cu povestea de viață a tinerilor părinți și au ales să-și împărtășească și ei poveștile de viață, primele clipe petrecute alături de bebelușii lor prematuri.
Când un bebeluș vine pe lume la termen, părinții nu se gândesc că în aceeași clipă un alt copilaș alege să vină pe acest pământ mult prea devreme. Spre deosebire de evoluția firească a bebelușilor născuți la termen, prematurii luptă pentru fiecare suflare. Se agață de viață cu mânuțele lor fragile și luptă din primele secunde de viață extrauterină. Prematurii devin astfel niște adevărați luptători.
Lauren Vinje nu a avut parte de o sarcină ușoară. La 28 de săptămâni au început să apară primele simptome ale preeclampsiei, o afecțiune extrem de gravă, caracterizată în principal printr-o tensiune arterială mărită.
„În sufletul meu știam despre ce este vorba, dar doctorul nu îmi confirma. Cu preeclampsia, corpul tău vede placenta ca fiind un obiect străin. Este ca și cum ar deveni alergic la ea. Cam așa mi-au explicat doctorii. Dacă nu ești monitorizată atent poți pierde copilul.”
Freya a venit pe lume cu 1,92 kg, însă astăzi este o fetiță perfect sănătoasă.
Vezi si: O mama isi tine pentru prima data la piept copilasul prematur VIDEO | Demamici.ro
DM drogerie markt se deschide pe 9 aprilie în Colosseum Mall și oferă 15% reducere…
Ce faci cu copiii în primul weekend din vacanța de Paște? Nu știu cum e…
Gripă în școli: cum arată situația epidemiologică și ce pot face părinții? În ultimele săptămâni,…
Înscrierea în clasa pregătitoare 2026–2027. Dacă ai un copil care începe școala în septembrie 2026,…
Copilul născut în martie are ceva aparte. Poate este energia primăverii care începe să se…
Copil născut în februarie? Află ce zodie este și cum îi influențează personalitatea (Vărsător sau…