Educație

Un profesor de religie, gest superb pentru copiii saraci. A făcut împrumut la bancă pentru a-i duce în excursie | Demamici.ro

Vasile Postolachi, profesor de Religie Ortodoxă la Școala Gimnazială nr. 1 din Rădăuți-Prut, a ajuns in atentia presei dupa ce si-a facut credit pentru a-i putea duce in excursie pe elevii fara posibilitati.

„Am simţit asta ca o chemare. Acolo în lumea satului este nevoie mai mult ca oricând de oameni dedicaţi. Eu nu mi-am dorit să plec de acolo, eu mi-am dorit să ajung acolo.

Este nevoie de oameni care să lumineze şi să contribuie la dezvoltarea intelectuală şi spirituală a acestor zone“, spune Vasile Postolachi.

Vasile Postolachi este un tip de profesor rar în ziua de azi, preocupat tot timpul să ajute elevii pe care îi are în grijă. Potrivit adevărul.ro, profesorul a făcut împrumut la bancă şi a cheltuit toată bursa primită la doctorat pentru a-i duce doi ani la rând în excursii pe copiii săraci din localitate.

Însă nu s-a oprit aici, profesorul a adunat o mulțime de cărți pentru a le dona unei biblioteci din Basarabia, unde cărțile de limbă română sunt mai rare.

În decursul anului trecut acesta și-a dorit să le arate elevilor de la școala sa, dar și celor din Basarabia, unele dintre frumusețile României.

Astfel că și-a pus la bătaie bursa și a făcut împrumut la bancă, pentru ca 50 de copii nevoiași din Rădăuți Prut și din câteva sate românești de dincolo de Prut să petreacă trei zile de neuitat vizitând obiective turistice din județele Neamț, Suceava și Iași.

Din când în când, ajutat de părinții mai înstăriți din localitate, Vasile Postolachi oferă și mici ajutoare familiilor nevoiașe care reușesc cu greu să-și trimită copiii la școală.

Share

Articole recente

Vara aceasta, privirea ta spune mai mult decât crezi (P) | Demamici.ro

Există accesorii care trec neobservate și accesorii care definesc o siluetă. Ochelarii de soare pentru…

2 săptămâni

Sănătatea Orală și Aparatul Dentar: De ce Alinierea Dinților este o Necesitate Medicală, nu doar Estetică (P) | Demamici.ro

Dincolo de aspectul estetic, un aparat dentar reprezintă o investiție crucială în sănătatea orală pe…

2 săptămâni

Sandalele, un plus de claritate in sezonul estival (P) | Demamici

Când vine vorba despre încălțămintea pentru cei mici, părinții caută de obicei trei lucruri simple:…

3 săptămâni

Școala Virtuală aduce viitorul în educația copiilor (P) | Demamici.ro

Dacă le-ai spune elevilor de astăzi că, nu cu foarte mulți ani în urmă, principala…

o lună

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni ar putea fi asociată cu mai puține simptome de ADHD la copii STUDIU | Demamici.ro

Pentru multe mămici, alăptarea vine cu emoții, întrebări, oboseală, bucurii și uneori multă presiune. Dincolo…

2 luni