Un băiețel născut fără un picior dansează pentru prima dată, mulțumită unei proteze VIDEO | Demamici.ro

Un băiețel născut fără un picior dansează pentru prima dată, mulțumită unei proteze VIDEO | Demamici.ro

Un băiețel născut fără un picior dansează pentru prima dată, mulțumită unei proteze. Un băiețel născut fără un picior a trăit cel mai fericit moment al vieții sale: ziua în care a putut să-și folosească ambele piciorușe.

Părinții copilului au surprins momentul emoționant în care micuțul reușește să își țină echilibrul și se mișcă de-o parte și de cealaltă a corpului, grație unei proteze special construită pentru trupul lui firav.

„Brooks a primit prima lui proteză. Tatăl lui îl ajută să își țină echilibrul de pe un picior pe altul, dar și să stea stabil pentru prima dată, cu ambele membre. Este atât de entuziasmat încât ne-a arătat chiar și un mic dans, în timp ce testează noua lui proteză”, a fost postarea mamei băiețelului, pe canalele de socializare, acolo unde a postat imaginile.

Un băiețel născut fără un picior dansează pentru prima dată

Deși micuțul Brooks a reușit până acum să meargă de-a bușilea fără nicio problemă, primii pași ai micuțului au fost amânați.

Însă nu pentru mult timp!

Părinții copilului speră ca băiețelul lor să se adapteze cu ușurință cu proteza lui, iar în viitor să fie capabil să meargă, să alerge și să danseze ca orice alt om.

VIDEO Un băiețel născut fără un picior dansează pentru prima dată, mulțumită unei proteze

„E un copil tare activ și a dat dovadă de multă putere în această perioadă și de-a lungul tuturor intervențiilor chirurgicale prin care a trecut. E un copil tare special și e un copil fericit!”, a mai spus mama lui.

Clipul cu micuțul Brooks care dansează de fericire după ce și-a primit proteza a devenit viral și a strâns deja zeci de mii de vizualizări.

Vezi si: Un baietel a primit o proteza bionica si isi poate imbratisa acum fratiorul | Demamici.ro

Vezi si: O mama isi priveste fiica nascuta cu paralizie cum face primii pasi la varsta de 10 ani | Demamici.ro